Se anunţă o nouă apocalipsă financiară: Băncile chineze se vor prăbuşi din cauza creditelor neperformante

Se anunţă o nouă apocalipsă financiară: Băncile chineze se vor prăbuşi din cauza creditelor neperformante

Creditele neperformante din băncile chineze s-ar cifra la 3.500 de miliarde de dolari

Sistemul bancar chinez ar putea suferi pierderi de patru ori mai mari decât au avut băncile americane din cauza creditelor subprime care au declanşat Marea Recesiune din 2008, spune un manager de hedge fund, Kyle Bass, care a anticipat criza subprime din SUA.


„Gaura” din băncile chineze s-ar putea ridica la 3.500 de miliarde de dolari, spune Bass care şi-a construit averea pariind contra ipotecilor în timpul crizei subprime din SUA. Sistemul bancar chinez ar putea pierde 10% din activele sale din cauza creditelor neperformante, care în prezent nu sunt recunoscute la nivel oficial decât într-o cantitate neglijabilă.

Într-o scrisoare adresată investitorilor şi făcută publică de Bloomberg, Kyle Bass arată că cea de a doua economie a lumii va fi nevoită să injecteze 1.500 de miliarde de dolari în recapitalizarea sistemului bancar şi să devalorizeze cu 30% moneda naţională în raport cu dolarul, pentru revenirea pe lina de plutire.

Trebuie menţionat că după succesul reputat în 2007, când cele mai mari bănci din lume au fost nevoite să înscrie în bilanţurile contabile pierderi de peste 80 de miliarde de dolari, credite ipotecare subprime, Kyle Bass nu a mai fost la fel de exact în prognosticurile sale. De exemplu, în 2010 a mizat greşit pe un colaps al pieţei obligaţiunilor guvernamentale japoneze, pierzând banii astfel investiţi.

„Asistăm  la resetarea celui mare dezechilibru macroeconomic din lume” a scris el în scrisoare. „Creditul în China şi-a atins limita pe termen scurt iar sistemul bancar chinez se ca confrunta cu un ciclu de pierderi care va avea implicaţii profunde pentru restul lumii”, adaugă el.

Bass spune că fondul său a vândut cele mai multe dintre activele riscante încă de mijlocul anului trecut, pentru a se asigura pe parcursul a 18 luni de „evenimentele care se vor produce pe parcursul resetării creditului în China şi a cotaţiei yuanului”. El adaugă că 85% dintre activele pe care le mai deţine sunt investiţii legate în mare măsură companii comerciale chineze”.

Creşterea economiei chineze care s-a situat în medie la 10% pentu trei decenii la rând până în 2010, a încetinit la 6,9% în 2015, cel mai redus ritm din ultimii 25 de ani. Anul viitor creşterea va fi mai mică, de numai 6,5%, conform estimărilor economiştilor.

Guvernul de la Beijing încearcă să transforme economia de la una bazată pe producţie, investiţii şi export spre una condusă de servicii şi consum, însă nu poate înlocui capacităţile de producţie închise şi reducerea exporturilor cu alte activităţi.

La fel ca şi alţi economişti, Bass consideră că expansiune reală a Chinei de anul trecut a fost de doar 3,6% şi estimează că din rezervele valutare de 3.200 de miliarde de dolari, doar 2.200 de miliarde sunt lichidităţi.

Sistemul bancar, care a crescut de 10 ori într-un deceniu, deţine active de 34.500 de miliarde de dolari şi este încărcat de instrumente financiare de mare risc, utilizate de companii pentru a forţa portiţele legale. La acesta se adaugă sectorul bancar din umbră (gri), care crescut cu 600% în trei ani, conform estimărilor UBS Group „ şi care este primul care va fi afectat”.

„Credem că epicentrul problemelor este sistemul bancar chinez care va intra pe pierderi”, scrie el. El consideră că în seifurile băncilor se află „bombe cu ceas”, creditele neperformante pe care în curând bancherii vor fi nevoiţi să le recunoască.

În octombrie anul trecut, Kyle Bass a prezis o contracţie a creditului în economia chineză şi declanşarea unei crize financiare în economiile emergente din Asia. Deşi prognoza sa conţine elemente reale, refacerea echilibrului macroeconomic din ceonomia Chinei ar putea să nu se traducă printr-o nouă criză globală.
citeste totul despre: