Topul celor mai nocive alimente de pe piaţă. Care sunt bombele calorice pe care le consumăm în mod frecvent

Topul celor mai nocive alimente de pe piaţă. Care sunt bombele calorice pe care le consumăm în mod frecvent

Mezelurile sunt printre cele mai nocive alimente. FOTO Arhivă.

Specialiştii avertizează că putem să ne distrugem sănătatea dacă alegem să consumăm anumite alimente care sunt total nesănătoase, deşi foarte gustoase.

Mezelurile după care tânjeam cu toţii în comunism şi pe care acum le găsim la tot pasul sunt printre cele mai nocive produse alimentare. Medicii spun că ar trebui să renunţăm de tot la ele, dar dacă nu este posibil măcar să le consumăm cu moderaţie.

„Mezelurile conţin carne de proastă calitate, sunt pline de E-uri, îngraşă şi au foarte multă sare. Cele mai periculoase, ca să spun aşa, sunt crenvurştii şi parizerul, care au în compoziţie multe zgârciuri, tendoane şi şorici şi carne destul de puţină. Nici salamurile, şunca sau alte tipuri de mezeluri nu sunt mai naturale. Toate au conservanţi, tot felul de aditivi şi potenţatori de aromă care le fac mai gustoase. Trebuie evitate pe cât posibil. Putem consuma mezeluri dacă ni le facem în casă, din carne pe care noi am cumpărat-o şi ştim exact ce punem în ele. Consumate zilnic, mezelurile pot duce la probleme cardiace, la un colesterol mărit şi la probleme de rinichi din cauza cantităţii mari de sare pe care o conţin“, spune Eva Iorţan, medic nutriţionist.

Asociatia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Facultatea de Alimentaţie şi Turism din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov au făcut în 2012 un top al celor mai nocive salamuri şi au arătat câte E-uri au fiecare.

Conservele sunt adevărate bombe calorice

Nici conservele de piaţă de la cele din carne, pateuri sau chiar peşte nu sunt deloc naturale. „Tot ce este la conservă este procesat, conţine conservanţi ca să ţină cât mai mult. Chiar dacă au un gus bun nu sunt benefice pentru sănătate deoare au foarte multe E-uri. Nimic din ceea ce este conservat nu este natural. Putem gusta din ele, dar nu trebuie să le consumăm regulat. Pe lângă faptul că ne îngraşă, pot în timp să ne afecteze ficatul. Pateurile sunt printre cele mai vândute conserve de pe piaţă şi toţi le mâncăm. Ne putem face însă în casă un pateu delicios din ficat care nu are E-uri“, mai spune medicul.

Sucurile acidulate, un atac direct la stomac

Niciun suc de pe piaţă care ţine câteva luni nu este natural. Cele mai nocive sunt sucurile acidulate. „Toate sucurile de pe piaţă au foarte mult zahăr. Cele light sunt şi mai periculoase deoarece conţin înlocuitori artificiali ai zahărului. Acestea nu îngraşă, dar sunt cancerigene. În plus, acidul din aceste sucuri ne atacă stomacul. Nici sucurile fără acid nu sunt foarte bune deoarece nu sunt naturale. Multe sunt făcute din concentrate şi au multă glucoză. În plus, sucurile din magazine au E-uri şi coloranţi artificiali. Unele mai multe, altele mai puţine. Dacă vrem să bem un suc, ne putem face acasă unul din fructe proaspete. Acela este cu siguranţă natural“, mai spune nutriţionistul.

Cipsurile, floricele şi snacks-urile sunt chimice

Foarte căutate de copii şi tineri, cipsurile, floricele şi snacks-urile sunt printre cele mai periculoase gustări. „Rafturile magazinelor sunt pline de astfel de produse adorate de copii şi tineri. Sunt însă extrem de periculoase. Îngraşă foarte mult, nu au nimic natural în ele şi nicio valoare nutriţională. Au foarte multă sare şi tot felul de potenţiatori de aromă care le fac delicioase. Trebuie evitate pe cât posibil. Părinţii nu ar trebui să le cumpere la copii aşa ceva. Se pot face cipsuri din cartofi acasă şi chiar floricele din boabe din porumb. Pe plan mondial, s-a observat că rata de obezitate este mai mare cu 30% la copiii şi adolescenţii care consumă regulat astfel de produse“, explică medicul.

Iaurturile cu fructe nu sunt naturale

Iaurturile sunt sănătoase cu condiţia fie simple, fără alte adaosuri de arome sau coloranţi. „Iaurtul este unul dintre cele mai sănătoase alimente cu condiţia să fie alb şi simplu. Dacă este cu fructe sau felul de alte arome situaţia se schimbă. Copiii şi chiar adulţii adoră iaurturile cu fructe, dar acestea nu sunt naturale. Au zahăr şi tot felul de coloranţi şi arome care dau gustul specific al unor fructe. Puteţi să vă faceţi acasă iaurt cu fructe. Puteţi pune fructe proaspete într-un iaurt simplu şi aveţi un desert natural şi delicios. Chiar şi la iaurturile simple de pe piaţă trebuie să aveţi grijă şi să citiţi cu atenţia eticheta. Unele dintre ale au în compoziţie şi lapte praf“, mai spune Eva Iorţan.

Citeşte şi:

VIDEO Industria alimentară ar falimenta fără E-uri

Care sunt cele mai periculoase E-uri întâlnite în magazinele din România. Cât rău ne poate face Aspartamul şi în ce băuturi îl găsim

 

citeste totul despre: