Un bax cu pufuleţi şi o trotinetă, motiv de scandal electoral în comuna brăileană Racoviţa
0Pe lângă multe alte situaţii mai mult sau mai puţin ştiute, un bizar incident electoral a ieşit la iveală în comuna brăileană Racoviţa, unde primarul în funcţie a făcut plângere la Poliţie împotriva unui contracandidat care ar fi „mituit” mai mulţi copii cu pufuleţi, organizând o tombolă ce avea ca premiu o trotinetă.
Actualul primar, Ion Mărgărit, a fost deranjat de faptul că nu i s-a dat voie să organizeze, pe 1 iunie, o excursie cu copii din comună, pe motiv că această dată pică în campania electorală. „Directorul şcolii din comună a plecat de la PSD şi s-a dus la PMP. Ca să atragă electoratul, părerea mea, a zis: «nu trimit copiii în excursie să îi pun în cap primarului vreo 200 de părinţi şi nu ştiu câţi bunici, ca să atragem noi, PMP-ul, electoratul»”, spune primarul.
Zilele trecute, Mărgărit a aflat că adversarul său de la PMP, Tudorel Gâscă, proprietarul unui magazin alimentar din comună, a organizat o tombolă, în cadrul căreia copiii care au cumpărat pungi de pufuleţi au concurat pentru obţinerea unei trotinete. Supărat că i s-au pus beţe în roate cu excursia, s-a dus imediat la Poliţie, depunând plângere pentru „pomană electorală”.
Poliţiştii au început o anchetă, chemându-i la sediu să dea declaraţii atât pe candidatul PMP, Tudorel Gâscă, cât şi pe părinţii copilului care a câştigat trotineta la tombolă. Gâscă a explicat că o firmă parteneră cu magazinul său alimentar şi-a făcut reclamă punând la bătaie o trotinetă, pentru norocosul care ar fi găsit un talon câştigător într-o pungă de pufuleţi. Însă tot baxul cu pufuleţi s-a vândut, fără ca nimeni să găsească vreun talon, situaţie în care, de comun acord cu firma respectivă, a decis să organizeze o tombolă.
„Eu am făcut vreo 20 şi ceva de bilete, probabil, sper să nu greşesc. Şi a extras un copil care a câştigat trotineta. Nu ştiu cine s-a supărat, cum s-a supărat, adevărul este că am fost chemaţi la Poliţie şi am dat cu subsemnatul. Şi eu, şi mama copilului. Dumneaei n-a fost niciodată într-o situaţie de genul ăsta", a declarat Gâscă.