75 de lei daţi aiurea ca să aflu că Ceauşescu ar fi fost un personaj tragic

Despre ceea ce s-a întâmplat în România în intervalul 16-22 decembrie 1989 şi câteva zile după aceea s-au scris nenumărate cărţi şi articole. Numai bunul Dumnezeu ştie dacă cineva le cunoaşte cu exactitate numărul.

Unii au numit faptele din acele zile Revoluţie, alţii Revoluţie nedesăvârşită, au fost şi cercetători sau scribi care le-au spus revoltă sau răscoală, alţii au apelat la teoria conspiraţiei şi vorbit despre lovitură de Stat, au fost şi inşi care şi-au pus la bătaie creativitatea lingvistică  şi au inventat cuvinte dintre care cea mai mare carieră a făcut-o hibridul loviluţie.

În 2004 şi, mai apoi, în 2009 Ruxandra Cesereanu a scris şi publicat o carte numită Decembrie 1989. Deconstrucţia unei revoluţii  în care îşi asuma misiunea de a inventaria nu doar cuvintele, sintagmele, ci şi teoriile referitoare la ceea ce mulţi preferă să numească neutru evenimente. În mare, teoriile pot fi grupate în trei categorii. Cele care admit că am avut parte de o revoluţie populară, sângeroasă, cu un număr considerabil de morţi şi de răniţi, de aici şi excepţia românească a modalităţii prin care ţara a trecut de la comunism la capitalism. O a doua categorie pune totul pe seama unei implicări străine al cărei rost ar fi acela de a aplica principiul dominoului. În fine, o a treia categorie de teorii susţine că, de la un moment dat încolo, revoluţia a devenit lovitură de Stat. Izbutită datorită sprijinului dat de Armată care, în primul rând, graţie comandanţilor săi nu a mai executat ordinele lui Nicolae Ceauşescu, teoretic rămas totuşi până la fuga de pe acoperişul Comitetului Central comandantul ei suprem.

La data de 23 februarie 1990, adică aproximativ în aceleaşi zile în care, odată cu transformarea FSN în partid şi cu hotărârea acestuia de a candida în alegeri, Octavian Paler publica în România liberă editorialul Iluziile nu au durat decât o lun㸠Ion Cristoiu scria în săptămânalul Expres un amplu comentariu intitulat 22 decembrie 1989. O după-amiază cu prea multe întrebări. El poate fi consultat în cărţile Punct şi de la capăt şi Singur împotriva tuturor. Recitit azi, comentariul cu pricina stârneşte pe mai departe interesul, nu de alta dar întrebărilor cu pricina nu le-a prea răspuns nimeni. Un lucru asupra căruia au căzut de acord atât preşedintele Klaus Iohannis cât şi parlamentarii din întreg spectrul politic reuniţi în şedinţă solemnă spre a aniversa 30 de ani de la Revoluţie şi a-i comemora morţii.  Câteva luni după articolul cu pricina în Franţa apărea o carte scrisă de jurnalistul de origine română Radu Portocală. Se chema Autopsia loviturii de stat din România şi era girată de prestigiul editurii Calmann-Lévy. În urmă cu puţină vreme, Radu Portocală a recidivat şi a scris La Chute de Ceauşescu, apărută la editura Kryos, de fapt o revizuire a volumului L’exécution de Ceauşescu  tipărit pentru prima dată în 2009 la Larousse. Cartea a apărut cu maximă promptitudine în traducerea românească a lui Horia Nicola Ursu la editura Mediafax. Cu o prefaţă, aţi ghicit!, scrisă de Ion Cristoiu.

Cartea ar fi în opinia prefaţatorului o readucere în hotarele lucidităţii. Suntem siliţi în consecinţă pentru a fi lucizi şi pentru a fi pe gustul lui Radu Portocală şi, se înţelege, şi al lui Ion Cristoiu, să admitem că tot ceea ce s-a petrecut în România în decembrie 1989 a fost o uriaşă mascaradă, manipulare, o minciună mare cât un secol. Că românii au fost victimele şi actorii unei uriaşe puneri în scenă al cărei regizor era la Moscova şi se cheamă Mihail Gorbaciov.

Ce înţelegem din cartea lui Radu Portocală care interpretează în folos propriu nenumăratele, realele enigme, puzzle-ul  cu multe piese lipsă din ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989? Nu doar că Gorbaciov a aruncat la coş doctrina Brejnev, Nu numai că a vrut să îl termine pe Ceauşescu ca şi pe ceilalţi lideri nereformişti din blocul est-european. Cu Polonia, cu Bulgaria, cu Ungaria, cu RDG-ul, cu Cehoslovacia  lui Gorbaciov i-a fost relativ uşor. Cu Bucureştiul a avut el o problemă. Aşa că, văzând că românii se lasă pe tânjală, că întârzie, că nu dau semne că ar vrea să se revolte, că ridică neputincioşi şi mioritici din umeri a pus la cale totul.

În varianta Radu Portocală, Gorbaciov a plănuit şi controlat până în cele mai mici detalii lovitura de Stat din România. El a plănuit şi pus în operă complotul. El, URSS, KGB-ul, GRU, dar şi Ungaria, Iugoslavia, agenţiile de presă Taniug, TASS şi ADN. Gorbaciov a avut oameni peste tot. În Armata, în Securitatea română, în cei care au preluat puterea. Aceştia au avut şi ei pioni, executanţi la Radio, la Televiziune, în marile şi micile oraşe ale României. Liderul sovietic a avut pentru asta încă înainte de Malta acordul americanilor care au spus că „nu se bagă”. S-a băgat, însă numai puţin Europa Liberă, care a întreţinut psihoza celor câtorva zeci de mii de victime. Vreo 60.000. Mai susţine Radu Portocală că Ceauşescu a fost o victimă sigură, că a ştiut ce îl aşteaptă, că a fost conştient şi că este condamnat de Moscova. Că el nu a dat ordin să se tragă în populaţie, ci doar în cei ce distrug şi provoacă stricăciuni. Că a avut o poziţie  prudentă şi ambiguă.

Concluzia lui Radu Portocală şi a lui Ion Cristoiu este cum nu se poate mai clară. Ceauşescu a fost un personaj tragic asupra căruia s-a năpustit Tăvălugul, iar noi, românii, am fost la rându-ne nişte proşti. Ca să aflu asta, probabil şi ca să îi plâng lui Ceauşescu de milă am dat din buzunar 75 de lei. Acesta e preţul de vânzare al cărţii. Nici măcar 200 de pagini. Banii intră în buzunarul d-lui Radu Portocală, dar şi în conturile editurii Mediafax, Adică în portofelele domnilor Adrian Sârbu, Marius Tucă şi, iar aţi ghicit!, Ion Cristoiu.

Radu Portocală - CĂDEREA LUI CEAUŞESCU - Prefaţă: Ion Cristoiu; Editura Mediafax, Bucureşti, 2019