Ce substanţe conţine pâinea din comerţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pâinea este un aliment de bază. De aceea este cu atât mai important să alegem o pâine sănătoasă. Pentru aceasta este obligatoriu să citim eticheta cu ingredientele aflate în compoziţia pâinii. Iată ce substanţe conţine pâinea din comerţ.

Dar înainte de a afla ce substanţe conţine pâinea din comerţ, trebuie să vedem cum este pâinea tradiţională, autentică. Pâinea se prepară „prin coacerea aluatului obţinut din făină dospită cu drojdie, lăsată să crească şi coaptă în cuptor”, precizează prof. dr. Nicolae Hâncu, în volumul „Abecedar de nutriţie”. Grâul este utilizat cel mai frecvent la prepararea pâinii, dar aceasta poate fi făcută şi din făină de secară, orz, ovăz sau porumb, de obicei, în combinaţie cu făină de grâu. Dacă vrem să punem pe masă o pâine sănătoasă, nutriţioniştii ne recomandă să alegem o făină integrală, fără adaos de amelioratori de panificaţie.

Ce substanţe conţine pâinea din comerţ: făină cu E-uri, amelioratori de panificaţie

Pâinea din comerţ este totală diferită de cea pe care o putem prepara în casă. Procesul industrial începe de la măcinarea grâului, care rafinat, sărăcit în vitamine (în special cele din complexul B) şi minerale, rezultând făina albă, fără fibre alimentare, dar bogată în amidon. Această făină este aditivată încă de la moară cu E-uri, conservanţi, amelioratori de panificaţie, substanţe de albire. Toate aceste substanţe pe care le conţine pâinea din comerţ sunt aşadar adăugate din start în făina rafinată.

Ce substanţe conţine pâinea din comeţ: grăsimi, sare iodată, emulgatori, conservanţi, coloranţi

De la moară, făina albă, rafinată, despre care profesorul Pavel Chirilă spune că, în mod neîndoielnic, grăbeşte apariţia cancerului, ia drumul fabricii de pâine. Ce se întâmplă acolo? Un întreg proces tehnologic, iar lista cu ce substanţe conţine pâinea din comerţ se măreşte. Potrivit specialiştilor, în fabricile de pâine se foloseşte o tehnologie foarte scurtă. Pâinea este repede fabricată, dar ea s-ar sfărâma şi s-ar învechi la fel de repede dacă nu i se adaugă emulgatori şi conservanţi. Iată o altă serie de substanţe pe care le conţine pâinea din comerţ. De aceea, nutriţioniştii spun că, atunci când ne referim la pâinea din comerţ, ne referim de fapt la o gamă de produse alimentare industriale, total deosebite de produsul ancestral „pâinea noastră cea de toate zilele”. În prezent, unele sortimente de pâine din comerţ seamănă mai mult cu cozonacul, conţinând grăsimi şi zahăr. Nici pâinea neagră din comerţ nu trebuie să ne dea impresia că alegem un produs sănătos. Multe din aceste sortimente conţin tot făină albă rafinată, în care se adaugă coloranţi.

 Ce substanţe conţine pâinea din comerţ: citiţi eticheta!

Principalul sfat al nutriţioniştilor este ca, înainte de a cumpăra pâinea, să citiţi cu mare atenţie eticheta şi să vă informaţi despre modul de fabricare a acesteia. Pâinea este sănătoasă dacă este preparată din făină integrală, fără ados de alte substanţe, la care se adaugă doar apă, sare, drojdie.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite