UPDATE FOTO VIDEO Peste 30.000 de clujeni în stradă. „În 89, tată,/Ai ieşit şi tu/Astăzi ies şi eu/Pentru fiul meu!“

UPDATE FOTO VIDEO Peste 30.000 de clujeni în stradă. „În 89, tată,/Ai ieşit şi tu/Astăzi ies şi eu/Pentru fiul meu!“

MIi de oameni protestează şi joi seara pe străzile Clujului FOTO Ioan Bâldea/Facebook

Mii de oameni au protestat şi joi seara pe străzile Clujului. Punctul de întâlnire a fost, ca şi dăţile trecute, Piaţa Unirii.

UPDATE 22.55 Oamenii au ajuns în zona Bisericii Calvaria din Mănăştur. Au mai rămas câteva sute din cei peste 30.000 de clujeni. Protestul este pe sfârşite.

UPDATE 22.04 Mulţimea se află pe strada Memorandului şi se îndreaptă, în ritm de tobe, spre Mănăştur. Reia traseul de aseară. Când au ajuns în faţa primăriei s-au oprit. Toboşarii s-au pus în cerc şi au cântat.

”Horă” de tobe în faţa Primăriei Cluj-Napoca

UPDATE 21.47 Coloana de manifestanţi se află pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 şi se îndreaptă spre Piaţa Unirii.

UPDATE 21.15 Un clujean a postat pe Facebook că a ”măsurat” în 20 de minute mulţimea încolonată şi a pus poza de mai jos. Sunt peste 30.000 de oameni.

UPDATE 21.05 Mulţimea intră în cartierul Gheorgheni. Sunt mulţi tineri şi oameni veniţi cu copii mici. Protestul este paşnic.

Toboşari la protestul de la Cluj. A doua zi consecutiv când pe străzile oraşului mărşăluiesc peste 25.000 de oameni

Surse neoficiale spun că în stradă ar fi peste 30.000-40.000 de oameni.

UPDATE 20.33 Numărul manifestanţilor depăşeşte 20.000. Un protestatar a adus cu el o pancartă cu mesaj emoţionant: ”În 89, tată,?Ai ieşit şi tu/Astăzi ies şi eu/Pentru fiul meu!”.


UPDATE 20.06 Mulţimea se află pe Calea Dorobanţilor şi scandează ”Ieşiti din casă dacă vă pasă!”, ”Nu staţi la balcoane, haideţi la plimbare!” şi ”Uniţi salvăm toată România!„.

Sunt circa 10.000 de oameni ce mărşăluiesc pe străzile Clujului.

UPDATE 19.48 5.000 de oameni mărşăluiesc pe Calea Dorobanţilor.

UPDATE 19.36 Mii de clujeni sunt în stradă. S-au pornit în marş pe Bulevardul Eroilor, spre cartierul Mărăşti.

UPDATE 19.18 Numărul manifestanţilor a crescut la circa 2.000 după ce în piaţă a ajuns un număr mare de studenţi. Se scandează ”PSD, ciuma roşie!”, ”Jos ordonanţa!”.

UPDATE 19.15 Câteva sute bune de clujeni sunt în Piaţa Unirii. 

Pe pagina de Facebook ce anunţă protestul de la Cluj, de joi, 2 februarie, este postat şi un mesaj al manifestanţilor:

„Stimaţi guvernanţi, stimate PSD-ALDE, pentru ca nu aţi mai găsit mineri aţi adus ultraşii să ne bată şi să compromită cel mai mare protest din România. Nu ne temem! Răspundem la violenţa voastră cu proteste perfect paşnice şi mai masive. În fiecare zi vom fi tot mai mulţi şi vom trezi toată ţara până când veţi înţelege că nu suntem oi şi că nu vom lăsa lupii paznici la stână! Aveţi o singură opţiune: ABROGARE urmată de DEMISIE!

Ieri, 1 februarie 2017, am participat la cele mai masive proteste de după Revoluţie, cu peste 300.000 de participanţi în toată România. Am cerut retragerea ordonanţei de urgenţă pentru modificarea Codului Penal şi a Codului de procedură penală, apoi demisia guvernului şi alegeri anticipate.

Guvernul Grindeanu ne ignoră şi declară că suntem manipulaţi: “Trăim zile în care manipularea atinge cote alarmante”. Toată lumea, de la CSM la Parchetul General, DNA şi organizaţiile magistraţilor, inclusiv cancelariile occidentale şi Uniunea Europeană, spun clar şi răspicat că ordonanţa Grindeanu va zăgăzui lupta anti-corupţie din România. Circulă informaţii că următorul pas din strategia PSD-ALDE de destructurare a statului de drept este desfiinţarea DNA şi contopirea cu DIICOT, pentru a le decapita de procurorii şefi care le conduc şi a instala persoane agreate de Liviu Dragnea. România a primit avertismente dure de la partenerii euroatlantici şi mediul de afaceri. Diaspora a reacţionat masiv. Noi toţi suntem cei manipulaţi? Serios? Vom ieşi în stradă să vă arătăm că nu suntem fraieri, neinformaţi, că nu ne puteţi păcăli şi cumpăra! Vom ieşi, până veţi pleca!

În aceste zile se joacă viitorul României pentru următoarele două decenii. Suntem pe muchie de cuţit: ori ei, ori noi! Haideţi să nu îi lăsăm să ne fure viitorul. Să ducem protestul de la sute de mii la milioane! În stradă! Pe ei!

P.S. Liviule, ieşi din ascunzătoare!“.


Miercuri seara au protestat circa 35.000-40.000 de oameni. Manifestanţia s-a derulat fără vreun incident. Dimpotrivă, jandarmii au cântat cu protestatarii imnul de stat, iar nişte clujeni inimoşi i-au aşteptat pe manifestanţi în Mărăşti cu ceai cald şi steaguri tricolore.

 

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Peste 35.000 de oameni au protestat pe străzile Clujului. „Dragnea, nu uita, ai şi tu celula ta!“

citeste totul despre: