Franţa: François Fillon câştigă teren în faţa lui Alain Juppé în bătălia pentru desemnarea candidatului dreptei la prezidenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania pentru alegerile primare în vederea desemnării candidatului dreptei la prezidenţialele de anul viitor din Franţa a intrat pe ultima sută de metri, iar fostul premier François Fillon îşi menţine avantajul în faţa rivalului său, Alain Juppé, după dezbaterea televizată de joi seară dintre cei doi, notează LesEchos.fr.

Potrivit unui sondaj Elabe, realizat pentru BFMTV, 57% dintre telespectatorii care au urmărit dezbaterea şi care au fost apoi intervievaţi l-au considerat câştigător pe Fillon, în timp ce în favoarea lui Juppé s-au pronunţat 41%.

Barometrul de opinie, realizat pe un eşantion de 908 persoane, a mai arătat că 66% dintre cei chestionaţi consideră că François Fillon doreşte „într-adevăr să schimbe lucrurile“. 

Totodată, 65% consideră că este „cel mai probabil ca el să fie ales preşedinte în 2017“, iar 53% sunt de părere că are calităţile „necesare pentru a fi preşedinte“.

Favorit în cursa pentru desemnarea candidatului dreptei la prezidenţialele de anul viitor din Franţa, Fillon şi-a apărat în cursul dezbaterii proiectul economic „radical“, acuzându-l, totodată, pe Juppé că „nu doreşte cu adevărat să schimbe lucrurile“, relevă agenţia France-Presse.

„Este adevărat că proiectul meu este mai radical, poate mai dificil“, a declarat Fillon, care şi-a exprimat în trecut admiraţia pentru „Doamna de Fier“a Marii Britanii, Margaret Thatcher.

„El se distanţează de o formă de gândire unică pe care am văzut-o dezlănţuindu-se în ultimele patru zile“, a adăugat acesta, acuzându-i în mai multe rânduri pe jurnaliştii care îl chestionau că îi „caricaturizează“ propunerile.

François Fillon, în vârstă de 62 de ani, s-a clasat pe primul loc în primul tur al primarelor, provocând o surpriză uriaşă, în contextul în care favoriţi erau Alain Juppé şi Nicolas Sarkozy. 

În faţa unei stângi fragmentate, învingătorul acestor primare are, potrivit sondajelor, toate şansele să o înfrunte pe şefa Fontului Naţional (extremă-dreapta), Marine Le Pen, în cel de-al doilea tur al prezidenţialelor franceze.

„Ţara noastră este în pragul revoltei“, a afirmat François Fillon, făcând aluzie la ascensiunea extremei-dreapta şi contestaţia socială care a avut loc în primăvară ca urmare a unei reforme a dreptului muncii.

Pentru a ieşi din această situaţie, el vrea să creeze „un declic psihologic“ cu o revizuire a codului muncii, pensiilor, investiţiilor în primele trei luni după alegerea sa, pentru a le arăta francezilor, dar şi „străinătăţii“ că Franţa se poate reforma.

Adversarul său, Alain Juppé, în vârstă de 71 de ani, şi el fost premier, s-a ferit să îl atace frontal. El a spus că este pregătit să facă „reforme profunde, credibile (...), fără brutalitate“.

După ce Alain Juppé şi-a exprimat rezervele în legătură cu dorinţa lui François Fillon de a majora timpul de lucru al funcţionarilor, acesta din urmă l-a acuzat că nu vrea „cu adevărat să schimbe lucrurile: el vrea să amelioreze, să aducă anumite ameliorări, dar sunt convins că nu va fi suficient“.

Imediat după ce Fillon a câştigat primul tur al primarelor din cadrul dreptei franceze, presa rusă a salutat victoria acestuia, văzând în el un „prieten“ al Moscovei.

La scurt timp, Alain Juppé i-a reproşat lui Fillon, într-un interviu apărut în ziarul regional „Ouest-France“, că dă dovadă de o „complezenţă excesivă“ faţă de preşedintele rus, Vladimir Putin.

Fost premier al Franţei în perioada 1995-1997, Alain Juppé nu a fost scutit de scandaluri. În anul 2004, el a fost condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare şi i s-a interzis să candideze timp de zece ani, ca urmare a unui proces vizând angajări fictive la primăria Parisului şi utilizarea ilegală de fonduri.  În urma apelului, interdicţia a fost redusă la un an, iar pedeapsa de închisoare cu suspendare la 14 luni. Juppé şi-a suspendat cariera politică până în 2006, an în care a fost reales, în luna octombrie, primar al oraşului Bordeaux, aflându-se în această funcţie şi în prezent.

Marea bătălie între cei doi se va da duminică, în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor primare din cadrul dreptei franceze.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite