FOTO VIDEO O echipă de acrobaţi călătoreşte prin lume şi dă spectacole într-o casă mobilă construită ca o roată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acţiunea se desfăşoară în acest spaţiu îngust. FOTO MyModernMet
Acţiunea se desfăşoară în acest spaţiu îngust. FOTO MyModernMet

„The Wheel House“ este o casă pe roţi. Sau o casă pe roată. Sau, se poate spune, este o casă într-o roată în care locuiesc doi acrobaţi şi imită traiul zilnic. Cei doi sunt profesionişti şi s-au adaptat perfect mediului deloc încăpător din casa lor pe-o roată. Până acum, peste 60.000 de oameni le-au urmărit reprezentaţia.

Spaţiul din interiorul roţii gigant în care stau cei doi acrobaţi este mobilat, deşi pare greu de crezut, precum unul dintr-o casă obişnuită. Nu arată ca o casă obişnuită decât în linii mari, dar este totuşi un spectacol unic. Există însă uşi, ferestre, perdele, oale şi tigăi, ba chiar şi un pat, scrie My Modern Met. Spectacolul este o producţie a Acrojou Circus Theatre, un grup format în 2006 de către directorii artistici Jeni Bernard şi Barney White.

O fotografie dintr-una dintre reprezentaţii (click pentru galeria foto)

acrobati casa mobila foto my modern met

Potrivit informaţiilor oficiale pe care aceştia le-au comunicat, echipa a avut 6 spectacole originale până în prezent, a călătorit în 9 ţări şi le-au fost martori spectacolelor aproximativ 60.000 de oameni. Cei doi acrobaţi care performează în „The Wheel House“ sunt îmbrăcaţi ca oameni ai străzii şi acţiunea se petrece în interiorul roţii. Ei beneficiază şi de fundal sonor, iar oamenii care asistă la spectacol pot să se apropie de roată, chiar să meargă pe lângă aceasta. 

Acrobaţi teatrali, comedie şi momente riscante care te ţin cu sufletul la gură, toate acestea într-o structură extraordinară, construită de la zero. descrierea spectacolului The Wheel House

În videoclipul de mai jos sunt mai multe imagini cu ceea ce se întâmplă în timpul unui spectacol şi poate fi văzut modul în care acrobaţii se descurcă într-un spaţiu atât de îngust.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite