Grecia acuză Turcia că tolerează reţelele specializate în transferul de imigranţi spre Uniunea Europeană

Grecia acuză Turcia că tolerează reţelele specializate în transferul de imigranţi spre Uniunea Europeană

Prokopis Pavlopoulos Foto: AFP

Turcia nu depune suficiente eforturi pentru diminuarea numărului extracomunitarilor care ajung în Uniunea Europeană, acuză preşedintele Greciei, Prokopis Pavlopoulos, afirmând că autorităţile portuare turce ajută reţelele specializate în traficul de persoane.

„Tare mă tem că reţelele turce specializate în traficul de persoane primesc susţinere din partea autorităţilor“, a declarat Pavlopoulos într-un interviu acordat publicaţiei germane „Süddeutsche Zeitung“, informează Reuters.
 
„În mod special, autorităţile portuare se comportă ca şi cum nu ar observa nimic. Există cazuri în care traficanţii au fost ajutaţi. Avem dovezi în acest sens“, a precizat liderul grec.
 
Deocamdată, oficialii din Turcia nu au reacţionat la aceste acuzaţii.
 
Administraţia de la Ankara susţine că depune toate eforturile pentru reducerea numărului imigranţilor care se îndreaptă spre Uniunea Europeană. În acelaşi timp, pe teritoriul Turciei sunt peste două milioane de refugiaţi sirieni.
 
Pavlopoulos a dat asigurări că Grecia este dispusă în continuare să contribuie la fondul de trei miliarde de euro promis de Uniunea Europeană pentru ajutarea Turciei, cerând însă măsuri clare pentru oprirea tranzitului refugiaţilor.
 
„Până acum, Turcia nu a îndeplinit obligaţiile“, a adăugat Pavlopoulos, care se va întâlni luni cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei.
 
Comisia Europeană a semnalat recent că nu este mulţumită de măsurile luate de Turcia pentru oprirea valului de imigranţi care se îndreaptă spre Uniunea Europeană.
 
citeste totul despre: