14 ani de închisoare pentru un brăilean care şi-a ucis concubina cu o cruzime ieşită din comun. Criminalul, la anchetă: „Am dat ca într-un câine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Florentin Coman
FOTO Florentin Coman

Aurel Gheorghe, recidivist cu 23 de condamnări la activ, a mai primit o sentinţă de la Tribunalul Brăila, care ar trebui să-l ţină 14 ani după gratii, după ce, în luna decembrie a anului trecut, şi-a ucis cu o cruzime de nedescris concubina. Deocamdată, sentinţa nu este definitivă, deoarece inculpatul a făcut recurs.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în după-amiaza zilei de 12 decembrie 2015, în jurul orei 14.00, după ce a consumat o cantitate apreciabilă de alcool, Aurel s-a deplasat la domiciliul concubinei Maria M., unde a continuat să se cinstească cu tărie. Două ore mai târziu, deşi se afla în stare avansată de ebrietate, bărbatul a vrut să se facă util şi a început să facă curăţenie prin casă. El a scos mai multe perechi de încălţăminte uzată de sub pat, un baston de lemn şi o coadă de topor.

Ca să scape de încălţămintea uzată a aruncat-o în sobă apoi, din senin, s-a enervat că Maria M. nu îl a jută la treabă. Puşcăriaşul i-a tras un pumn în figură femeii, încât acesteia a început să-i curgă puternic sânge din nas. În loc să se calmeze, Aurel Gheorghe a devenit tot mai violent.

"Inculpatul a lovit victima în mod repetat cu pumnii, iar datorită şocului, aceasta nu a mai opus rezistenţă. În continuare, inculpatul a dezbrăcat victima şi i-a aruncat pantalonii în sobă, iar chilotul într-un tomberon în curte. Victima a îmbrăcat un pantalon de trening negru. Alertaţi de fumul dens creat prin incinerarea obiectelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte, în camera unde se desfăşura agresiunea au venit Victoriţa M. (fiica n.n.), P. Ionuţ, în vârstă de 15 ani, şi M. George Cristi Cătălin, de 12 ani (nepoţii victimei n.n.) în prezenţa cărora inculpatul a continuat să lovească victima, în mod repetat, cu pumnii", se precizează în dosarul instrumentat de procurori.

În loc să ceară ajutor, ca să-şi salveze viaţa, victima le-a cerut apropiaţilor să părăsească încăperea ca să nu mai fie martorii răbufnirilor violente ale concubinului. În plus, femeia se ruşina de faptul că este dezbrăcată.

După plecarea rudelor, recidivistul Aurel Gheorghe a continuat să o lovească pe Maria cu coada toporului în cap, torace (preponderent în partea stângă), braţul stâng, coapsă, fesă şi ambele picioare. "În jurul orei 19:30, inculpatul a chemat-o pe Victoriţa M., căreia i-a spus că victima era rigidă. Martora şi fiul său, P. Ionuţ, au intrat în camera victimei şi au constatat că inculpatul continua să-i aplice acesteia lovituri cu coada de topor, astfel încât P. Ionuţ a luat o lopată şi i-a aplicat inculpatului două lovituri cu latul părţii metalice. Înculpatul a parat loviturile cu antebraţul stâng, suferind o fractură de cubitus", se mai precizează în dosar.

A încercat să arunce vina asupra altcuiva

Reţinut de poliţişti, Aurel Gheorghe A recunoscut în primă instanţă că el este autorul faptei. Acesta a recunoscut săvârşirea agresiunii, incluzând lovirile cu pumnii şi coada toporului. „Recunosc fapta. Am băut, nu am mai judecat. Am dat ca într-un câine. Am dat până a murit femeia. Ea e acum în pământ, eu putrezesc în puşcărie. Am mai bătut-o. Îi mai dădeam câte o palmă, câte un băţ, dar acum am înnebunit. Am dat în neştire!", ar fi spus acesta, potrivit procurorilor.

Ulterior, însă, Aurel Gheorghe şi-a schimbat declaraţia. Pe 13 ianuarie 2016, inculpatul a fost reaudiat la cerere, iar declaraţiile date au fost complet diferite faţă de cele iniţiale. Astfel, deşi a recunoscut că a lovit-o pe Maria, Aurel a spus că, la un moment dat, a fost lovit, la rândul său, peste braţ, dar şi în cap cu lopata, de către nepotul victimei şi atunci şi-a pierdut cunoştinţa. Când şi-a revenit, ar fi constatat că femeia era moartă. Mai mult, autorul agresiunii de la Făurei a încercat să dea vina pe Victoriţa, fiica victimei, manipulându-l totodată, pe un individ pe care l-a cunoscut în arestul Poliţiei.

"Incupatul l-a determinat pe Constantin Gheorghe, aflat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Brăila, să susţină că o cunoaşte pe Merca Victoriţa, de la care a aflat că, în realitate, ea şi fiii săi minori l-au lovit pe inculpat în zona capului până a devenit inconştient, apoi au ucis victima şi l-au denunţat pe inculpat pentru săvârşirea omorului. Inculpatul i-a promis martorului că, dacă va fi eliberat, îl va ajuta cu bani", precizează procurorul de caz.

Citiţi şi:

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite