INFOGRAFIE A început bătălia pentru Novorossia. De unde până unde se întinde noul teritoriu pe care-l vizează Kremlinul

INFOGRAFIE A început bătălia pentru Novorossia. De unde până unde se întinde noul teritoriu pe care-l vizează Kremlinul

Soldaţi ucraineni supraveghează mişcările separatiştilor de pe un del de la periferia oraşului Mariupol FOTO AFP

Putin vorbeşte pentru prima dată despre crearea unui stat în sud-estul Ucrainei, iar pe teren separatiştii şi soldaţii ruşi câştigă oraş cu oraş în faţa armatei ucrainene, lăsată singură de Occident. Academia Rusă de Ştiinţe va publica o istorie a Novorossiei, entitate ce a început să fie construită pe timpul Ecaterinei cea Mare.

Crearea unui stat trebuie abordată în discuţiile privind încheierea conflictului din estul Ucrainei, a declarat, ieri, preşedintele rus, Vladimir Putin, evocând pentru prima dată un astfel de statut pentru regiunile unde se confruntă forţele ucrainene şi rebelii proruşi. “Trebuie să începem imediat discuţii substanţiale (…) privind organizarea politică a societăţii şi crearea unui stat pentru sud-estul Ucrainei, pentru a proteja interesele legitime ale persoanelor care trăiesc acolo”, a declarat preşedintele Putin în cadrul unei emisiuni televizate, citat de presa rusă.

Până în prezent, Moscova a cerut doar ca regiunile orientale din Ucraina, majoritar rusofone, să beneficieze de mai multă autonomie, într-un sistem federal mai puţin centralizat. În acest timp ce Rusia continuă să trimită soldaţi şi tancuri în regiune, iar autorităţile de la Kiev spun că luptătorii ruşi au făcut una cu pământul o localitate de lângă Lugansk.

Totodată, pe frontul de sud se pregătesc să atace strategicul oraş-port, Mariupol. Mai mulţi oficiali occidentali au declarat că Moscova urmăreşte anexarea regiunilor de est ale Ucrainei după metoda aplicată în Crimeea. Acestă nouă formă asimetrică de război - de tip Guerilla 2.0 - are la bază o sumedenie de tactici: utilizarea de mercenari şi voluntari, instruiţi sau conduşi de soldaţi profesionişti, operaţiuni speciale secrete şi un sofisticat război informaţional, susţin analiştii militari.

Baricade la Mariupol

Oraşul-port Mariupol se pregăteşte să ţină piept unui posibil atac al separatiştilor proruşi. În timp ce trupele guvernamentale ridică baricade, localnicii au format un lanţ uman pentru a arăta lumii, inclusiv Rusiei, că îşi vor apăra oraşul. Sute de oameni s-au luat de mâini şi au format un lanţ uman pe autostrada care leagă oraşul Mariupol de zonele controlate de militanţii proruşi. Localnicii au purtat pancarte cu mesaje precum „Soldaţii ruşi aduc moartea“ sau „Jos mâinile de pe Ucraina!“. În ultimele zile, violenţele s-au intensificat în apropierea oraşului Mariupol. Localitatea învecinată Novoazvosk a fost ocupată de militanţii proruşi după lupte grele cu trupele guvernamentale.

Academia Rusă de Ştiinte pune şi ea umărul la întreţinerea acestui plan al lui Putin, anunţând că va publica, în această toamnă, o istorie a Novorussiei , care ar fi început să fie construită de Ecaterina cea Mare. La Moscova circulă numeroase hărti ale Novorossiei , unele includ şi Harkov şi Dnipropetrovsk, oraşe care sunt, totuşi, la sute de kilometri distanţă de estul separatist. Alte harţi trasează Novorussia de-a lungul coastei, conectând Rusia de Crimeea şi în cele din urmă la Transnistria şi înglobând chiar toată Basarabia. Pe timpul imperiului Rus, regiunea Novorossia cuprindea Guberniile Herson, Ekaterinoslav, Tavrida şi Odessa, însă nu şi gubernia Basarabia. Pentru a înspăimînta şi mai tare Occidentul, liderul de la Kremlin a ţinut să reamintească lumii că Rusia este o forţă nucleară.

