FOTO Cea mai mare Sală Polivalentă din ţară a fost finalizată la Cluj. Investiţia s-a ridicat la 72 de milioane de lei
0Cea mai mare Sală Polivalentă din România va fi inaugurată pe 31 octombrie. Investiţia s-a ridicat la 72 de milioane de lei, iar lucrările au început în 2011. Comisia de recepţie din cadrul Primăriei a demarat astăzi procedurile de verificare a lucrărilor.
«E ultima vizită înainte de inaugurare pentru a ne asigura că lucrările sunt în grafic. Practic, noi am demarat procedurile de recepţionare ale sălii. Prima impresie pe care mi-am făcut-o, după ce am văzut sala, este că la Cluj-Napoca avem de-a face cu o adevărată bijuterie a sportului şi a divertismentului. (...) După cum aţi observat, în prezent există suprafaţa de joc, inclusiv pardoseala demontabilă, tribunele montate, cubul video, parkingul disponibil, tribunele retractabile în condiţiile organizării unui spectacol. Până în jurul datei de 15 octombrie vom finaliza procedurile de recepţie, urmând ca după aceea să pregătim sala pentru concertul inaugural din 31 octombrie » a precizat primarul Emil Boc.
Valoarea sălii
Valoarea finală a sălii va putea fi stabilită imediat ce vor fi încheiate ultimele situaţii de lucrări (care sunt în curs de verificare). Ţinând cont de sumele decontate până în prezent şi de valoarea contractelor încheiate, valoarea totală cheltuită pentru acest obiectiv este de cca 72.765.805,65lei (valoarea cuprinde totalul lucrărilor executate, valoarea studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic, avize, acorduri, expertiza tehnica necesară pentru lucrările de conservare, dirigenţie de şantier, etc).
Date generale despre Sală
Sala are un regim de înălţime 1S+P+3E şi un număr de 7308 locuri cu anexele sportive şi tehnice aferente, un parking pe 1 nivel şi o piaţetă pentru intrarea publicului dinspre Splaiul Independenţei. Sala multifuncţională va găzdui următoarele sporturi: karate, judo, handball, gimnastică, scrimă, box, basketball, five-a side football, badminton, arc, aikido, tenis de câmp, tenis de masă. De asemenea, sala multifuncţională va fi omologată pentru competiţii sportive la standarde naţionale şi internaţionale. Parkingul are un număr de 445 locuri.
Date despre licitaţie şi lucrări
Construcţia Sălii Multifuncţionale de Sport a început în 9 mai 2011. Între aprilie 2012 – ianuarie 2014 lucrările au fost întrerupte. În această perioadă a fost necesară conservarea lucrărilor executate. Primăria a reluat construcţia sălii la începutul acestui an, în 15 ianuarie 2014, după finalizarea licitaţiei pentru continuarea lucrărilor. Deschiderea ofertelor a avut loc în data de 17 octombrie 2013. Procedura de achiziţie a fost licitaţie deschisă prin mijloace electronice în vederea execuţiei şi finalizării lucrării „ SALĂ MULTIFUNCŢIONALĂ DE SPORT CLUJ-NAPOCA , Aleea Stadionului f.n. - CONTINUARE LUCRĂRI. - în urma căreia a fost desemnată câştigătoare oferta ASOCIEREA CON-A cu NISAL şi INTER-SPORT.
Lucrări licitate a doua oară
Oferta CON A a prevăzut următorii parametrii:
Valoarea contractată: 34.914.326,57 lei.
-* Durata de execuţie - 8 luni calendaristice de la data transmiterii ordinului de începere a lucrărilor, de la data de 15 ianuarie 2014 (când s-a dat Ordinul de începere al lucrărilor)
Lucrările realizate:
-* Finalizare structură de rezistenţă
-* Finalizare lucrări de arhitectură şi amenajări exterioare
-* Finalizare instalaţii, din care lucrări în plus faţă de contractul iniţial:
Infrastructura necesară pentru organizarea de competiţii
Instalaţii electrice H.D.
Ecran multimedia Video Box
Pardoseala demontabilă
Tribune extensibile
Plasă protecţie
Gestionarea resurselor sustenabile (ape meteorice, panouri fotovoltaice, panouri solare)
Elemente structurale pentru dispunerea reclamelor
Amenajare terasă circulabilă şi bar terasă etaj 3
Faţada translucidă din policarbonat Al.
Iluminat faţadă
Scaune suplimentare pentru concerte/Box/Conferinţe
Mobilier urban iluminare piaţetă spre Someş
Iluminat parcare + Piaţetă
Citeşte şi
VIDEO Sala Polivalentă din Cluj, mai scumpă cu fiecare an ce trece
În toamnă, Clujul ar trebui să aibă o Sală Polivalentă mai mare decât cea din Bucureşti