VIDEO Localnicii din mai multe comune buzoiene sunt terorizaţi de urşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe comunităţi din zona de deal a judeţului Buzău sunt terorizate de urşi. Sălbăticiunile ies din păduri, dau năvală aproape în fiecare noapte în gospodăriile localnicilor şi sfârtecă tot ce găsesc în grajduri. Oamenii se tem însă că şi viaţa lor este în pericol. Vânătorii au dezlegare de la minister să împuşte sălbăticiunile iar sătenii sunt despăgubiţi dacă anunţă autorităţile în cel mult 24 de ore.

Gospodăria unei femei care locuieşte singură a fost vizitată de urs două nopţi la rând. Animalul i-a rupt gardurile şi a omorât caprele din grajd. Peste apa Slănicului, la câteva sute de metri distanţă, o altă familie a fost vizitată de urs în mai multe rânduri. I-a sfăşiat un berbec, o oaie şi doi miei.

Unui alt localnic din Lopătari, ursul i-a măcelărit boii de peste o jumătate de tonă, pe care i-a cărat pe rând în pădure la un kilometru distanţă. „Noaptea mi-a luat ursul un bou, miercuri spre joi, şi vineri spre sâmbătă l-a luat pe-al doilea. I-am căutat şi i-am găsit în zmeuriş. Ursul a lăsat hoitul şi s-a repezit la mine, mi-a sfârtecat geaca, căciula şi am scăpat cu fuga şi cu câinele care s-a dat la urs“, a povestit Marcel Perţea.

Mai mulţi localnici au văzut nu doar unul ci patru urşi atacând animalele din ogradă. Localnicii se simt neputincioşi în faţa pericolului şi se tem să mai iasă din casă. Atacuri ale urşilor au fost semnalate şi în comunele limitrofe, Scorţoasa şi Mânzăleşti. „Pe la 4 azi-dimineaţă a deschis uşa, a intrat la ei şi uite colo-colo cum i-a omorât, aveam un berbec o oaie şi doi cârlani“, spune Vasile Posobescu. 

Anul trecut au fost acordate 50 de despăgubiri pentru pagube provocate de urs. Sumele sunt calculate de comisia de evaluare la preţul pieţei pentru fiecare animal ucis de sălbăticiuni.

Ministerul Mediului a dat derogare pentru vânătoarea sălbăticiunilor care provoacă pagube în gospodării 

Vânătorii au primit undă verde pentru împuşcarea mai multor urşi, lupi şi pisici sălbatice din pădurile Buzăului. Un ordin al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor precizează ariile şi perioadele în care sălbăticiunile pot fi vânate. ”Pagubele pe care le produc animale sălbatice din speciile protejate în gospodăriile cetăţenilor fac necesară şi oportună intervenţia în vederea soluţionării rapide a acestor probleme cu care se confruntă comunităţile locale”, a declarat Ionuţ Sorin Apostu, director executiv al Agenţia pentru Protecţia Mediului Buzău.   

Sunt vizate, conform derogărilor aprobate, exemplarele din speciile urs, lup şi pisică sălbatică care pun în pericol sănătatea şi securitatea publică, dar şi cele aflate în intravilanul localităţilor, cele care frecventează locurile special amenajate pentru adăpostirea animalelor domestice şi pun în pericol siguranţa acestora şi a personalului de deservire, precum şi cele prezente la cadavrul animalului domestic ucis de acestea, aflat în afara habitatului natural al speciilor de faună sălbatică.

Pentru sezonul de vânătoare care se desfăşoară între 15 septembrie 2015 şi mai 2016 gestionarii fondurilor de vânătoare din judeţul Buzău pot recolta 12 exemplare urşi. La evaluarea din această primăvară realizată de Agenţia pentru pentru Protecţia Mediului a reieşit că în pădurile din judeţ trăiesc peste 530 de urşi.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite