Tramvaie SH cumpărate gata stricate, cu zeci de mii de euro, din Austria, de „Braicar” SA, firma de transport călători subordonată Primăriei Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braicar a mai achiziţionat tramvaie SH din Austria şi în anii trecuţi   FOTO adevarul.ro
Braicar a mai achiziţionat tramvaie SH din Austria şi în anii trecuţi   FOTO adevarul.ro

Tentativa societăţii de transport public local din Brăila de a-şi mări numărul de tramvaie s-a soldat cu o investiţie păguboasă. Anul trecut, Braicar SA, firmă controlată de municipalitatea brăileană, a achiziţionat nouă tramvaie second hand din Austria, contra sumei de 60.000 euro, la care se adaugă costul transportului până la  Brăila.

Acele tramvaie nu au fost puse în circulaţie nici până la ora actuală deoarece au ajuns la destinaţie complet nefuncţionale. Conducerea Braicar spune că, înainte de a le cumpăra, nu aveau nicio problemă, dar că din momentul scoaterii din exploatare şi până când au fost livrate au fost ţinute de austrieci într-un depozit fără acoperiş, astfel că le-a fost afectată instalaţia electrică. "Vor încerca să le reparăm", spune conducerea societăţii brăilene de transport public.

În a doua jumătate a anului trecut "Braicar" a cumpărat la licitaţie, prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), nouă tramvaie la mâna a doua, pe care a dat 59.500 euro, fără TVA. Tranzacţia cu "Holding Graz Linien, companie de transport aparţinând autorităţii din oraşul Graz – Austria, s-a finalizat în noiembrie anul trecut, dar pentru a putea fi aduse efectiv până la Brăila, compania a avut nevoie de serviciul specializat al unei alte firme de transport din Sibiu - "Universal Transport Schmitz" SRL. Pentru această operaţiune, cei de la "Braicar" au plătit 349.500 lei, fără TVA, adică circa 77.600 euro. Astfel, adăugând cheltuielile cu transportul, fiecare tramvai a ajuns să coste 15.200 euro, fără TVA.

Deşi au ajuns de câteva săptămâni la Brăila, tramvaiele încă nu au fost scoase pe traseu, din depoul „Braicar”, existând informaţii că acestea sunt, practic, nefuncţionale. Conducerea „Braicar” spune, însă, că există defecţiuni, însă acestea vor putea fi remediate. A fost oferită şi o explicaţie privind starea tramvaielor:

"În perioada cuprinsă de la scoaterea din exploatare a tramvaielor şi până la data sosirii acestora în Brăila, acestea au fost parcate într-o incintă aparţinând Holding Graz Linien (circa 18 luni), într-unul din depourile neacoperite ale companiei. Din cauza perioadei lungi de inactivitate, au fost stabilite măsuri şi lucrări de revizii pentru repunerea în funcţiune a tramvaielor, lucrări care au vizat - pe lângă montarea echipamentelor demontate şi demontări şi verificări ale altor echipamente electrice ale acestora, fapt ce a condus la o situaţie de imobilizare pentru o perioadă mai îndelungată. După înregistrarea vehiculelor, se vor putea efectua probe de circulaţie. Probele au ca scop verificarea comportării echipamentelor electrice în condiţiile specifice zonei, încadrarea vehiculelor în curbe, comportarea la trecerea peste aparate de cale, încrucişări, traversări ale căii de rulare, încadrarea prizei de curent în aliniamentul reţelei de contact şi în curbe”, se arată într-un comunicat de presă al „Braicar”.

Ce spune primarul

Primarul Brăilei, Marian Dragomir, spune că este prea devreme pentru a se pronunţa cu privire la „afacerea” făcută de „Braicar” în timpul mandatului fostei administraţii. „În momentul de faţă, sunt în procedură de înmatriculare a tramvaielor respective, pentru a putea să facă şi probele. După înmatricularea lor, când le vor face probele - pentru că acum nu pot să le scoată pentru probe deoarece nu sunt îmatriculate -, o să vedem cu siguranţă dacă funcţionează sau nu", a declarat Dragomir, adăugând că, din informaţiile pe care le deţine, tramvaiele erau funcţionale înainte de a fi cumpărate de "Braicar".

Ce-i drept, societatea de transport călători din Brăila a mai achiziţionat tramvaie de epocă din Austria, reuşind să le recondiţioneze şi să le repună în funcţiune.

Citiţi şi

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite