Noul ministru al Transporturilor îl dă afară pe secretarul de stat Cristian Ghibu. Acesta a semnat la începutul lunii contractul de privatizare a CFR Marfă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Ghibu a fost numit secretar de stat în ianuarie, la propunerea fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu
Cristian Ghibu a fost numit secretar de stat în ianuarie, la propunerea fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu

Premierul Victor Ponta îl va elibera din funcţie, în perioada următoare, pe secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Cristian Ghibu, au declarat surse oficiale, potrivit Mediafax. Decizia a fost solicitată de noul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu.

UPDATE „Până la urmă, este un nou ministru, care vrea să-şi facă propria echipă şi nu vreau să fac alte comentarii despre acest subiect“, a spus, pentru „Ziarul de Iaşi“, Relu Fenechiu, fostul ministru al Transporturilor, despre informaţia potrivit căreia Ghibu va fi eliberat din funcţia de secretar de stat.


Ghibu a fost numit secretar de stat în ianuarie, la propunerea fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, fiind considerat mâna dreaptă a acestuia. Ulterior, Ghibu a fost numit şeful comisiei de privatizare a CFR Marfă.

De altfel, Ghibu este cel care a semnat la începutul lunii septembrie contractual de privatizare a CFR Marfă cu Grup Feroviar Român. Deşi ministrul Ramona Mănescu a participat la respectivul eveniment, ea şi-a delegat subalternul să semneze contractual.

Cristian Ghibu (45 de ani), susţinut de PNL şi, în special, de Relu Fenechiu, a fost numit în mai 2012 director general al CFR SA. Înainte de asta, el a fost director adjunct al Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat din Primăria Iaşi, după ce în intervalul 2007-2009 a condus Regionala Iaşi a CFR. Înainte de 2007, el a fost director general al Aviva România, director general al lemnis Company Iaşi şi inginer în cadrul BMW Deutschland.   

Presa locală a scris despre Ghibu că, imediat după instalarea în funcţia de director al CFR, a cerut date despre licitaţiile aflate în desfăşurare şi a demis mai mulţi consilieri. “Nici nu s-a aşezat bine în funcţia de director general că a şi cerut date despre licitaţiile aflate în desfăşurare la CFR SA. Cu excepţia lui Traian Preoteasa, în prezent consilier la CFR şi apropiat al secretarului general Gheorghe Dobre, Cristian Ghibu a decis demiterea tuturor consilierilor. Ne aşteptăm să schimbe şi alţi directori”, au declarat angajaţi din cadrul CFR SA, potrivit portalului pesurse.ro.

Cristian Ghibu nu a putut fi contactat pentru a comenta informaţia. 

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite