Europa
Rusia a efectuat marți o serie de lovituri aeriene asupra unor zone rezidențiale din orașul Harkov, din nord-estul Ucrainei, au anunțat oficiali locali, rănind cel puțin 20 de persoane.
O instanţă din oraşul german Halle l-a sancţionat marţi doar cu o amendă pe politicianul de extremă dreaptă Bjoern Hoecke pentru folosirea unui slogan nazist, deşi l-ar fi putut condamna la închisoare, transmite Reuters.
Primul portret oficial al regelui Charles al III-lea a fost dezvăluit la Palatul Buckingham. Imensul tablou pictat îl înfățișează pe monarh, mai mare decât în realitate, în uniforma Gărzilor Galeze, relatează BBC.
Uniunea Europeană îi obligă și pe britanici să suporte o nouă regulă care îi exasperează pe britanici.
Şeful Direcţiei principale de informaţii a Ministerului Apărării ucrainean (GUR), Kirilo Budanov, a respins marţi evaluarea că Rusia ar obţine „succese semnificative” în ofensiva sa transfrontalieră în regiunea Harkov (nord-est), apreciind chiar că se îndreaptă spre stabilizare.
Anne Keast-Butler, care a fost numită la conducerea operațiunilor de informații ale Marii Britanii în luna mai a anului trecut, a folosit primul său discurs important pentru a sublinia amenințarea tot mai mare reprezentată de Kremlin.
O evadare din închisoare s-a soldat cu doi ofițeri uciși și un deținut fugar în Franța. Alți trei ofițeri au fost grav răniți în urma „atacului cu mașină de asalt” pe o autostradă din Eure, în nord-vestul Franței.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat marţi ajutorul "crucial" al SUA, mulţumind Washingtonului pentru sprijinul bipartizan, dar în acelaşi timp a cerut SUA să trimită două sisteme de rachete Patriot suplimentare pentru a apăra oraşul Harkov şi restul regiunii nord-estice.
Marko Bošnjak, judecătorul sloven de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a fost ales președinte al acestei instanței. Magistratul îi va lua locul irlandezei Siofra O'Leary, care se afla la conducerea instanței de la 1 noiembrie 2022.
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a sosit marţi dimineaţă la Kiev pentru o vizită surpriză care ar trebui să-i liniştească pe ucraineni cu privire la sprijinul continuu al Statelor Unite şi a promite un flux de arme într-un moment în care Rusia desfăşoară o ofensivă în regiunea Harkov.
Ucrainenii ar putea câștiga în timp relativ scurt războiul dacă ar primi activele înghețate ale Rusiei din Occident, circa 300 de miliarde de euro, susține experta Iulia Joja. SUA au trecut o lege care le permite să facă acest lucru, iar la nivelul UE au fost propuse deja măsuri similare.
Evoluția discursului armatei ucrainene în actualizările din ultimele trei zile surprinde întreaga situație de pe front: „Lupte defensive în curs de desfășurare”; „S-a înrăutățit în mod semnificativ”; „Succes tactic” rusesc, se arată într-o analiză CNN.
Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson s-a declarat luni deschis desfăşurării de arme nucleare în Suedia pe timp de război, într-un moment în care criticii pledează pentru interzicerea lor pe teritoriul unui nou membru al NATO.
Procurorii europeni de top - care investighează acuzațiile de infracțiuni penale în legătură cu negocierile dintre Ursula von der Leyen și directorul general al Pfizer privind vaccinurile - amenință acum Comisia Europeană cu acțiuni în justiție, potrivit POLITICO.
Regele Charles a oferit astăzi o perspectivă personală asupra luptei sale cu cancerul, dezvăluind că și-a pierdut simțul gustului. Mărturisirea i-a făcut-o unui veteran al armatei britanice.
Pe măsură ce Patriarhul Kiril devine din ce în ce mai radical, pe fondul războiului din Ucraina, preoții ortodocși și congregațiile lor din Moldova și Estonia au început să rupă legăturile cu Patriarhatul Moscovei, relatează Politico.
Comisia Europeană a condamnat ferm decizia organizatorilor Eurovision de a interzice spectatorilor să fluture steagul UE la finala mare din Suedia, numind-o „complet regretabilă” și „halucinantă”, relatează The Guardian.
Lider politic german, împotriva protecției NATO pentru spațiul aerian ucrainean: „Ne jucăm cu focul”
Rolf Mützenich, liderul grupului social-democrat (SPD) din Bundestag (parlamentul german), a respins cu vehemență sugestiile făcute de mai mulți parlamentari din alte partide, potrivit cărora NATO ar trebui să participe la apărarea spațiului aerian ucrainean.
Într-un discurs menit să-și convingă alegătorii, după ce conservatorii au primit o uriașă lovitură la alegerile locale, premierul britanic Rishi Sunak a prezentat un plan pentru următorii cinci ani, relatează The Independent.
Comandantul ucrainean responsabil de linia frontului din Harkov (nord-est) a fost înlocuit pe fondul ofensivei ruse, a anunţat luni comandamentul grupului de trupe Hortiţa, citat de Reuters.
În calitate de comandant al unei unități de recunoaștere din forțele speciale, Denîs Iaroslavskîi a luptat în contraofensiva surpriză a Kievului la Harkov din toamna anului 2022, care a forțat retragerea trupelor ruse.
Ofensiva transfrontalieră rusă în nordul regiunii ucrainene Harkov are ca obiectiv să forţeze o dispersare a trupelor ucrainene astfel încât acestea să neglijeze alte sectoare ale frontului, a transmis preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de duminică seara.
Viceprim-ministrul spaniol Teresa Ribera își dorește să fie următoarul comisar al UE pentru Pactul Ecologic (n.red Green Deal) - și consideră că cea care ar putea fi șefa ei face o greșeală colosală și dăunătoare, relatează Politico.
Partidul de dreapta VMRO, care respinge un acord din 2018 de a nu mai numi țara „Macedonia”, a câștigat alegerile prezidențiale și parlamentare de săptămâna trecută din Macedonia de Nord.
Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării demis duminică de Vladimir Putin, este responsabil pentru „peste 355.000 de victime", morţi şi răniţi, „dintre care propriii săi soldaţi" în războiul din Ucraina, a declarat omologul său britanic Grant Shapps, relatează AFP.
Simbolul principal al Jocurilor Olimpice a ajuns la Marsilia pe 8 mai la bordul vechiului vas francez cu pânze cu trei catarge, La Belem.
„Axa statelor autoritare”, în special Iran, China, Coreea de Nord și Rusia, reprezintă o provocare pentru țările occidentale, potrivit unui discurs al premierului britanic, citat de ziarul The Times.
Alegeri parlamentare anticipate au avut loc duminică în Comunitatea Autonomă Spaniolă Catalonia. Pe baza rezultatelor acestora ar trebui să fie aleși 135 de membri ai parlamentului regional.
Economistul de la Kiev, Alexey Kușch a menționat că „totul se îndreaptă către o creștere bruscă a dinamicii complexului militar-industrial rus și o creștere a producției militare în Federația Rusă”.
După adoptarea în Ucraina a unei noi legi privind mobilizarea , care ar trebui să intre în vigoare pe 18 mai, Polonia a promis că va ajuta Ucraina în repatrierea bărbaților care sunt supuși conscripției.