Nominalizat la Grammy 2013

Nu sunt o fană a galelor, premiilor, concursurilor, dar nu pot să nu fiu de acord că sunt necesare şi creează repere. În 10 februarie s-au acordat Premiile Grammy, binecunoscute în zona muzicii comerciale, poate mai puţin cunoscute în zona muzicii clasice.

La categoria cea mai bună interpretare orchestrală a fost premiat un disc ce cuprinde o lucrare a compozitorului american John Adams, interpretată de Orchestra Simfonică din San Francisco, dirijată de Michael Tilson Thomas.

Nu este pentru mine o surpriză: în mai 2012 am stat de vorbă cu violonistul Eugene Drucker, membru al Cvartetului Emerson, laureat de 9 ori cu Grammy şi de asemenea, membru al academiei care alege premianţii cu Grammy. Iată ce mi-a spus „Obţinerea unui premiu Grammy depinde, cred, şi de repertoriu. Am observat că tendinţa este de a premia mai ales înregistrările cu lucrări din creaţia secolului XX sau contemporană”.

…Şi o nominalizare la Premiile Grammy 2013

Nu am ascultat acest album, însă am ascultat un altul care a fost nominalizat la aceleaşi premii Grammy 2013 şi care cred că avea toate datele pentru a obţine premiul – mai puţin faptul că protagonista nu era o orchestră americană şi că nu conţinea repertoriu american.

Acest disc a fost înregistrat de Orchestra Simfonică din Londra, sub bagheta dirijorului său principal, Valery Gergiev şi cuprinde două lucrări ruse: Dansurile simfonice de Serghei Rahmaninov şi Simfonia în 3 mişcări de Igor Stravinski. Două lucrări ruse, însă scrise pe teritoriu american: Dansurile simfonice op.45 sunt ultima creaţie a lui Serghei Rahmaninov, terminată în 1940 şi scrisă în cea mai mare parte la New York, iar Simfonia în 3 mişcări este prima lucrare creată pe pământ american de Igor Stravinski, între anii 1942-1946 şi interpretată în premieră la New York în 1946.

Discul, apărut sub brandul Orchestrei Simfonice din Londra – LSO Live – a fost lansat în aprilie 2012 dar conţine înregistrări live surprinse în două concerte ce au avut loc la Barbican Hall din Londra în mai 2009.

Valery Gergiev – un Prospero al timpurilor noastre

Ştim cum cântă Orchestra Simfonică din Londra sau cum dirijează Valery Gergiev pentru că am avut şansa să-i ascultăm, separat, e adevărat, în cadrul ediţiilor trecute ale Festivalului Internaţional „George Enescu” (ce ne-am face fără acest minunat festival?).

Aşa că nu e nicio surpriză calitatea artistică extraordinară a acestui CD nominalizat la premiile Grammy. Orchestra condusă de cel care este din 2007 dirijorul ei principal obţine mai mult decât o searbădă şi cu miros de farmacie interpretare tehnică – discul surprinde acea stare de emoţie pe care o simţi în concertele live, atunci când artiştii, prin calitatea lor, te emoţionează până la lacrimi.

Îl văd parcă pe Valery Gergiev ca pe un Prospero stăpânind vânturile, conducându-şi orchestra cu care colaborează către perfecţiune. L-am cunoscut în persoană pe Valery Gergiev şi pot spune că înţeleg de ce este în stare să trezească legende – este în fond unul dintre cei mai influenţi oameni din lume, dacă ar fi să luăm ca reper topul alcătuit de revista „Time”: o minte sclipitoare, un talent ieşit din comun, multă pasiune în tot ceea ce face – de la dirijat la management şi relaţiile cu alţi muzicieni. Nu voi uita cât de frumos vorbea în 2010 despre Denis Matsuev, pianistul care în 2011 ridica în picioare şi publicul din Sala Palatului din Bucureşti la Festivalul Enescu (din nou Festivalul Enescu!).

Votează discul de muzică clasică al anului 2013

Recomand acest disc ca pe o experienţă greu de uitat. Şi cel mai simplu ar fi probabil să ascultaţi în această seară, de la ora 20, emisiunea Music box de la Radio România Muzical. Sau să accesaţi de internet a campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2013.

Şi apoi să împărtăşim împreună opinii despre această realizare a lui Valery Gergiev, cel care din 2015 va conduce Orchestra Filarmonicii din Munchen – orchestra lui Sergiu Celibidache, în mentalul românilor (mai mulţi sau mai puţini) care iubesc muzica clasică.