Artişti renumiţi, invitaţi la „Flori de mai“. Concursul naţional de muzică uşoară din Bărăgan, copia fidelă a festivalului Mamaia
0Artişti în vogă şi premii pe măsură. Festivalul naţional « Flori de mai », programat în perioada 22-25 mai şi ajuns la cea de-a XXVI-a ediţie, vrea să rupă gura târgului.
Aşa că organizatorii s-au întrecut să aducă la Călăraşi unii dintre cei mai îndrăgiţi interpreţi de muzică uşoară. Pepe, Andreea Bălan, Cleopatra şi Pavel Stratan, Andreea Antonescu, Proconsul, Nicolle Cherry, Tavi Colen, Matteo, Direcţia 5, Marcel Pavel şi Mihai Trăistariu, sunt doar câţiva dintre artiştii care vor încinge atmosfera şi care sunt incluşi la jurizare. Spectacolul va fi prezentat de Mihai Morar şi Daniel Buzdugan. Surpriza din acest an o constituie autoturismul ce va fi acordat câştigătorului trofeului « Flori de mai », în anii trecuţi premiul cel mare fiind acordat în bani.
Concursul, structurat pe două secţiuni
« Manifestarea din acest an se doreşte a fi total diferită de anii trecuţi, Centrul Cultural Judeţean Călăraşi intenţionând să aducă pe scena stadionului Navrom aproape toţi concurenţii care ar fi participat la festivalul Mamaia, având în vedere că acesta a fost suspendat”, a anunţat Alina Jipa, managerul centrului Judeţean Călăraşi. Concursul va fi structurat pe două secţiuni: “Floricele pe câmpii” în care vor evolua copii cu vârste cuprinse între 6 - 16 ani şi « Flori de mai”, secţiune în cadrul căreia vor evolua solişti cu vârste cuprinse între 17 şi 35 ani. Şi în acest an se respectă tradiţia şi se acordă premiile speciale « Mădălina Manole », « Şerban Georgescu » şi « Mihaela Albu », fiecare în valoare de 1.000 de lei.
Vă recomandăm şi:
Începe Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Românească ” Primăvara în Teleorman”
VIDEO Festivalul Naţional de muzică uşoară „Mihaela Runceanu”, la a treia ediţie