Caracas: Miss Turism din Venezuela 2013, a şasea victimă a protestelor antiguvernamentale
0Genesis Carmona, desemnată Miss Turism a statului Carabobo în 2013, a fost împuşcată mortal în cap, marţi, în oraşul Valencia, în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale care au cuprins Venezuela în ultimele două săptămâni, informează nydailynews.com.
La o zi după ce a fost împuşcată, Genesis Carmona a decedat la spital, ea fiind a şasea victimă a protestelor de stradă care au afectat Venezuela în ultimele două săptămâni, la care au participat în cea mai mare parte studenţi.
Tânăra, în vârstă de 22 de ani, era studentă în ultimul an la Facultatea de turism şi a fost împuşcată în timpul demonstraţiilor împotriva guvernului socialist aflat la putere în Venezuela.
„Cât timp vom mai trăi astfel? Cât timp vom mai tolera această presiune din partea celor care ne ucid? Mai avea doar un semestru până la absolvire", a declarat o rudă a tinerei, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.
După decesul studentei, Leopoldo Lopez, liderul protestatarilor - un economist cu studii la Harvard -, care s-a predat marţi autorităţilor, iar în prezent se află la închisoare, i-a îndemnat pe demonstranţi să manifeste în continuare pentru plecarea guvernului socialist de la putere.
De la debutul manifestaţiilor antiguvernamentale, trei persoane au fost împuşcate mortal în Caracas şi o altă persoană a fost călcată de o maşină în timpul unei demonstraţii din oraşul Carupano, incident în urma căruia şi-a pierdut viaţa.
Genesis Carmona este a doua deţinătoare a unui titlu de Miss din Venezuela care şi-a pierdut viaţa în mod tragic, de la începutul anului.
Pe 6 ianuarie, Monica Spear, deţinătoarea titlului de Miss Venezuela 2004, şi soţul ei, Thomas Henry Berry, au fost împuşcaţi mortal, în maşina lor, de o bandă de hoţi înarmaţi, care au rănit-o şi pe fiica acestora în vârstă de cinci ani.
Venezuela, condusă de preşedintele socialist Nicolas Maduro, este afectată de două săptămâni de manifestaţii ale studenţilor, iar violenţele s-au soldat cu cinci morţi şi zeci de răniţi.