Euroscepticii din Parlamentul European se scindează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Beppe Grillo
Beppe Grillo

Comicul italian ajuns lider politic pe un val antisistem Beppe Grillo renunţă la alianţa din Parlamentul European (PE) cu eurofobul britanic Nigel Farage şi intenţionează să se alăture liberalilor europeni din ALDE.

Grillo spune că a luat această decizie pentru a evita izolarea în care ar putea ajunge partidul său, Mişcarea Cinci Stele (M5S), pe fondul recentelor evoluţii pe scena politică europeană.

„Recentele evoluţii pe plan european, precum Brexitul, ne determină să regândim natura grupului EFDD (Europa Libertăţii şi Democraţiei Directe, eurosceptic, n. red). Odată cu succesul extraordinar al Leave, UKIP şi-a atins obiectivul politic, şi anume ieşirea din Uniunea Europeană. Farage a renunţat deja la conducerea partidului său şi eurodeputaţii englezi nu vor mai face parte din următorul Parlament European“, şi-a explicat decizia Beppe Grillo într-un îndemn pentru simpatizanţii M5S să voteze pentru alianţa cu ALDE.

Grillo le-a transmis suporterilor săi ca a discutat şi cu grupul Verzilor din PE, dar a fost refuzat.

În opinia sa, renunţarea la EFDD şi aderarea la ALDE poate aduce totodată mai multă vizibilitate şi influenţă.

El a criticat colaborarea cu Partidul Independenţei din Marea Britanie (UKIP) în PE, subliniind că cei 17 europarlamentari ai M5S şi 22 ai UKIP au votat la fel doar în 20% din cazuri în ultimii doi ani şi jumătate şi că nu există un obiectiv politic comun. 

O eventuală alianţă între M5S şi ALDE ar duce la constituirea celei de-a treia forţe din PE, în spatele Partidului Popular European (PPE, centru dreapta) şi grupului Socialiştilor şi Democraţilor.

Îndemnul lui Beppe Grillo a prins în rândul simpatizanţilor M5S, 78,5% dintre ei votând duminică şi luni pentru alianţa cu ALDE.

O mişcare contestată

Însă această posibilă alianţă între un partid antisistem care pledează pentru revenirea Italiei la liră şi o forţă politică ce luptă pentru păstrarea euro este primită cu scepticism, mai ales în rândul eurofobilor.

Potrivit lui Farage, M5S nu va rezista prea mult în ALDE. „În termeni politici, ar fi ilogic pentru Mişcarea Cinci Stele să se alăture celei mai eurofanatice facţiuni din Parlamentul European“, a apreciat liderul politic britanic.

Chiar şi simpatizanţi şi membri ai M5S au criticat decizia liderului lor.

„ALDE? Suntem ultraliberali sau pro Made in Italy?“, s-a întrebat Gianfranco Rossi într-unul dintre sutele de comentarii acide faţă de această manevră postate pe blogul lui Beppe Grillo.

Eurodeputatul M5S Marco Zanni le-a cerut simpatizanţilor formaţiunii să respingă propunerea lui Grillo, dar în zadar.

M5S, fondată în 2009, a devenit rapid cea mai mare forţă de opoziţie din Italia. Formaţiunea nu are o ideologie clar definită, dar denunţă energic corupţia şi traseismul politic.

ALDE urmează să se pronunţe marţi seară asupra unei eventuale alianţe cu M5S, fiind necesar acordul a 2/3 din membrii săi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite