Sweetie, momeala digitală care a scos pedofilii din „cotloanele” Internetului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe parcursul a zece săptămâni, mai mulţi voluntari ascunşi dincolo de chipul zâmbitor al momelii digitale au pretins că sunt Sweetie, o fetiţă care lucrează pentru un videochat clandestin localizat într-o zonă industrială din Amsterdam FOTO Daily Mail
Pe parcursul a zece săptămâni, mai mulţi voluntari ascunşi dincolo de chipul zâmbitor al momelii digitale au pretins că sunt Sweetie, o fetiţă care lucrează pentru un videochat clandestin localizat într-o zonă industrială din Amsterdam FOTO Daily Mail

O fetiţă de zece ani creată pe calculator la iniţiativa unei organizaţii internaţionale pentru protecţia copilului a ajutat la identificarea a peste o mie de infractori sexuali din întreaga lume

Organizaţia olandeză Terres des Hommes, care luptă pentru respectarea drepturilor copiilor din întreaga lume, a dezvoltat anul acesta un proiect complex destinat prinderii pedofililor care colcăie în mediul virtual, idee care s-a concretizat la începutul acestei săptămâni prin transmiterea către Interpol a unei liste cu datele a 1.000 de infractori sexuali interesaţi de minori.

Reprezentanţii Terres des Hommes au creat cu ajutorul tehnologiei computerizate de ultimă oră o fetiţă cu vârsta de 10 ani pe care au botezat-o Sweetie, momeală plasată ulterior pe mai multe site-uri pornografice şi de videochat.
Experţii au pus la punct un fel de avatar virtual, o reprezentare digitală extrem de realistă a unei micuţe de origine filipineză, Filipine fiind ţara în care turismul sexual cu minori a atins cote alarmante, conform unui raport UNICEF, cu peste 60.000 de copiii exploataţi.

Pentru ca fetiţa digitală să se comporte cât mai natural s-au folosit senzori de mişcare care au înregistrat mimica şi gesturile unor voluntari, date folosite la conceperea softului. Pe parcursul a zece săptămâni, mai mulţi voluntari ascunşi dincolo de chipul zâmbitor al momelii digitale au pretins că sunt Sweetie, o fetiţă care lucrează pentru un videochat clandestin localizat într-o zonă industrială din Amsterdam.

În numai două luni şi jumătate, Sweetie a fost abordată de peste 20.000 de pedofili interesaţi să o plătească pentru a o vedea cum face diverse gesturi sexuale în faţa camerei web. Aproximativ o mie dintre clienţii interesaţi de procurarea unor astfel de servicii, din 65 de ţări, au fost identificaţi şi organizaţia speră ca investigaţiile realizate să conducă la condamnarea cât mai multor pedofili. Dintre persoanele  demascate cu ajutorul Lolitei virtuale, 254 provin din SUA, 110 din Marea Britanie şi 103 din India. 

image

Iniţiativa organizaţiei olandeze face parte dintr-o campanie menită să atragă atenţia asupra creşterii numărului de infractori sexuali interesaţi să ofere bani pentru a se delecta urmărind spectacole online cu minori prin intermediul camerelor web, dar şi în privinţa fenomenului prostituţiei infantile pe internet.

În cadrul unei conferinţe de presă, directorul de proiecte al organizaţiei Terre des Hommes, Hans Guyt, a declarat că pedofilii au devenit din ce în ce mai activi odată cu dezvoltarea Internetului de mare viteză inclusiv în ţările mai sărace, zone în care turismul sexual cu minori este la mare căutare.
 

Aceşti infractori nu mai sunt nevoiţi să călătorească pentru a exploata copiii, acum au posibilitatea să plătească pentru a asista la showuri online prin intermediul camerelor web. Suntem convinşi că, în cel mai rău caz, acest tip de pedofilie va ajunge să egaleze ca popularitate pornografia infantilă, care s-a transformat într-o industrie de miliarde de dolari controlată de grupări infracţionale, a explicat directorul de proiecte al organizaţiei. 

Conform unor estimări recente făcute de Organizaţia Naţiunilor Unite, Internetul găzduieşte nu mai puţin de 750.000 de potenţiali pedofili. Pedofilia se numără, de altfel, printre principalele pericole care îi pândesc pe copii în lumea virtuală, alături de hărţuirea online.

Citeşte şi:


Mare Britanie: faţa nevăzută a fenomenului exploatării sexuale a minorilor

Abuzurile minorilor din Marea Britanie au devenit o problemă tot mai presantă în ultimii ani, potrivit unui studiu despre exploatarea sexuală a copiilor, publicat recent, care se bazează pe informaţii strânse de-a lungul a doi ani. Studiul infirmă stereotipurile potrivit cărora cei mai mulţi pedofili sunt străini care abuză fetele albe, ci mai degrabă fetele  asiatice sunt deosebit de vulnerabile în faţa atacatorilor.

Pedobook, un Facebook pentru pedofili. Jurnalist infiltrat în cuibul amatorilor de sex cu minori

Un jurnalist „Adevărul“ s-a infiltrat timp de câteva luni în lumea „iubitorilor de copii“, aşa cum se numesc între ei. Pedofilii ascunşi în spatele computerelor sunt interesaţi de România, ţară pe care o consideră Raiul pe pământ dintr-un simplu motiv: copiii străzii dispuşi să le satisfacă poftele pentru bani puţini.

VIDEO Internetul ascuns colcăie de pedofili şi anonimitatea este aproape garantată. „Criminalitatea evoluează şi noi suntem puşi în situaţia de a veni din spate“

În cadrul emisiunii „Adevărul Live” ,comisarul Florenţa Teodorescu şi inspectorul principal Sorin Stănică de la Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii au vorbit despre internetul ascuns, altul decât cel pe care îl utilizăm cu toţii şi care adăposteşte reţele naţionale şi internaţionale de crimă organizată.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite