„Dosarele DNA“: ce mită luau magistraţii condamnaţi pentru fapte de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătorul Stan Mustaţă negocia mita în toalete FOTO Mediafax
Judecătorul Stan Mustaţă negocia mita în toalete FOTO Mediafax

Emisiunea „Dosarele DNA“ prezintă, de la ora 21.30, la Prima TV, cazurile magistraţilor care au ajuns în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Zeci de magistraţi, judecători, dar şi procurori au fost arestaţi, condamnaţi sau cercetaţi pentru fapte de corupţie în ultimii ani. Dacă unii vehiculau sute de mii de euro pentru a da sentinţe favorabile, alţii au primit drept mită cafea, whisky, pomişori tuia sau materiale de construcţie. Câţiva dintre ei au ajuns celebri după ce mass-media a aflat informaţii din timpul investigaţiilor şi îi puteţi „revedea“, de la ora 21.30,  în emisiunea „Dosarele DNA“, difuzată de Prima TV. 

De exemplu, magistratul Stan Mustaţă se întâlnea prin băi şi trăgea apa la toaletă sau dădea drumul robinetului de la chiuvetă, în timpul negocierilor, ca să nu poată fi interceptat. Mircea Moldovan, care a admis în 2012 intrarea Hidroelectrica în insolvenţă, a făcut deliciul presei atunci când a fost surprins de camerele de luat vederi sărind gardul casei sale, ca să scape de mascaţii DNA. Această escapadă l-a costat, primind cea mai mare pedeapsă aplicată vreunui magistrat: 22 de ani de închisoare. 

Şi magistraţii din teritoriu s-au făcut remarcaţi, dar nu prin metodele inedite de a scăpa de sub urmărire, ci prin şpăgile pe care le primeau pentru acordarea unor sentinţe favorabile. Florica Roman, de la Oradea, a primit păstrăvi, whisky şi un ceas cu cuc. La Caraş, caprele şi ciupercile erau monedă forte, în timp ce la Slobozia, un inculpat a dat şpagă piatră şi pomişori tuia. 

Tot în acestă seară, de la ora 21.30, Marius Saizu analizează şi dosarul cartierului Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) Henri Coandă care de peste zece ani este o ruină. Terenul a fost retrocedat unui fals moştenitor, Radu Ion Fotino, care prin înşelăciune a adus un prejudiciu estimat la peste 16 milioane de euro şi care are acum de ispăşit o pedeapsă de 16 ani. 


Pentru celelalte ediţii „Dosarele DNA“ puteţi citi şi:

„Dosarele DNA“: Cătălin Tolontan vorbeşte despre „Clanul Romancierilor“

„Dosarele DNA“: Marius Saizu merge pe firul averii ascunse a fostului ministru de Finanţe, Darius Vâlcov

„Dosarele DNA“: câţi bani a recuperat statul din cazurile de corupţie

„Dosarele DNA“: Cazul „Deputatului Auto“, care a încercat să fugă de ofiţerii DNA, analizat în această seară

Cazul Mischie, la „Dosarele DNA“: cum a ajuns temutul baron de Gorj după gratii

Fraudele de la examenul de BAC, la „Dosarele DNA“: cum intermedia un profesor de religie şpaga

Procurorul din spatele Dosarului Transferurilor din Fotbal, declaraţii exclusive despre condamnarea greilor fotbalului românesc, la „Dosarele DNA“

 

Cătălin Chelu, Dan Fătuloiu, Antonie Solomon şi Cornel Penescu, în vizorul emisiunii „Dosarele DNA“

 

„Dosarele DNA“, la Prima TV: totul despre cazul „Valiza“, în care a fost condamnat Gigi Becali

 

„Pălincă şi caltaboşi“, la „Dosarele DNA“: detaliile primului caz în care a fost condamnat un ministru în funcţie

 

Emisiunea „Dosarele DNA“ redeschide cazul „Voicu“: declaraţii în exclusivitate ale procurorului Lucian Papici

 

Cum se negocia mita pentru un permis auto la Argeş: „Ştii cât a plătit Vali Vijelie? 15.000 de euro“

 

Tun imobiliar de opt milioane de euro analizat la „Dosarele DNA“

 

„Dosarele DNA“: Vali Vijelie, ajutat de Adi Minune să îşi ia persmisul de la Argeş

 

Imagini exclusive din timpul investigaţiilor DNA în dosarul „Şpaga în Vămi“, la Prima TV

 

Dosarul „Ridzi“, analizat la Prima TV de Cătălin Tolontan şi procurorul DNA Monica Danciu

 

Cătălin Tolontan şi procurorul Călin Nistor analizează dosarul „Mită pentru arbitri“, la Prima TV

 

Cazul procurorului Maximilian Bălăşescu, anchetatorul vrăjitoarelor, dezbătut la Prima TV

 

„Dosarele DNA“, la Prima TV: Dan Diaconescu citea câte două pagini pe zi din dosar pentru a tergiversa procesul

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite