Iată ce înseamnă solidaritatea europeană şi tot sacrificiul făcut de poporul român pentru a sta de pază în faţa expansiunii hoardelor ce tot au venit din Est; iată mulţumirea primită pentru cedarea resurselor naturale ale României către marea familie europeană: 

În vizită la Bucureşti, Philipp Missfelder, preşedintele organizaţiei de tineret al CDU din Germania, a ţinut să ceară Imperativ României semnarea tratatului de frontieră cu Republica Moldova. A ţinut să sublinieze că Germania are legături puternice comerciale cu Rusia.

Practic, în cel mai perfid mod cu putinţă, tinerii liderii germani vin şi ne cer să recunoaştem Pactul semnat de ei cu ruşii în 1939 şi care prevedea ruperea României în două (în condiţiile în care acest tratat a fost declarat nul de către toate puterile lumii, inclusiv de Rusia post-sovietică).
 
Drept dovadă că cei care nu îşi cunosc istoria tind să o repete, politicienii români sunt puşi acum în faţa unui nou Dictat. Este ruşinos ca în secolul XXI astfel de abordări să mai fie permise. 
 
Tinerii germani, uitând moştenirea trecutului, aşa cum de multe ori şi noi facem ,  repetă ceea ce au tot criticat până acum. Am încrederea că un astfel de mesaj nu poate fi unul oficial ci doar punctul de vedere al unui tânăr ce a absentat la lecţia de istorie. Ironic este că chiar Germania s-a aflat într-o situaţie similară mai bine de jumătate de secol, şi a adoptat exact aceeaşi strategie.
 
Este momentul să vedem dacă românii vor fi la fel de slabi ca în 1940 şi dacă vor accepta acest lucru. 
 
De mai bine de jumătate de secol am fost buni la criticat: adică am considerat că am cedat prea uşor atunci. Iată că acum suntem practic puşi în aceeaşi situaţie, suntem somaţi să alegem.
 
Sper să dovedim că am învăţat din greşelile trecutului.
 
Aş pune aceste lucruri pe necunoaşterea realităţilor istorice şi nu pe asetimentul negativ pe care politicienii nemţi îl au faţă de români, asetiment ce mi-a fost confirmat de către cei care locuiesc în Germania. Un jurnalist român stabilit în Germania îmi spunea că nemţii şi acum consideră că noi i-am trădat în cel de al Doilea Război Mondial şi că astfel au pierdut războiul. Se pare că ei nu ştiau de faptul că Hitler a rupt şi el o bucată din România tot aşa cum a făcut şi Rusia, nu ştiau că petrolul românesc era luat la preţuri mici şi impuse, nu ştiau că sute de mii de români au fost trimişi dezbrăcaţi şi flămânzi să moară pe frontul din Est... Ei ştiau doar ce pentru ei contează.
 
Pe 20 octombrie 2013, începând cu ora 14.00, românii vor ieşi în stradă şi vor cere ca Unirea dintre Republica Moldova şi România să devină o prioritate pentru politicienii români.

Afirmaţia de astăzi ne arată încă o dată că Europa nu se poate dovedi decât o soluţie temporară şi că doar Unirea este soluţia. Eu aş vrea o Uniune Europeană funcţională, dar nu e suficient ca noi să credem în ea, este nevoie ca şi Franţa şi Germania să creadă în ea.
 
Este nevoie ca românii să iasă în stradă şi să arate Europei că Sunt Uniţi şi să transmitem mesajul Basarabia e România şi dincolo de graniţa de Vest. În lipsa unei activităţi directe de lobi unionist purtat la nivel înalt, poate că este nevoie ca noi românii să trimitem un mesaj de solidaritate şi de unitate către Europa. Nu este vina lor că nu dispun de informaţii corecte, este vina noastră că nu le furnizăm. Nu am pretenţia ca un neamţ să nu ştie regiunile istorice ale României tot aşa cum nici eu nu le ştiu pe cele ale Germaniei- dar am pretenţia ca noi să le punem informaţia la dispoziţie,.
 
Atitudinea Germaniei ne spune un singur lucru: Franţa şi SUA sunt singurii parteneri reali ai României (binenţeles că vorbim de interese comune şi nu de iubiri adolescentine nefundamentate), şi asta mai ales pentru că resursele Rusiei sunt mai de interes decât cele ale României. Important este ca şi noi să înţelegem că între naţiuni există numai interese nu şi sentimente.
 
Cel mai probabil România nu va ţine cont de recomandările nemţilor şi sincer am speranţa ca tânărul să îşi ia o bună mustrare când se va întoarce acasă. Nu poate reprezenta semnarea acestui tratat o condiţie pentru intrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană deoarece nici pentru România nu a reprezentat. Ţara noastră a intrat în blocul comunitar fără a avea tratat de frontieră semnat cu Republica Moldova. Deci se poate.