Abecedarul dadaist cu larice

„Aş plăti oricât doar ca primele lecturi ale copiilor noştri să fie frumoase, iar primele strofe pe care trebuie să le înveţe „pe de rost“ să fie cu sens şi cu bucuria întâlnirii cuvântului scris“

De curând, pe Facebook, a fost lansată o provocare despre cărţile care ne-au marcat. Abecedarul sigur e prima carte. Şi s-ar putea ca textele din manualele de limba şi literatura română din clasele primare să fie printre următoarele.

Când eram deputat, membru al Comisiei de Educaţie, am fost raportor pentru manualele şcolare. Am ales manualele de clasa primară. În acel moment, constatam că 80 la sută dintre textele selectate începeau cu „nu”, „niciodată”, „melancolie”, „plâng”, „ploaie”, „tristeţe”. Chiar şi textul despre prima zi de şcoală era despre un băiat care se uita pe geam şi plângea. Poate că exagerez eu când interpretez textele în notă psihologică, dar rămân convinsă că suntem şi ceea ce citim. Unii ar putea să mă corecteze: şi ceea ce nu citim! Sunt de acord cu ambele opinii.

Cum sunt textele din abecedarul declarat câştigător de Minister? Probabil că nu l-aţi văzut. Eu nu puteam să nu îl caut. Fiecare literă are o strofă care să ajute copilul de şcoală să se deprindă cu citirea literei. Dar sensul strofelor e terifiant. Primul lucru pe care l-am constatat a fost frântura logicii de dragul rimei. Un exemplu: „R-regina în roi răsare / Şi rubin din roze are. / - Vreau, vă rog, un strop de rouă / Ca să fac rânduri de ouă.“

Alt exemplu, la litera O: „Zeci de ouă ordonate, / În octombrie ouate, / În cuibar se odihnesc- / În curând, puii sosesc.” Ce a vrut să transmită autorul?

La pagina „Culorile toamnei”, subsumată literei A, apar cuvintele: arici, avion, apă, Alina, Adrian, Arad, aligator, acordeon, alune. Nu am înţeles nimic. Aflu de pe pagina a doua că „Furnicuţa Adinuţa / Mult adună, hărnicuţa / Ana, Alin şi Azor / Azi îi sar în ajutor.” Delirant!

Munca, desigur, e o valoare fundamentală. Cele mai multe texte vorbesc despre munca „în echipă“: „Meşteresc mii de furnici / Muşuroi cu margini mici / Mişcă, mişună, mănâncă / Şi model ne sunt la muncă.” Sau: „Marioara şi Miruna / Casa mătură întruna / Mircea, Mira şi Matei / Merg la piaţă după mei.”; „Ies insecte câte trei / Ca să care bob de mei. / Şase pui mai mititei / Vor urni acest ardei.”

Iată şi magia Crăciunului cu ciucuri:

„La Crăciun

Mama coace o tartă cu ciocolată. Lucian taie cotletele. Tanti Lucica toacă mărarul. Tortul cu citrice e la rece. Cecilia ia colacii cu nuci.

- Cine a ciocănit?

- E o ceată cu cinci urători.

Ei au căciuli cu ciucuri mari.”

Despre cum să fii pe fază e bine să afli de mic, de la furnică: „Năpădită de necazuri, / Furnica nu face nazuri: / -Norul înalt toarnă în salbă / Am umbrela mea–o nalbă.” Totul e să fii pe fază! Pe fază e şi personajul Stan: „Eu sunt Stan, soldat de samă / Mă sacrific fără teamă / Stau şi străjuiesc cetatea, / Somnul scump şi sănătatea.”

Furnica e personajul cel mai des întâlnit, creând impresia că trăim în muşuroi: „Furnica educatoare / Este la examinare / Cu efort şi cu emoţii / Elevii au trecut cu toţii.” Şi continuă tot la litera E: „Furnicuţa Evelina / E la Elvira vecina. / Ea explică pe îndelete / O reţetă pentru fete”. „Furnicuţa toarce, tace / Toate treburile face. / Toamna târgul tot străbate / După turte şi tomate”. Rimă perfectă!

Există şi un text despre ratare:

„Victoria

Vinerea jucăm volei. Acum este Victor la serviciu. El a ratat. Se simte vinovat.“

Şi iar furnica: „Furnica în calendar / A notat cuvântul „car” / Să mâncăm la carnaval / Un calup de caşcaval”. Are logică? Nu, dar rima a ieşit!

Ceea ce mă suprinde în acest manual „alfabet“ este numele personajelor: Iarin, Ona, Oli, Mira, Timotei, Stan, Cela, Lina ca să nu mai spun că „bunicul“ şi „bunica“ au devenit „tataia“ şi „mamaia“. Aici, recunosc, s-ar putea să interpretez subiectiv, fiind din Ardeal unde bunicul şi bunica sunt categoric apelativele decisive.

La capitolul „recapitulare” găsim şi termenul „euro”: „Ioana are un euro” (atenţie ce daţi pe mâna copiilor!), iar „Nicu e morar” (meserie larg răspândită). Deci, Nicu nu are euro!

Iată şi un text care cred că ar fi greu de citit, din prima, de mulţi politicieni, iar de pătruns şi mai greu, deşi – după obicei – niciunul n-ar recunoaşte:

 „Ilicul lui Alin:

Elena calcă o ie nouă. Ia ei are nouă lalele. Alin e olar. El ia o oală cu linii lila.

-       Ai un ilic lila?

-       Nu. Eu am un ilic cu alune maro.”

Culmea dadaismului. Ce înseamnă „larice“? Întrebaţi-l pe ministrul Pricopie.

 „La mamaia

Norii cern ** (aşa apare în text, n.m.). Neaua e rece.

Marcela e la mamaia ei. Ea arată un larice.

- Acela e un arin?

- Nu. E un larice mic.

Mircea trece o colină.

Mamaia are o cană cu ceai.”

Ia să vedem noi ce are tataia:

„La tataia

Tataia are multe animale.

Cătălina arată o oaie curată. Anton are un măr. Calul ia mărul. Un miel le taie calea. Trece un curcan. Motanul toarce tolănit.

Tataie taie lemne. Mamaia a tircotat un ilic mititel.”

Te doare mintea!

Pentru bucuria jocului, un ultim citat:

„La joacă

Eva are un urs. Octavian are o locomotivă. Evelina cântă la vioară. Silviu e veterinar. El are vitamine pentru animale. Avram e vânător.

-       Eu vreau să ocorotim animalele.

-       Atunci sunt aviator. Am un avion verde.

-       Locomotiva mea are multe vagoane”.

Dacă ar fi să elaborez un manual, aş plăti oricât ca Silvia Kerim sau Florin Iaru sau Mircea Cărtărescu sau Filip Florian să se joace frumos cu cuvintele. Aş plăti oricât doar ca primele lecturi ale copiilor noştri să fie frumoase, iar primele strofe pe care trebuie să le înveţe „pe de rost“ să fie cu sens şi cu bucuria întâlnirii cuvântului scris.