Actorii internaţionali, la deschiderea Comic Con. Daniel Portman, Podrick Payne din „Game of Thrones“: „HBO are lunetişti peste tot, nu vreau să mor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Portman, Mark Pellegrino şi David Anders au fost prezenţi la deschiderea East European Comic Con FOTO Crina Doltu
Daniel Portman, Mark Pellegrino şi David Anders au fost prezenţi la deschiderea East European Comic Con FOTO Crina Doltu

Actorii Daniel Portman („Game of Thrones“), Mark Pellegrino („Supernatural“, „Lost“, „Dexter“) şi David Anders („Alias“, „Heroes“, „iZombie“), care iau parte la ediţia de anul acesta East European Comic Con, au participat la o conferinţă de presă şi au răspuns la întrebările jurnaliştilor.

Weekendul acesta (27-29 mai), aproximativ 40.000 de vizitatori sunt aşteptaţi la Romexpo unde se va desfăşura East European Comic Con 2016, cel mai mare eveniment din estul Europei dedicat pasionaţilor de filme, seriale, benzi desenate, jocuri video şi numai.

În cadrul Comic Con, fanii au ocazia să se întâlnească cu actorii din serialele şi filmele lor favorite. Astfel, serialul „Game of Thrones“ va fi reprezentat de Charles Dance (interpretul lui Tywin Lannister), Daniel Portman (Podrick Payne) şi Gemma Whelan (Yara Greyjoy), „Lost“, „Supernatural“ şi „Dexter“ vor fi reprezentate de Mark Pellegrino, „Dr. Who“ şi „Hobbitul“ de către Sylvester McCoy, iar „Heroes“, „Alias“, „Once Upon a Time“, „i Zombie“ şi „The Vampire Diaries“ de către David Anders.

În cadrul întâlnirii cu presa, Daniel Portman, actorul din „Game of  Thrones“ care îl interprează pe Podrick Payne, fostul scutier al lui Tyrion Lannister, devenit scutierul lui Brienne din Tarth, a glumit atunci când jurnaliştii i-au cerut să împărtăşească un mic secret din ceea ce urmează să se întâmple în serial.

„Dacă aş încerca să vă dezvălui ceva din serial, cu siguranţă aţi vedea un punct roşu pe pieptul meu pentru că HBO are lunetişti peste tot. Nu vreau să mor, aşa că nu vă voi spune nimic, îmi pare rău“, a spus cu umor actorul.

daniel portman
daniel portman

Daniel Portman îl interpretează pe Podrick Payne în „Game of Thrones“ 

La fel de glumeţ a fost şi atunci când a mărturisit că i-ar plăcea să interpreteze şi un personaj negativ pentru că în realitate nu este atât de bun pe cât pare şi pe cât este personajul său din „Game of Thrones“. Actorul a mărturisit că cel mai dificil moment de care a avut parte la filmări a fost scena în care a trebuit să cadă de mai multe ori de pe cal, într-o apă îngheţată.

Pe Mark Pellegrino, cunoscut în special pentru rolurile Lucifer din „Supernatural“, Jacob în „Lost“ şi Paul Bennett în „Dexter“ a dezvăluit că îl veţi putea vedea în curând într-un rol diferit ce ceea ce a făcut până acum. Întrucât actorul şi-a făcut o reputaţie interpretând personaje negative, în noul proiect intitulat „Beirut”, filmat în Maroc, va interpreta rolul celui mai bun prieten al personajului principal, care este răpit. 

„Am jucat câţiva băieţi buni care au sfârşit rău. Poate faţa mea e de vină“, a glumit Mark Pellegrino.

David Anders, pe care îl ştiţi drept Dr. Whale în „Once Upon a Time“, John Gilbert în „The Vampire Diaries“, Adam Monroe în „Heroes“, Julian Sark în „Alias“, dar şi pentru rolul principal din filmul „The Revenant“ şi-a asigurat fanii că cel mai nou serial în care joacă, „iZombie“, va continua cu episoade noi. Legat de proiectele viitoare, David Anders a făcut şi el o glumă spunând că probabil va lua locul lui Ben Affleck în „Batman“. 

mark pellegrino si david anders
mark pellegrino si david anders

Mark Pellegrino şi David Anders au luat parte la conferinţa de presă Comic Con 

Întrebaţi cum au de gând să profite de venirea lor în România, Daniel Portman a glumit din nou spunând că se va vopsi blond pentru a nu-l recunoaşte lumea şi se va plimba prin oraş pentru a admira arhitectura clădirilor. Mark Pellegrino a dezvăluit că deja a făcut o plimbare în Centrul Vechi, alături de soţia sa, şi s-au plimbat cu biciletele în parc, pe malul unui lac. David Anders a spus însă că este foarte curios să viziteze castelul Bran, datorită poveştilor cu contele Dracula.

De altfel, fanii desenului animat „Viaţa cu Louie“ se vor putea întâlni cu actorii români care au însufleţit vocile lui Louie, Aura, şi Andi Anderson. Alin Panc (Louie), Rodica Negrea (Aura) şi George Lungoci (Andy Anderson) vor participa la o sesiune de întrebări şi răspunsuri în cadrul unui panel dedicat serialului de animaţie „Viaţa cu Louie“, sâmbătă, 28 mai.

Şi iubitorii de jocuri se pot bucura la această ediţie de prezenţe de marcă: Riot Games vor fi prezenţi în cadrul ESL Arena cu conceptul de „League of Legends Village/ Sat League of Legends“, iar Blizzard, creatorii War of Warcraft şi Starcraft, îşi vor dezvălui cel mai recent joc, „Overwatch“. Evenimentul va găzdui şi o competiţie regională de gaming, precum şi o întreagă zonă destinată jocurilor video în care vor putea fi testate cele mai noi apariţii.

Totodată, Armata României va participa, în premieră, la Comic Con unde militarii Brigăzii 6 vor prezenta Operaţiunile Speciale, cu echipamente şi tehnică, printre care se va număra un vehicul Humvee, ce va putea fi admirat în afara zonei standurilor, şi de militari din Statul Major al Forţelor Navale, cu armament specific. 

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite