Bosch angajează specialişti bine plătiţi pentru fabrica din Cluj. „Muncitorii de bandă” sunt deja la training în Germania
0După ce a angajat peste jumătate din cele 325 de persoane care vor lucra la fabrica ce se va deschide până la sfârşitul anului la Jucu, Bosch caută acum personal specializat, salariile fiind pe măsură. De asemenea, sunt căutaţi studenţi pentru locuri de muncă part-time.
Compania germană Bosch este pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru deschiderea fabricii din parcul industrial de la Jucu, de unde gigantul Nokia a plecat în urmă cu doi ani. Noul centru de producţie pentru fabricarea şi dezvoltarea de unităţi electronice de comandă pentru autovehicule se întinde pe o suprafaţă totală de aproximativ 38.000 de metri pătraţi, investiţia ridicându-se la 77 de milioane de euro. Deşi nu a precizat data exactă când va demara producţia, Eleni Scheffäl, directorul de comunicare al companiei Robert Bosch SRL, a declarat, pentru „Adevărul“, că aproximativ 325 de angajaţi vor lucra în unitatea de la Jucu până la sfârşitul anului. „Până la sfârşitul anului, în jur de 325 de angajaţi îşi vor desfăşura activitatea în cadrul unităţii de la Cluj în domeniul producţiei şi cercetării. Peste jumătate dintre aceştia au fost deja angajaţi şi efectuează în prezent un stagiu de pregătire în unul din centrele Bosch din afara ţării“, a spus Scheffäl.
Oferte şi pentru studenţi
Bosch caută în prezent persoane care să ocupe posturile care necesită o înaltă calificare, salariile fiind pe măsură. Astfel, se caută profesionişti cu experienţă pentru următoarele joburi: Software Developer, Group Leader embedded software, Physical Analysis Engineer, Test Engineers, Process Engineers şi altele. De asemenea, compania caută studenţi care vor să muncească part-time. Tinerii care vor să muncească la Bosch trebuie să fie în anul II sau III de studii, să aibă cunoştinţe economice sau tehnice, să vorbească fluent engleza şi/sau germana şi să cunoască programul Microsoft Office. Numărul de joburi specializate va fi mai mare la Cluj, pentru că, pe lângă fabrică, Bosch intenţionează să facă la Jucu şi un centru important de cercetare şi dezvoltare.
Salarii de 100.000 de lei
Directorul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Cluj, Daniel Don, a declarat, pentru „Adevărul“, că salariile plătite de Bosch angajaţilor de la Jucu vor fi unele motivante. „Companii precum DeLongi, Nokia sau Bosch nu dau foarte multe detalii în legătură cu salariile, însă pe parcurs am aflat că fiecare poziţie a fost plătită corespunzător. La Nokia, de exemplu, pentru angajaţii cu studii superioare s-au plătit salarii de 6.000 de lei, de 100.000 de lei şi chiar de 200.000 de lei lunar“.
Dacă la începutul anului 2013, numărul total de angajaţi ai concernului Bosch în România (Bucureşti, Blaj, Timişoara şi Cluj-Napoca) era de circa 1.400 de persoane, spre sfârşitul anului, numărul acesta va trece de 2.000, spun oficialii companiei. În următorii ani acest număr va creşte, doar la Cluj urmând să fie angajaţi circa 1.000 de muncitori.
citeşte şi
Bosch organizează special un târg de joburi la Cluj ca să-şi angajeze circa 100 de oameni
Fabrica Bosch din Blaj, cea mai mare investiţie din Alba în ultimii 10 ani