Ministrul Educaţiei: 20.000 de accesări pe noile manuale digitale în prima zi
0
Părinţii, dascăli şi elevii au luat cu asalt platforma pe care Ministerul Educaţiei a urcat gratuit cele 28 de noi manuale digitale: numai în prima zi de funcţionare, www.manuale.edu.ro a înregistrat aproximativ 20.000 de accesări, a declarat joi ministrul Remus Pricopie.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat joi că noile manuale digitale ”au un grad mai mare de interactivitate şi se axează pe ideea de interdisciplinaritate”, motiv pentru care au suscitat un amplu interes: ”numai în prima zi de funcţionare, platforma www.manuale.edu.ro a înregistrat aproximativ 20.000 de accesări”.
„După mai bine de 10 ani de la elaborarea ultimelor manuale pentru clasele primare, elevii claselor I şi a II-a au astăzi la dispoziţie manuale noi. Prea mult timp, nepermis de mult, acest proces de înnoire şi modernizare a programelor şi a manualelor a fost amânat! Iată că, acum, elevii au manuale noi, inclusiv în format digital. Acestea răspund nevoilor unui act educaţional specific societăţii secolului al XXI-lea şi pot fi accesate gratuit pe site-ul www.manuale.edu.ro”, a arătat oficialul, într-un comunicat oficial de presă.
”MEN a iniţiat deja procedurile pentru revizuirea programelor şi apoi a manualelor pentru clasele a III-a şi a IV-a. Acest proces de modernizare a şcolii româneşti va continua, gradual, cu toate celelalte cicluri de învăţământ”, a adăugat acesta.
Manuale publicate gratuit online
Ministerul Educaţiei a publicat pe platforma manuale.edu.ro toate cele 28 de manuale digitale aprobate luni de ministrul Remus Pricopie, pe care profesorii pot să le utilizeze deja la clasă, până vor primi cărţile tipărite.
De miercuri, cadrele didactice, elevii, părinţii şi publicul larg pot accesa gratuit noile manuale pentru clasele I şi a II-a, în format digital, intrând pe site-ul manuale.edu.ro. Astfel, cadrele didactice pot folosi deja la clasă manualele digitale disponibile până la achiziţionarea pachetului manual-print, a anunţat ministerul Educaţiei într-un comunicat de presă.
În perioada 16 - 22 octombrie, cadrele didactice din învăţământul primar vor alege din oferta existentă, manualele adecvate nivelului de pregătire a clasei. Comenzile pentru manualele în format print şi digital vor fi făcute de către şcoli şi transmise inspectoratelor şcolare i Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE).
La finalul procesului de centralizare a cererilor, CNEE va încheia contracte cu ofertanţii care au câştigat licitaţia, în vederea achiziţionării manualelor solicitate de către unităţile de învăţământ. Editurile vor tipări şi distribui manualele către inspectoratele şcolare.
FOTO Cum arată noile manuale digitale publicate gratuit pe internet de edituri
Pricopie: Într-un timp foarte scurt manualele digitale vor fi în şcoli
Pricopie: „Urmează să scoatem la licitaţie şi manualele pentru clasele a III-a, a V-a şi a IX-a”
EXCLUSIV Cum arată Abecedarul care nu a mai ajuns la elevi
Toamna bobocilor fără Abecedar. Părinţii: „Este sub orice critică!“