FOTO Din celălalt capăt al Europei în Capitala Europeană a Tineretului. Tineri din Spania la Untold: ”Iniţial am vrut să venim la Electric Castle”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de mii de tineri din toată lumea au venit weekendul trecut la Untold Festival, unde au făcut show-uri de neuitat Dimitri Vegas&Like Mike, Avicii, Armin van Buuren şi David Guetta. Atmosfera a fost, ca şi numele festivalului, de poveste. O spun şi doi tineri veniţi din Spania, Sandra Muriel şi Victor Simon, un cuplu care a studiat la Cluj.

Tiroliană peste lacul Chios, hamace în mai multe colţuri ale parcului, umbrele colorate prin copaci, baloti de paie într-o parte, echilibristică în altă parte, scene, muzică şi distracţie cât cuprinde. De asta au avut parte zecile de mii de tineri care au venit la festivalul Untold, evenimentul principal al proiectului Cluj-Napoca - Capitala Europeană a Tineretului 2015.

”Iniţial, am vrut să venim la Electric Castle, dar era prea devreme pentru noi. Nu aveam timp în acea perioadă şi atunci am căutat altceva şi al ales Untold”, spune Sandra Muriel, o tânără de 22 de ani, venită din Spania în Cluj.

Stătea pe o bancă de la intrarea în Parcul Central, dinspre Opera Maghiară. Îşi aştepta iubitul, Victor Simon (22 de ani). Povestesc că au mai fost în Cluj în 2013, când au venit cu o bursă Erasmus. În vara aceluiaşi an au fost la Electric Castle la Bonţida. Anul ăsta vroiau să vină din nou, dar nu au putut în iunie.
”În vară am fost la Electric Castle. A fost aşa de uimitor, ne-au plăcut foarte mult artiştii. Anul ăsta am avut nişte economii şi am zis să venim înapoi în oraşul unde am studiat. Iniţial, am vrut să mergem la Electric Castle, dar era prea devreme pentru noi să venim. Nu am avut timp în acea perioadă şi atunci am căutat un alt festival. Am ales Untold. Din prezentări n.r. de pe internet) părea mare, cu artişti care ne plac”, a spus Sandra.

David Guetta, Avicii, John Newman şi Gramatik sunt preferaţii lor. ”Gramatik l-am descoperit anul ăsta şi ne-a plăcut”, adaugă Sandra. ”La untold am fost şi alţi artişti (n..r la concerte)”, o completează Victor.
Le-a fost greu să găsească un loc unde să stea, iar asta şi fiindcă şi-au căutat cazare cam târziu. Le-a plăcut la atmosfera de la Untold. ”Oamenii sunt foarte buni, le place să petreacă, sunt multe locuri frumoase în Cluj, de vizitat”, zice Sandra.

Puţin mai încolo, în partea parcului unde stătea un tramvai colorat, pe care scria Cluj - Capitala Europeană a Tineretului, erau şi două liceence pentru care Untold era primul festival la care au mers. Torok Henrietta din localitatea mureşeană Iernut şi Izlai Bernadett din oraşul mureşeam Luduş (foto dreapta). Au fost aproape la toate concertele de pe Untold Arena, adică de pe stadionul Cluj Arena. Şi le-a plăcut mult. ”Oare se face şi la anul?”, se întrebau ele înainte de concertul lui David Guetta.

image

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO David Guetta la Untold Festival, impresionat de public: „Sunteţi minunaţi!“. Cum s-a terminat festivalul

FOTO VIDEO Armin van Buuren a făcut un show de excepţie la Untold. Emoţionat, a lăcrimat pe scenă: „România, îţi mulţumesc!”

„Incredible festival in Cluj, last night”: Armin van Buuren pe Facebook despre seara magică petrecută la Untold Festival

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite