Belarus: Uniunea Europeană ridică majoritatea sancţiunilor impuse
0Uniunea Europeană a decis luni să ridice sancţiunile impuse în urmă cu câţiva ani împotriva a 170 de personalităţi din Belarus, printre care preşedintele Aleksandr Lukaşenko, dar menţine embargoul asupra comerţului cu arme, transmit AFP şi Reuters.
Totodată, au fost ridicate sancţiunile impuse în cazul a trei companii din Belarus.
Decizia, adoptată în unanimitate, a fost luată de miniştrii de externe ai statelor membre UE, reuniţi luni la Bruxelles în cadrul Consiliului Afacerilor Externe, notează Agerpres în pagina sa electronică.
Persoanele vizate de sancţiuni au fost private de vize de intrare în UE, iar activele lor au fost îngheţate, ca urmare a încălcării drepturilor omului în Belarus.
„Embargoul asupra armelor şi măsurile restrictive contra a patru indivizi suspectaţi ca având legătură cu cazul nesoluţionat al dispariţiei a doi politicieni din opoziţie, a unui om de afaceri şi a unui jurnalist, vor fi prelungite pentru o perioadă de 12 luni“, se menţionează în decizia adoptată luni.
La finalul lunii octombrie, Uniunea Europeană a suspendat majoritatea sancţiunilor sale împotriva Republicii Belarus, invocând o „ameliorare a relaţiilor“ cu această ţară, după eliberarea unor prizonieri politici de către preşedintele Aleksandr Lukaşenko.
Etichetat de către SUA drept „ultimul dictator“ al Europei, Lukaşenko se află la putere din 1994, în octombrie anul trecut fiind reales preşedinte pentru a cincea oară.
Acuzat timp de mai mulţi ani de grave încălcări ale drepturilor omului, de reprimarea opoziţiei şi de abuzuri contra presei, Lukaşenko a utilizat criza ucraineană în avantajul său, impunându-se ca mediator între Rusia şi UE şi găzduind la Minsk convorbirile de pace între guvernul de la Kiev şi separatiştii proruşi.