Noi sancţiuni de la UE

Uniunea Europeană a dat, ieri, un termen de o săptămână Rusiei să înceteze acţiunile în Ucraina, în caz contrar urmând să adopte noi sancţiuni. Comisia Europeană a primit sarcină să pregătească “de urgenţă” o nouă serie de sancţiuni. O decizie va fi luată “în funcţie de evoluţia situaţiei”, a explicat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, la finalul summitului extraordinar de la Bruxelles.

Arme pentru Ucraina

În urma invaziei ruseşti, Kievul a cerut ajutor militar din partea UE şi NATO, dar a fost tratată cu refuz din partea celor două cele mai mari state din UE: Franţa şi Germania. Doar câteva state din estul Europei sunt favorabile unei asemenea decizii, între acestea Polonia şi Lituania. Chiar şi preşedintele României Traian Băsescu a făcut declaraţii în acest sens, înainte să plece,sâmbătă, la summit-ul UE.  

Steven Pifer, fost ambasador american în Ucraina susţine că strategia de sancţiuni a occidentului nu dă roadele aşteptate şi este momentul pentru noi paşi pentru a determina Moscova să-şi schimbe abordarea, mai précis SUA şi Europa ar trebui să ofere Ucrainei „asistenţă militară letală“. „Dacă Putin nu-şi schimbă nici în acest caz abordarea, Vestul trebuie să fie pregătit pentru o luptă mai lungă, mai sângeroasă şi mai costisitoare în Ucraina şi, probabil, la o politică mai agresivă în alte părţi“, notează Pifer în Politico.

Citeşte şi:
 
 
Moscova şi Kievul rămân angajate în acelaşi război la nivelul declaraţiilor: ucrainenii susţin că au distrus un convoi de tancuri ruseşti care invadaseră Ucraina, ruşii susţin că n-au trimis niciodată un astfel de convoi. Între timp, în Cernăuţi se vorbeşte tot mai serios despre un referendum pentru alipirea regiunii la România. De la ora 13.00, am discutat cu Marius Văcărelu, specialist în geopolitică, despre criza ucraineană.
 
 
Preşedinţii ucrainean şi rus, Petro Poroşenko şi Vladimir Putin, şi-au strâns mâna marţi, la Minsk, unde a început un summit regional care se anunţă dificil, în condiţiile în care luptele continuă în estul Ucrainei, relatează AFP.
 
 
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a avertizat recent că Moscova va face tot posibilul să-şi apere interesele, inclusiv cele din domeniul securităţii naţionale, în cazul în care Occidentul va adopta noi sancţiuni împotriva Rusiei, informează „The Daily Telegraph”.
 
 
A folosit Rusia convoiul umanitar ca pretext sau ca mijloc pentru o intervenţie militară în estul Ucrainei? Ce fel de presiuni face preşedintele rus, Vladimir Putin, în interiorul cercului său de putere? Cine are de pierdut mai mult din actualul conflict din estul Ucrainei? La aceste întrebări şi nu numai i-am răspuns lui Matei Dobrovie, jurnalist specializat pe politică internaţională, într-un interviu acordat Epoch Times.
 
 
Rusia va trimite un al doilea convoi umanitar în Ucraina şi a informat Kievul despre această intenţie, a anunţat luni ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, la câteva zile după intrarea pe teritoriul ucrainean a unui prim convoi umanitar rus controversat. În paralel, separatiştii pro-ruşi au trecut la contraofensivă pentru a sparge încercuirea. În plus un convoi de tancuri ruseşti au trecut frontiera ruso-ucrainean.

 

citeste totul despre: