VIDEO Gabriel Liiceanu, despre volumul „O idee care ne suceşte minţile“:  „Este o carte-replică la frustrarea celor care au acceptat comodităţile comunismului“

VIDEO Gabriel Liiceanu, despre volumul „O idee care ne suceşte minţile“:  „Este o carte-replică la frustrarea celor care au acceptat comodităţile comunismului“

Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, la Gaudeamus 2014                    FOTO: Eduard Enea

Sâmbătă, 22 noiembrie, de la ora 13.00, a avut loc lansarea volumului „O idee care ne suceşte minţile“ de Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici, la standul Editurii Humanitas, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus. Autorii au vorbit despre monstruozităţile regimului comunist şi despre cât de importantă este scrierea unor cărţi care să ne amintească de acea perioadă.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici au fost prezenţi la evenimentul de lansare a volumului 
„O idee care ne suceşte minţile“, care a avut loc sâmbătă, la standul Editurii Humanitas. Cei trei autori au vorbit despre nostalgia celor care au trăit comunismul, despre ignoranţa celor care nu au cunoscut acele vremuri, dar şi despre monstruzităţile regimului. 
 
„«O idee care ne suceşte minţile» este o carte despre ideea comunistă şi despre felul în care comunismul poate să sucească minţile unor generaţii întregi. Este o carte-replică, pentru că se prezintă ca o replică dată la trei lucruri, cred eu: uitarea celor care au trăit comunismul, ignoranţa celor care nu l-au trăit şi care se joacă cu această idee fără să ştie că ţin focul în mână, şi o replică la frustrarea celor care nu fac faţă provocărilor libertăţii“, a declarat Gabriel Liiceanu
Raportarea noastră la istorie, adică la momentele care nu sunt biografia noastră, se face cu o dificultate maximă. (...) Este o carte-replică la frustrarea celor care au acceptat comodităţile comunismului, dincolo de monstruozitatea lui. Ideea că poţi trăi într-o societate în care rutina e mai importantă decât libertatea a fost aceea care i-a făcut pe mulţi să regrete că povestea aceea s-a terminat. (…) E foarte greu să trăieşti la nivelul provocării unei societăţi libere şi mulţi dintre cei cărora li s-a amuţit coarda libertăţii nu înţeleg de ce trebuie să trăiască într-o societate unde zbaterea creativităţii ridică probleme, a mai adăugat Liiceanu.
Andrei Pleşu a prezentat câteva citate care se regăsesc în paginile volumului. „«Când ne va veni rândul, nu ne vom deghiza terorismul», spunea Marx. Gândiţi-vă la un context care face din această declaraţie una prietenoasă, o declaraţie acceptabilă. Ca să nu mai vorbesc de Jean-Paul Sartre, care, în 1972, a spus într-un interviu pentru o revistă: «Cei care se opun comunismului trebuie lichidaţi. Nu e suficient să-i băgăm în puşcării, pentru că din puşcării mai pot să iasă. Trebuie împuşcaţi». Jean-Paul Sartre, o glorie a culturii universale. Nimeni nu se leagă de el pentru astfel de vorbe“.
 
Gabriel a vorbit de ignoranţa pe care mulţi o au faţă de ce se întâmpla atunci. E şi greu să o dizolvi, pentru că nu poţi transmite experienţe private. Când ţi-e frică, nu poţi să-i explicit cuiva că ţi-e frică, dacă lui nu i-e frică. (…) Nu poţi să-i spui unui om de azi, crescut în condiţii relativ normale, că trebuie să vorbeşti la telefon în baie, dând drumul la apă, ca să nu se audă ce vorbeşti. Pare o nebunie, a mai precizat Andrei Pleşu. 
Horia-Roman Patapievici a vorbit despre claritatea morală care lipseşte în ceea ce priveşte faptele şi ideile comuniste. „Există o remarcabilă claritate morală în ce priveşte memoria fascimului ori a nazismului. Această claritate morală s-a construit de-a lungul anilor, prin efortul scriitorilor, istoricilor, oamenilor politici, instituţiilor care au instituţionalizat această abordare“, a declarat Patapievici
Există o evidentă lipsă de claritate morală în ce priveşte ideile comunismului. (...) «Cartea neagră a comunismului», cu un dispozitiv de istorici şi de oameni competenţi, a încercat să facă această macabră aritmetică a victimelor şi s-a descoperit că, în 60 de ani, cel puţin 100 de milioane de morţi au fost produse de regimurile comuniste din Europa şi din Asia. Dacă faceţi socoteala, ştiţi ce înseamnă asta? Înseamnă trei oameni omorâţi pe minut, timp de 60 de ani. Dacă înţelegi acest lucru, nu mai poţi avea îngăduinţă faţă de cei care pretind că principiile comuniste sunt nişte principii care vin din Iluminism, a mai adăugat Patapievici.
 
citeste totul despre: