„Investiţia-minune“ de la Brăila: au pus intrare cu turnichet la veceul pieţei. „O să urineze acum oamenii prin toţi boscheţii“
0Măsura luată de conducerea Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor din Brăila a stârnit deja nemulţumirea negustorilor care au închiriat tarabe în zona pieţei. Aceştia spun că este o aberaţie să li se pună taxă pentru toaletă, câtă vreme ar trebuie să aibă acces la aşa ceva gratuit, în contul taxei piperate plătită pentru tarabă.
O iniţiativă a conducerii Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor (APT) din Brăila (entitate subordonată Primăriei), care a decis să monteze la uşa unei toalete publice un turnichet de tipul celor folosite la Metrou, a stârnit hazul pe internet. Postarea iniţială, făcută de brăileanul Cristian Techiu a fost redistribută în masă şi a provocat mii de reacţii şi sute de comentarii.
Iniţial, ideea administraţiei oraşului de a cheltui 6.000 de lei pe un astfel de dispozitiv a fost întâmpinată de locuitorii oraşului cu neîncredere, însă după ce oamenii s-au lămurit că nu este vorba despre o fotografie trucată, criticile şi ironiile au început să curgă.
Cele mai importante critici au fost legate de faptul că zona în care a fost amplasat turnichetul (Piaţa Halelor) nu a mai fost modernizată de foarte mulţi ani şi arată destul de rău, oamenii sugerând că mai bine se investea în lucruri utile. În acelaşi timp, au fost destui care au observat că intrarea la toaletă este discrimatorie, căci căruţul unei persoane cu dizabilităţi nu poate trece.
Taxa percepută automat de aparat este de 1 leu, iar părerea brăilenilor este că investiţia va duce la „odorizarea” zidurilor şi tufişurilor din zonă, care vor deveni ţintele celor care nu vor să plătească pentru a merge la toaletă.
Un grup de mici comerciaţi care au afaceri în zonă, în spaţii sau la tarabe închiriate de la APT, au făcut o reclamaţie la Primăria oraşului, pentru a sesiza că sunt nedreptăţiţi. „În contul chiriei pe care o plătim, ar trebui să ne asigure măcar accesul la o toaletă şi la apă curentă. Plătim degeaba taxe. Eu zic oamenii o să urineze acum prin toţi boscheţii”, ne-a spus Gheorghe Popa, unul dintre comercianţi.
Răspunsul autorităţilor a fost însă stupefiant: a fost amenajată o altă toaletă, cu acces gratuit, pentru comercianţi, însă aceasta se află la două străzi distanţă, fiind practic imposibil de folosit dat fiind că drumul durează dus-întors, cam un sfert de oră. Conducerea APT Brăila a argumentat că dispozitivul a a fost montat ca un demers către civilizaţie, dar a admis că deocamdată nu a adus niciun fel de beneficii sau de economii.