Ce a ascuns opera lui Radu Gyr, poetul detenţiei politice, încrustată pe Monumentul Rezistenţei Anticomuniste

Publicat: 07.05.2016 05:10

Ultima actualizare: 10.08.2022 22:08

„Aripi“, Monumentul Naţional al Luptătorilor din Rezistenţa Anticomunistă, a cărui dezvelire la Bucureşti este decisă în aceste zile, va avea înscris un motto din poezia lui Radu Gyr. Poetul detenţiei politice din România a scris, în memorie, versuri care au îmbărbătat suflarea închisă în temniţele comuniste, făcând-o să treacă peste chinurile fizice inimaginabile suferite prin tortură.

Denumit „poetul detenţiei politice din România“, Radu Gyr s-a născut la 2 martie 1905, în Câmpulung Muscel. Pe numele său real Radu Ştefan Demetrescu, Gyr era fiul unui actor renumit la acea vreme, Ştefan „Coco“ Demetrescu. Numele de Gyr a fost luat după Gruiu, un sat de pe malul Neajlovului. Când Radu avea 3 ani, familia s-a mutat la Craiova, unde el îşi face studiile. Începe să scrie versuri la vârsta de 10 ani, exersându-şi condeiul cu epigrame.

În toamna anului 1916, Radu face muncă de voluntar pentru îngrijirea răniţilor din război. La absolvirea Liceului Carol I i se publică primul volum de poezii şi devine student al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti în 1924. Aici avea să fie asistent universitar, apoi conferenţiar universitar la catedra de Critică şi estetică literară. În 1927 se căsătoreşte cu Flora, cu care are o fiică, Simona Luminiţa.

În anii `30 devine tot mai convins de crezurile naţionalist-creştine şi îmbrăţişează ideologia legionară. Erudiţia şi dedicarea sa îl fac să urce treptele ierarhiei organizaţiei, ajungând comandant al legiunii Oltenia. Însă represiunea regimului lui Carol al II-lea îl trimite pe Radu Gyr în închisoare, laolaltă cu alţi intelectuali care erau membri sau simpatizanţi ai Gărzii de Fier. Este întemniţat la puşcăria Tismana, dar revoluţia legionară a lui Horia Sima, după asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, îi eliberează pe camarazi din închisori. În toamna lui 1940, Radu Gyr devine director al Teatrelor în cadrul Ministerului de resort, calitate în care înfiinţează teatrul evreiesc Baraşeum.

La 21 ianuarie 1941, când izbucneşte „rebeliunea legionară“ din regimul Ion Antonescu, Gyr este condamnat la 12 ani detenţie, pentru incitarea mulţimii la ocuparea Palatului Telefoanelor. Conflictul armat provocat s-a soldat cu morţi şi răniţi.

Poetul este încarcerat la Aiud, apoi este trimis pe frontul de răsărit, fiind rănit grav în bătălia de la Vîgoda-Vinogradov. După august 1944, este arestat din nou şi trimis în temniţă pentru 12 ani de muncă silnică. Se întoarce la Aiud, apoi la Braşov.

„Despre episodul Braşov, Radu Gyr avea să îi povestească ginerelui său o întâmplare cutremurătoare, cel mai mare moment de deznădejde din viaţa de detenţie a poetului: «Eram într-o iarnă când am fost transportat în miezul nopţii de la Aiud, în haine subţiri, într-o dubă, pe un ger teribil, la Braşov. Era o consfătuire a Securităţii, a ofiţerilor superiori, iar eu am ajuns la destinaţie în jurul orei două noaptea, fiind introdus direct în încăperea unde benchetuiau şefii aşezaţi în cerc. M-au aşezat pe un scaun în mijloc. Şi toţi au început să mă scuipe, să mă înjure şi să spună: „Uite jivina legionară, criminalul ţării!” Atunci n-am mai putut suporta şi m-am rugat Maicii Domnului să mă ia. Am leşinat. Ştiu că dimineaţa m-am trezit lângă un gardian cu chip de român tânăr, un fecior, care mi-a spus: <Domnule profesor, v-am adus să mâncaţi un borş cald>»“, este consemnat în mărturiile strânse ulterior.

Odată cu instalarea absolută a comuniştilor la putere, regimul de detenţie se înăspreşte şi mai tare. Deţinuţii sunt rupţi total de exterior, nemaiputând comunica nici între celule decât printr-un cod secret, inventat de ei. Se scriu frânturi de gânduri, se transmit mesaje apelându-se la cele mai neobişnuite metode, cum ar fi scrijelitul pe coaja de săpun sau înşiratul literelor pe aţe scoase din zeghe. Radu Gyr îşi scrie poeziile în minte, apoi i le recită unui camarad de temniţă, bun memorator.

„A suferit chinuri inimaginabile în închisoarea Aiud, cu un regim de celulă foarte aspru. Bolnav grav, cu un prolaps rectal gangrenat, cu hepatită, infiltrat pulmonar TBC, hemofilic, i s-a refuzat orice ajutor medical, deoarece pe fişa sa de detenţie scria perfect sănătos. A slăbit îngrozitor iar pielea-i atârna pe oase solzoasă şi tare asemenea unei piele de şarpe. (...) În toamna anului 1946, în spitalul penitenciarului Văcăreşti, Radu Gyr compune celebra poezie «Azi-noapte Iisus», poezie ce avea să ridice moral şi spiritual sute de mii de deţinuţi.

Atanasie Berzescu povesteşte despre miracolul pe care îl făcea această poezie: «În Aiud, Radu Gyr L-a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe cruce şi L-a adus alături de noi pe rogojina de libărci, spre îndumnezeirea omului. Îi ştiam cu toţii poeziile pe dinafară şi aşteptam cu nerăbdare următoarea creaţie care să ne bucure, să ne îmbărbăteze. E greu de înţeles pentru omul modern de azi ce a însemnat atunci temniţa comunistă şi ce rol a avut poezia lui Gyr în acel context. Fără ea mulţi s-ar fi prăbuşit»“, se arată în memorialistica închisorilor comuniste.

Radu Gyr a compus astfel în temniţe 200 poezii, trimise afară printr-un deţinut care odată eliberat, le aşterne pe hârtie. La finele lui 1955 este eliberat, dar pentru doar 3 ani, când este arestat din nou. Verdict: condamnare la moarte comutată în muncă silnică pe viaţă. Ajuns la capătul puterilor, Gyr cedează şi semnează o declaraţie prin care îşi reneagă trecutul. Va ieşi într-un final din puşcărie, la amnistia generală din 1964, dar doar pentru a intra într-o altă puşcărie, cea a persecuţiilor, a umilinţei şi a ignorării, din care n-a mai ieşit decât la moartea survenită la 29 aprilie 1975.

Poeziile lui Radu Gyr sunt considerate manifeste ale mişcării de rezistenţă anticomunistă, în special celebra „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!“. Totuşi, alte versuri au fost alese de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România pentru a sta înscrise pe Monumentul Naţional al Luptătorilor din Rezistenţa Anticomunistă. „Înfrânt nu eşti atunci când sângeri, nici ochii când în lacrimi ţi-s / Adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis“, scrie Gyr în „Cântec de luptă“.

Cântec de luptă

de Radu Gyr

Nu dor nici luptele pierdute,

nici rănile din piept nu dor,

cum dor acele brate slute

care să lupte nu mai vor.

Cât inima în piept îţi cântă

ce-nseamnă-n luptă-un braţ răpus?

Ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă

când te ridici cu-n steag, mai sus?

Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,

nici ochii când în lacrimi ţi-s.

Adevăratele înfrângeri,

sunt renunţările la vis.

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

de Radu Gyr

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,

nu pentru patule, nu pentru pogoane,

ci pentru văzduhul tău liber de mâine,