Cum sunt văzuţi românii în Italia
0
Mi s-a întâmplat de multe ori în străinătate să fiu privit cu superioritate, cu milă sau chiar cu teamă când spuneam că sunt român. Aparţin, adică, hoardelor ălora de cerşetori şi de hoţi care au năvălit peste ei. În Italia, însă, nu am avut parte de aşa ceva.
Dacă e să te iei după presă, ai zice că italienii nu-i înghit deloc pe români. După cazul Mailat, în care o italiancă era violată şi ucisă de un conaţional al nostru, italienii ar avea un dinte împotriva noastră. Aşa stând lucrurile, îi aşteaptă pe români la ieşirea din supermarket să le dea o dovadă de iubire contondentă sau le trimit direct bezele cu gloanţe, atunci când intră în crize de gelozie. Asta e presa, din păcate: nu face altceva decât să culeagă senzaţionalul, nenorocirea, catastrofa şi să construiască o realitate apocaliptică. Realitatea cea reală e însă departe de aşa ceva, din fericire.
Nu numai că italienii nu vânează români la colţ de stradă, dar, dacă-i întrebi ce părere au despre noi, spun nişte lucruri foarte de bun-simţ. Sunt conştienţi că ăia care cerşesc sau fură sunt uscăturile pe care le are fiecare naţie, dar că, altfel, românii sunt oameni de treabă şi muncitori. Au cunoscut destui - de la „badantele“ care le fac curăţenie în case sau au grijă de bâtrâni, la cei care muncesc pământul sau lucrează în construcţii şi, în cele din urmă, la jurnalişti, scriitori, medici sau avocaţi. În plus, niciun italian nu te va considera inferior dacă faci curat prin case - e o muncă cinstită şi e apreciată ca oricare alta.
Italienii sunt prietenoşi şi chiar ospitalieri cu românii. De fapt, cred că aşa sunt ei în general şi nu fac nicio diferenţiere în privinţa noastră. Am fost de curând în Italia, să lansez o carte a mea care s-a tradus acolo, şi am umblat mult, vreme de două săptămâni (am pornit din nord, din Milano şi Torino, şi am sfârşit în Sardinia). Peste tot mi-au fost oferite atâtea dovezi de omenie şi de ospitalitate, încât am fost pur şi simplu uluit. Îmi pare rău s-o spun, dar aşa ceva nu am întâlnit în România, deşi românii se bat cu pumnu-n piept că sunt ospitalieri şi omenoşi prin definiţie.
Într-o gară a unui orăşel de provincie, Piacenza, am văzut un poster mare. Reproducea o etichetă de îmbrăcăminte şi pe ea scria „Made în Italy“, iar dedesubt - componenţa: 92,46% italieni, 1,60% români, 0,80% albanezi, 0,75% marocani, 0,35% chinezi, 0,33% uncraineni, 4,31% alte etnii. Concluzia era scrisă mare: „L'Italia autentica è quella que sa integrare.“ Adică „Italia autentică e cea care ştie să integreze.“ Am fost şi eu în Italia autentică şi pot să depun mărturie în sensul acesta. Ba, mai mult, că o face în mod natural, dintr-o pornire profund umană. Ştiu că asta nu se învaţă, că vine din firea oamenilor, dar n-ar fi rău să ne molipsim şi noi de la ei.
Se încarcă comentariile...
