Celebrul pridvor al caselor ţărăneşti, considerat inutil de un mare filosof român: „Trădează un simţ artistic de care e foarte departe casa săsească“
0
Unul dintre cei mai importanţi filosofi români a manifestat un interes aparte pentru arhitectura specifică satului românesc.
„Voi vorbi despre satul românesc din amintirea trăită şi făcând oarecum parte din fenomen. Voi încerca în puţine cuvinte să actualizez mai ales ceea ce copilul ştie despre sat şi despre orizonturile acestuia. Copilăria petrecută la sat mi se pare singură copilărie. Cine nu priveşte în urmă peste o asemenea copilărie, mi se pare aproape un condamnat al vieţii (cer scuze tuturor citadinilor de faţă, pentru această afirmaţie!)“, spunea Lucian Blaga în „Elogiul satului românesc“.
„Pentru viaţa săsească geometria e esenţială, pentru român ea e o podoabă marginală”
În lucrarea „Zări şi etape“, Lucian Blaga ne prezintă diferenţele şi asemănările care caracterizează satele româneşti şi săseşti. „Drumurile ardelene duc prin sate, unde, în nemijlocită vecinătate, găseşti două concepţii arhitectonice cu totul diferite: românească şi săsească“, scrie Lucian Blaga.
Pe uliţa satului în Ardeal/Sursa foto etnograf Romulus Vuia
Casele săseşti, deşi bogate, sunt reduse la util; casele româneşti, deşi în majoritate sărace, au mult inutil în alcătuirea lor, dovadă pridvorul cu stâlpi care le înconjoară de obicei. Acest inutil al caselor româneşti trădează un simţ artistic de care e foarte departe casa săsească, ce are la temelie mai mult o concepţie etică decât estetică despre rosturile vieţii
Case saseşti/Sursa foto Adevărul
Saşii apar în ochii lui Blaga ca ingineri înnăscuţi, ce impun naturii ordinea din sufletul lor, ei îşi aliniază casele, ca şi ideile, în luptă cu tainele înconjurătoare. În schimb, potrivit lui Blaga, românul se adaptează la natură superstiţios. „Românul e în mare măsură fatalist, dar un fatalist stăpânit de încredere în raport cu imprevizibilul timpului şi cu orânduirile lumii exterioare. Românul nu va încerca să schimbe cursul lucrurilor, nici să modifice configuraţia pământului […]“
„Uliţele unui sat de munte se pierd printre stânci şerpuitoare ca pâraiele. Uliţele mai bucuros ocolesc stâncile decât a le tăia“. Intervine aici un fatalism senin sau o dragoste invincibilă de pitoresc? se întreabă Blaga. Tot filosoful ne oferă şi un răspuns. „Cert, după ordinea săsească, capriciile arhitectonice ale românului te izbesc ca dezordine. Dar dezordinea nu e decât altă ordine: ordinea vieţii“.
Iubeşte şi românul geometria, dar numai în arta lui când ciopleşte o cruce, când crestează o furcă, când rotunjeşte un ulcior, sau când stilizează nişte flori în covoarele pentru laviţi. Pentru viaţa săsească geometria e esenţială, pentru român ea e o podoabă marginală.
„Casele săseşti stau una lângă alta, formând un singur mare zid către stradă, severe, cu ferestre înalte, care nu îngăduie priviri din afară, purtând convenţional pe frontispiciu câte o maximă biblică. […] Casele româneşti sunt mai liber aşezate laolaltă, ele se izolează prin grădini, au pridvoare împrejur şi ferestruici aşa de joase că poţi vedea totul înăuntru. Casele formează grupuri simetrice, ca ţăranii când se duc în dezordine la o înmormântare sau la o nuntă: comuna românească e o colectivitate instinctivă de oameni deschişi, iubitori de pitorescul vieţii“.
Tot în lucrarea „Zări şi etape“ Blaga face o descriere a satelor româneşti şi săseşti. „Saşii, vechi colonişti, neam de o dârză, statornică şi înceată voinţă, şi-au ales raţional pământul, unde aveau să-şi ridice casele şi să-şi sape mormintele, ei au gustat precauţi apa, au cântărit lumina şi au măsurat cu grijă grosimea humei, ei s-au ferit de înălţimi accidentate şi au încercat cu nările direcţia vânturilor. Rostul acesta chibzuit şi l-au păstrat satele săseşti până astăzi.
Ele n-au crescut întâmplător, cu entuziasm stângaci, din peisaj, precum cele româneşti; ele au fost aduse parcă în acest peisaj ardelean, gata de aiurea – prin văzduh sau pe altă cale – dintr-o ţară unde sărăcia solului i-a învăţat pe oameni să lupte cu natura, să muncească cuminte şi mai ales cu geometrică statornicie. Satele româneşti, înălţate vertiginos pe o muche sau împrăştiate într-o vale ca turmele, s-au născut parcă din inspiraţia capricioasă a naturii înseşi, în mijlocul căreia sunt situate“.
Acasă la Lucian Blaga
Satul natal, Lancrăm, casa părintească şi împrejurimile ei au format universul miraculos al copilariei poetului, dramaturgului şi „domnului filosofiei romanesti", Lucian Blaga.
Casa memorială Lucian Blaga/Sursa foto Adevărul
Cei interesaţi de o incursiune în viata familiei Blaga, reconstituită prin mobilier, fotografii, manuscrise, tablouri de familie, editţi princeps ale operei filosofului, trebuie să viziteze casa memorială din Lancrăm, judeţul Alba (între Sebeş şi Alba Iulia).
Scriitor prolific, Blaga a publicat mai multe volume de versuri. Ca filosof a semnat importante studii şi lucrări de specialitate, mai importante fiind considerate cele patru „Trilogii“. În teatru a debutat cu piesa „Zamolxe“. Din 1926,a îmbrăţişat cariera diplomatică, fiind numit ataşat de presă pe lângă legaţiile române din Varşovia, Praga, Berna, Viena, Lisabona. (Text scris de NICU NEAG)
Citiţi şi:
Petru Rareş, primul voievod român care a purtat ochelari. În 1546, supuşii lui s-au dat peste cap pentru a-l înzestra pe domnitor cu artificiul oftalmologic
Cultivarea trufelor, afacerea de nişă care aduce venituri de zeci de mii de euro. Cum se obţin „diamantele pământului“
Se încarcă comentariile...
