FOTO Profesor la Oxford despre bucătăria transilvană: „Aveţi produse mult mai bune decât restul Europei“

FOTO Profesor la Oxford despre bucătăria transilvană: „Aveţi produse mult mai bune decât restul Europei“

Paul Bloomfield (dreapta) a mers mai mulţi ani prin Ardeal pentru a culege reţete tradiţionale (Arhivă personală)

Paul Bloomfield, profesor la Oxford Brookes, a ţinut un discurs despre bucătăria din Ardeal la Universitatea de Ştiinţe Agricole. El va scoate o carte de bucate pe această temă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Paul Bloomfield, profesor la Oxford Brookes University, a vorbit, ieri, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV), despre „noua bucătărie mediteraneană, potenţialul bucătăriei transilvane". Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „Slow Food în Campus". „Proiectul Slow Food în Campus vrea să arate cât de avansaţi sunteţi faţă de alte regiuni ale Europei şi că aveţi mult mai bune produse decât restul Europei. Proiectul şi-a propus să conştientizeze tinerii cât de valoros e potenţialul local care, din punct de vedere al integrităţii produselor, este la un nivel  mult ridicat faţă de ceea ce se găseşte în Europa, îndeosebi Europa de Vest", crede gastronomul englez. Vorbind despre integritatea produselor, el se referă la faptul că acestea sunt ecologice, au gust şi savoare.


Paul Bloomfield a ţinut o conferinţă la Cluj despre bucătăria transilvană

Bloomfield a venit în urmă cu patru ani în Ardeal printr-un proiect menit să evalueze potenţialul gastronomic al zonei transilvane. Dacă atunci nici nu bănuia ce va găsi, acum e mai mult decât încântat de reţetele româneşti pe care vrea să le promoveze în Marea Britanie sub forma unei cărţi de bucate, care va fi editată anul viitor.  

O carte cu poveştile locului

Cartea va cuprinde nu numai reţete tradiţionale transilvane, ci şi poveşti. „Am vrut să arătăm ce loc fantastic e aici, în Transilvania. Cartea conţine atât reţete, cât şi poveşti. Poveşti ale locurilor pe unde am fost, ale oamenilor pe care i-am întâlnit şi ale produselor tradiţionale a căror reţete apar în carte", explică Rareş Crăiuţ, traducător şi coordonatorul din judeţul Cluj al Slow Food Transilvania.

După cei patru ani spune, fără vreo urmă de îndoială, că mâncarea lui preferată din Transilvania este varză a la Cluj. „Când le-am spus prietenilor că vin în Transilvania au zis că sunt nebun din cauza acelei ridicole poveşti despre Dracula. Însă în ultima vreme s-a scris mult despre Transilvania în presa engleză, altceva decât Dracula, iar lumea a început să vadă ce loc frumos e aici şi vrea să vină în vizită", povesteşte Bloomfield.

Mai nou, în presa insulară, Transilvania înseamnă o discuţie despre gastronomie şi proprietăţi, mai ales de când Prinţul Charles şi-a asociat imaginea cu această zonă.

Cărţi despre bucătăria indiană şi chinezească

Bloomfield are câteva restaurante în Marea Britanie şi a scris mai multe cărţi despre prânzul în SUA, dar şi despre bucătătiile tradiţionale chinezească, italiană şi cea indiană. „În vest e un trend spre mâncarea trandiţională, autentică. De aceea cred că cartea cu reţete transilvane va avea succes", afirmă profesorul.

El a vizitat mai multe oraşe din Transilvania - Sibiu, Cluj, Turda, Biertan, Târgu-Mureş, Copşa Mică. Cel mai mult îi place Sibiul deoarece îi aduce aminte de oraşele italiene şi deoarece are o varietate interesantă de restaurante. Pentru a promova mai bine zona, Paul Bloomfield crede că românii ar trebui să creeze trasee gastronomice, o cultură a festivalurilor, să-şi facă mai vizibile restaurantele şi, nu în ultimul rând, să-şi îmbunătăţească infrastructura.

Carte de vizită

Paul Bloomfield predă gastronomie la Oxford Brookes University şi e proprietarul unei firme de catering din centrul Londrei. El are o afacere cu restaurante în Londra şi SUA şi e autorul mai multor cărţi de bucate. Oxford Brookes University e o instituţie de învăţământ superior din oraşul Oxford, nu e Oxfordul clasic care nu are nevoie de nicio prezentare. Înfiinţată prin anii 60, Oxford Brookes University a devenit cunoscută în mediul universitar european în ultimii 20 de ani. „Universitatea are un restaurant-şcoală unde studenţii fac practică. Acolo se găteşte foarte bine", afirmă Rareş Crăiuţ, coordonatorul Slow Food.



citeste totul despre: