VIDEO Monica Anghel a lansat piesa „Tic-Tac“, compusă de fratele ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astista îşi răsplăteşte publicul cu o melodie sinceră, inspirată din experienţele personale. „Vrei să rişti, vrei să câştigi/ Şi te zbaţi, vrei să rezişti“, spune Monica Anghel în „Tic-Tac“, producţia pentru care fratele ei, Alexandru, a creat muzica, iar Theea Miculescu, versurile.

Dacă în urmă cu patru ani, Monica şi Alexandru Anghel au lansat albumul „On My Way“, ce cuprinde 12 duete, de data aceasta cei doi fraţi colaborează, pentru prima oară, în calitate de interpret-compozitor.

„Alex este foarte talentat şi sunt foarte fericită că a făcut o piesă atât de frumoasă pentru mine“, spune profesoara din juriul emisiunii „Te cunosc de undeva“.  „«Tic-Tac» este inspirat din viaţa mea, pentru că eu, dimineaţa devreme, când plec de acasă, obişnuiesc să dau muzica tare în maşină... Şi aleg muzica în funcţie de starea pe care o am. De exemplu, când sunt nervoasă, ascult Mozart“, recunoaşte artista care a vorbit mai multe despre carieră şi viaţa personală în cadrul emisiunii Adevărul Live.

„M-am bucurat că Monica a avut încredere să compun melodia. Aşa, m-am mobilizat foarte mult. A fost o reală plăcere să lucrăm împreună cu Andrei Tudor, care s-a ocupat de aranjamentul muzical, şi cu  Theea Miculescu, cea care a scris textul“, spune Alexandru.

image

Cântăreţ, compozitor, pictor şi absolvent al Facultăţii de Arte, Alexandru Anghel e fericit că se află într-o perioadă creativă ce-l stimulează pentru a produce noi piese prin care îmbină diverse stiluri, de la pop, la indie şi funk.

Pentru cei care vor să o şi vadă pe Monica Anghel, sâmbăta aceasta, de la 20.30, la Antena 1, artista jurizează concurenţii de la „Te cunosc de undeva“.

Muzică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite