FOTO VIDEO Peste 35.000 de oameni au protestat pe străzile Clujului. „Dragnea, nu uita, ai şi tu celula ta!“
0Peste 35.000 de oameni au protestat marţi începând de la ora 19.00, mai bine de patru ore pe străzile oraşului. Manifestanţii şi forţele de ordine s-au comportat exemplar la unul dintre cele mai mari proteste care au avut loc la Cluj-Napoca după Revoluţia din 1989. Protestatarii au fost întâmpinaţi pe Bulevardul Dorobanţilor cu steaguri tricolore şi cu ceai cald.
UPDATE 21.34 Oamenii au ajuns în Piaţa Unirii şi au continuat scandările. Când primii protestatari au ajuns în Piaţa Unirii, şirul de manifestanţi se întindea până după Prefectură, pe strada Napoca, strada Memorandumului, Bulevardul 21 Decembrie. Mii de clujeni protestează în Piaţa Unirii. Unii încep să plece spre casele lor.
Protestul s-a derulat fără nicio problemă.
UPDATE 21.30 Mulţumea a ajuns în faţa Casei de Cultură a Studenţilor şi începe să se împuţineze. Jandarmii care însoţesc mulţimea de manifestanţi au intonat ”Deşteaptă-te române” alături de aceştia.
UPDATE 21.15 Oamenii au ajuns pe strada Memorandului şi se merge spre Primăria Cluj-Napoca.
Clujenii au ajuns pe strada Memorandumului. ”Nu staţi la cald, şi pe voi vă fură!”
UPDATE 20.54 Oamenii scandează ”Dragnea, nu uita, ai şi tu celula ta!”. Oamenii au ajuns la Prefectură şi huiduie. La Prefectură se scandează ”PSD, ciuma roşie”, ”Dragnea, nu uita, aşteaptăm şi cartea ta!”, ”Antena 3, nişte derbedei!„, ”Nu vrem să fim o naţie de sclavi!”.
Clujenii pe Bulevardul 21 Decembrie 1989
Un bărbat în scaun cu rotile a ieşit la protest. „Dacă eu nu ies, ăla nu iese, vecinul nu iese, atunci cine iese?”, a spus Gabriel.
E în scaun cu rotile şi a ieşit la protest. Cum explică protestatarul din Cluj gestul său
UPDATE 20.46 Protestatarii sunt aplaudaţi de corporaţiştii din clădirea The Office.
UPDATE 20.37 Din estimările jandarmilor, în stradă sunt aproximativ 30.000 la Cluj. Oamenii scandează ”Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi!” şi ”Ceauşescu n-a murit, este Dragnea travestit!”.
Primii manifestanţi au ajuns pe Bulevardul 21 decembrie în zona clădirii BRD, dar şirul protestatarilor se întinde până pe Bulevardul Dorobanţilor. Conform estimărilor jandarmilor, în stradă sunt mai mult de 35.000 de persoane
UPDATE 20.31 Lumea scandează ”DNA să vă ia!”.
UPDATE 20.30 Oamenii trec pe lângă parkingul Mărăşti. Vis-a-vis de parking angajaţii unei pizzerii servesc gratuit ceai cald şi pizza protestatarilor. Cu câteva sute de metri mai înainte, un grup de tineri le-au oferit steaguri acestora.
Angajaţii unei pizzerii au pregătit ceai cald şi pizza gratis pentru manifestanţi
Un grup de tineri le oferă, gratuit, steaguri protestatarilor
UPDATE 20.13 Mulţimea a intrat în cartierul Mărăşti. Merge, deocamdată, pe acelaşi traseu ca şi duminică, 29 ianuarie. Un alt mesaj de pe pancartele oamenilor este ”Drag ne-ai fi puşcărie!”.
Clujenii mărşăluiesc spre cartierul Mărăşti: ”Dragnea, nu uita, România nu-i a ta!”
UPDATE 20.04 Manifestanţii sunt pe Bulevardul Dorobanţilor. Pe o pancartă scrie ”Partidul salvaţi Deţinuţii”. Se scandează ”O dorinţă sinceră, România liberă”, ”PSD, ciuma roşie!”, ”Haideţi cu noi!”, ”Uniţi salvăm toată România!”, ”Jos ordonanţa!”, ”Hoţii!”, ”România, trezeşte-te!”.
UPDATE 19.55 Sunt circa 25.000 de oameni care mărşăluiesc pe străzile Clujului.
25.000 de oameni mărşăluiesc pe străzile Clujului. Ora 19.53
UPDATE 19.46 Manifestanţii se află pe Bulevardul Dorobanţilor.
UPDATE 19.38 Manifestanţii sunt pe Bulevardul Eroilor. Sunt pancarte cu ”Altă Între-bare”. Se scandează ”Ieşiţi din casă dacă că pasă”, ”jos Guvenrul!”, ”Jos ordonanţa!”, ”Nu staţi în balcoane că muriţi de foame!”, ”Nu vrem să fim o naţie de sclavi!”.
UPDATE 19.31 Circa 10.000 de oameni sunt în stradă la Cluj. Ei scandează ”Hiadeţi cu noi!”, ”Nu vă fie frică, poporul se ridică”, ”Dragnea, nu uita, România nu e a ta!”, ”Uniţi, salvăm toată România!”. Mulţimea se află în faţa Teatrului Naţional din Cluj-Napoca.
UPDATE 19.25 Studenţii sunt cei mai mulţi dintre manifestanţi. Se scandează ”6, 6, vin studenţii”, dar şi lozinci împotriva Guvernului şi a ministrului Justiţiei. Tinerii au bannere şi afişe cu mesaje precum: ”Ieşiţi din casă dacă vă pasă”, ”Ruşine să vă fie”, ”Ne-am săturat” sau ”Nu suntem orbi”, ”Nu vă fie frică, studenţii se ridică!”.
UPDATE 19.17 Au venit studenţii la protest. Sunt circa 4.000 de oameni în stradă.
UPDATE 18.56 Piaţa Unirii din Cluj este plină de manifestanţi.
UPDATE 18.50 Aproximativ 2.000 de oameni sunt acum în stradă, la Cluj. Oamenii s-au adunat încă de la ora 18.00.
Pe Facebook a fost creat încă de marţi noaptea un eveniment care anunţă un nou protest miercuri, 1 februarie, de la ora 19.00, în Piaţa Unirii. Iniţial, marţi noaptea, pe la ora 3.00, se dăduse ca oră de întâlnire ora 17.00, dar cum protestul s-a terminat târziu, după mai bine d epatru ore de mărşăluit pe străzile Clujului, ora a fost mutată la 19.00.
Tot pe Facebook sunt trecute şi sloganurile care se vor rosti: ”Jos Guvernul!/Alegeri anticipate!/DNA mergi şi la CNA!/Antena 3 - Cei mai mincinoşi!/ROMANIA TV - ÎNCHIDE-TE!/PSD, Ciuma Roşie!/Televiziuni nu mai daţi minciuni!/DNA să vină să vă ia!/Clujul cere fără graţiere!/Democraţie, nu amnistie!/Dragnea, nu uita, aşteptăm şi cartea ta!/Ceauşescu n-a murit, este Dragnea travestit!”.
Marţi noaptea mii de oameni din toată ţara au protestat spontan în stradă după ce Guvernul a modificat legislaţia penală.
Mai puteţi citi: