Remus Cernea: „Etica să devină disciplină obligatorie de studiu în şcoli. Religia să rămână facultativă“
0
Deputatul independent Remus Cernea depune în Parlament, la începutul săptămânii viitoare, o nouă iniţiativă legislativă privind educaţia. Parlamentarul liber-cugetător propune ca elevii să studieze obligatoriu Etica, în locul Religiei.
Această nouă materie ar fi mult mai utilă elevilor - susţine Cernea. Ei ar învăţa principalele doctrine şi valori morale de inspiraţie filosofică, ştiinţifică ori religioasă ale umanităţii, conform puterii de înţelegere a fiecărei etape de şcolarizare.
La Etică, elevii ar fi notaţi corespunzător ciclului în care studiază: primar, gimnazial, liceal.
Parlamentarul doreşte ca Religia să rămână o disciplină facultativă, la care elevii să primească doar calificative, fără note care să conteze la media generală.
Elevii pot participa la orele de Religie doar la solicitare scrisă. Pentru elevii până la 16 ani, solicitarea o vor face părinţii, iar pentru cei peste 16 ani, solicitarea o pot face chiar ei.
Propunerea legislativă vizează modificarea Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, articolul 18.
„Societatea românească înregistrează un recul moral, iar felul în care se predă Religia în şcoli încurajează fanatismul religios. Etica este necesară şi utilă pentru a cultiva spiritul critic, raţionalitatea şi empatia, fiind în măsură să dezvolte un aparat critic de judecată morală propriu fiecărui elev“, a declarat Cernea, la conferinţa de presă susţinută vineri, 14 februarie, la Constanţa.
Vă mai recomandăm
Remus Cernea, primul prezidenţiabil care acceptă donaţii în bitcoin. „Este o premieră mondială“