Recuperatorii nu-i mai pot hărţui pe datornici. Vor suna doar de două ori pe săptămână şi numai între anumite ore

Recuperatorii nu-i mai pot hărţui pe datornici. Vor suna doar de două ori pe săptămână şi numai între anumite ore

Agentul recuperator îl poate suna pe datornic numai între orele 8.00 şi 21.00 în zilele lucrătoare sau 9.00-14.00 sâmbăta FOTO Sever Gheorghe

Agenţii societăţilor de colectare a datoriilor nu au voie să-i sune de mai mult de două ori pe săptămână pe debitori şi sunt obligaţi să le vorbească politicos şi să păstreze confidenţialitatea situaţiei financiare a datornicilor.

Cele 15 companii membre ale Asociaţiei de Management al Creanţelor Comerciale (AMCC), reprezentând aproximativ 80% din totalul firmelor cu obiect de activitate colectarea creanţelor din România au adăugat noi detalii în codul de conduită al asociaţiei.

Codul conţine prevederi stricte privind activitatea de colectare, atât în ceea ce priveşte frecvenţa apelurilor către persoanele cu datorii, cât şi în ceea ce priveşte corespondenţa scrisă către aceştia.

Când poate fi deranjat restanţierul

Printre cele mai interesante norme ale codului de conduită se numără prevederile potrivit cărora agentul recuperator poate să-l sune pe datornic doar de maximum două ori pe săptămână şi numai între orele 8.00 şi 21.00 în zilele lucrătoare sau între 9.00 şi 14.00 sâmbăta.

„Frecvenţa convorbirilor telefonice cu debitorul nu trebuie să reprezinte un factor perturbator pentru acesta şi nici să ia forma unei hărţuiri“, se precizează în document.

De asemenea, în cazul în care agentul îl vizitează acasă pe debitor, reprezentantul companiei de colectare „trebuie să fie îmbrăcat corespunzător activităţii prestate“, iar convorbirile referitoare la colectarea creanţelor „trebuie purtate într-un mod politicos“.

La fel ca în cazul apelului telefonic, vizita la domiciliul restanţierului poate fi efectuată numai între orele 8.00 şi 21.00 în zilele lucrătoare sau între 9.00 şi 14.00 sâmbăta.

Practici „interzise şi inacceptabile“

În timpul desfăşurării activităţii de colectare a creanţelor, agenţii recuperatori „nu trebuie să recurgă la metode care să contravină legii sau regulilor de bună cuviinţă“.

Prin codul de conduită se interzic următoarele:
** utilizarea forţei, ameninţărilor cu sancţiuni inexistente sau care nu pot fi consecinţă a actelor/faptelor debitorului sau a altor acţiuni care atentează la demnitatea debitorului;

** utilizarea unui limbaj vulgar sau a oricăror altor termeni care atentează la demnitatea debitorului, utilizarea unui ton nepoliticos;

** utilizarea oricăror altor metode, menite să hărţuiască debitorul;

** dezvăluirea informaţiilor despre debit şi despre evoluţia activităţilor de colectare a creanţelor unor terţi neautorizaţi, mai ales membrilor minori ai familiei debitorului;

** furnizarea cu intenţie de informaţii false privind debitul, precum a celor legate de caracterul, suma şi situaţia juridică a acestuia;

** furnizarea de informaţii neadevărate privind consecinţele
nerambursării debitului, printre care arestul sau detenţia;

** acceptarea banilor din partea debitorilor de către agentul de colectare fără a emite o chitanţă aferentă.

Ce păţesc recuperatorii care nu respectă codul

În cazul în care un client (datornic, restanţier) se simte hărţuit de agentul recuperator, acesta se poate adresa companiei pe care o reprezintă recuperatorul, iar compania ar urma să remedieze situaţia.

Dacă nu se întâmplă aşa, clientul se poate adresa Asociaţiei (AMCC), iar - în cazul în care situaţia tot nu se remediază - aceasta poate lua drept măsură extremă excluderea companiei reclamate din organizaţie.

O astfel de măsură nu-l ajută, desigur, pe clientul afectat de hărţuire, dar pentru compania reclamată ar însemna practic ieşirea de pe piaţă, în condiţiile unei deteriorări definitive a imaginii şi reputaţiei sale ca partener de business.

Codul de Conduita AMCC English VAug15

citeste totul despre: