„Femeia cu barbă“, invitată în România de un deputat de Constanţa. Conchita Wurst, câştigătoarea Eurovision 2014, chemată la Gay Pride de Remus Cernea
0Remus Cernea, deputatul de Constanţa renumit pentru vederile sale largi, a lansat Conchitei Wurst invitaţia de a veni în România. „Femeia cu barbă“ ar putea onora Gay Pride, festivalul minorităţilor sexuale, care va avea loc la Bucureşti la 7 iunie.
„Conchita Wurst a câştigat Eurovisionul graţie unor calităţi artistice excepţionale, a unei piese foarte frumoase şi a unei imagini care transmite un mesaj de libertate şi de respect pentru diferenţă. Succesul ei are, aşadar, o valoare muzicală, dar reprezintă şi un mesaj de schimbare a mentalităţilor retrograde. Faptul că a primit atât de multe voturi din majoritatea ţărilor europene demonstrează că acest val de deschidere este din ce în ce mai amplu şi mai puternic“, consideră parlamentarul Remus Cernea.
El se bazează că va avea sorţi de izbândă datorită legăturii apropiate pe care o are cu altă personalitate din Austria şi care l-a onorat cu prezenţa anul trecut la Gay Pride.
„Anul trecut, la Gay Pride, am avut onoarea şi bucuria să particip şi alături de Ulrike Lunacek care este membră a Parlamentului European din partea Partidului Verde austriac, care a răspuns invitaţiei mele de a veni la Bucureşti.
Îi voi adresa şi Conchitei Wurst invitaţia de a veni la Gay Pride pe 7 iunie. Dacă agenda nu îi va permite să ajungă atunci, sper totuşi să ne viziteze cât de curând, cu un alt prilej. După cum se ştie, în ţara noastră bătălia pentru schimbarea mentalităţilor este de asemenea, în curs. Prezenţa ei aici sunt convins că va reprezenta un sprijin pentru grăbirea lucrurilor în sensul respectului pentru diferenţă şi libertate“, spune Cernea.
Parlamentarul a mai cerut Parlamentului şi Guvernului României ca, pe perioada manifestărilor din cadrul Bucharest Pride, noul GayFest, (2-8 iunie 2014) să arboreze pe clădirile acestor instituţii steagul-curcubeu, care este simbolul drepturilor persoanelor LGBT.
„În Europa, este deja o practică a mai multor ţări, printre care Austria şi Germania. Ar fi un gest simbolic care ar demonstra că autorităţile din ţara noastră înţeleg şi îşi asumă pe deplin cauza apărării drepturilor omului. Or, drepturile persoanelor LGBT sunt drepturile omului“, arată deputatul de Constanţa
Remus Cernea a lansat din nou membrilor Camerei Deputaţilor apelul de a vota în favoarea propunerii legislative pentru recunoaşterea parteneriatului civil în România.
„Este o lege care va ajuta deopotrivă zeci sau sute de mii de cupluri heterosexuale şi LGBT, din ţară dar şi din străinătate dacă vin pe teritoriul ţării noastre. Legea a fost respinsă de Senat cu 105 voturi împotrivă, 5 abţineri şi 2 voturi pentru. Sper ca în Camera Deputaţilor să fie o majoritate largă în favoarea acestei legi. Raţiuni pentru ca ea să fie respinsă nu există în afara homofobiei de tip Putin, ori a laşităţii politice“, declară el.
Totodată, Remus Cernea l-a provocat pe fostul său partener politic Victor Ponta să o felicite public pe Conchita. „Salut prezenţa premierului României la Eurovision alături de competitorii din ţara noastră. Însă, aşa cum anul trecut a ieşit public pentru a mă felicita pentru curajul de a propune legea parteneriatului civil, sper ca, în spirit de fair play, să adreseze public felicitări câştigătoarei din acest an a Eurovisionului“, şi-a exprimat speranţa Cernea, ajuns deputat datorită lui Victor Ponta şi a locului eligibil rezervat pe lista USL de la Constanţa.
Vă mai recomandăm
Remus Cernea va propune legalizarea uniunilor indiferent de sexul partenerilor
Remus Cernea, primul prezidenţiabil care acceptă donaţii în bitcoin. „Este o premieră mondială“