Esenţa nesimţirii pe pagina de Facebook „Ai parcat ca un bou“. Un poliţist local arată cum să-ţi baţi joc de reguli şi lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maşina de serviciu folosită de doi poliţişti locali din cea mai mare comună a României apare pe pagina de Facebook ”Ai parcat ca un bou” într-o ipostază delicată: aşezată pe două locuri de parcare de lângă un hipermarket.

„Tocmai ce am plecat din parcarea Lidl Floreşti, am observat o parcare neregulamentară! Un bou cu epoleţi! Să-l facem vedetă vedetă. Share mai departe!”, scrie cel care a şi fotografiat maşina pe Facebook (sursa foto a imaginilor de mai jos).

Primarul din Floreşti, Horea Şulea, ne-a confirmat că un echipaj al Poliţiei Locale a fost prins încălcând o regulă pe care o verifică la alţi conducători auto.

„I-am chemat azi dimineaţă la mine în birou. Au recunoscut că au greşit. Vor apărea în faţa comisiei de disciplină”, a declarat Horea Şulea, primarul din Floreşti, pentru „Adevărul”.
image

Acesta mai zice că poliţiştii i-au mărturisit că parcaseră doar un minut ca să-şi ia un suc. „Cert e un lucru: mi-e ruşine mie de ruşinea lor! E un moment care îmi lasă un gust amar”, adaugă edilul, deranjat şi de faptul că maşina Poliţiei Locale era murdară.

image

Cei doi poliţişti locali din Floreşti nu sunt începători. Ca posibile sancţiuni, aceştia pot primi un simplu avertisment, dar şi reţinerea unui anumit procent din salariu.

Mai puteţi citi:

„Îţi mulţumesc că ai parcat ca un idiot. Te rog să nu te reproduci!” Ce a păţit un şofer care a mers la cumpărături în Alba Iulia
 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite