FOTO Festivalul de Film de la Cannes s-a încheiat. Lista completă a premiilor celei de-a 66-a ediţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membrii juriului Festivalului de FIlm de la Cannes, ediţia a 66-a, de la stânga la dreapta: actriţa Nicole Kidman, actorul şi directorul Daniel Auteuil, directorul de film Ang Lee, actriţa Vidya Balan, preşedintele juriului Steven Spielberg, directorii de film Lynne Ramsay, Naomi Kawase şi Cristian Mungiu şi actorul Christoph Waltz FOTO Reuters
Membrii juriului Festivalului de FIlm de la Cannes, ediţia a 66-a, de la stânga la dreapta: actriţa Nicole Kidman, actorul şi directorul Daniel Auteuil, directorul de film Ang Lee, actriţa Vidya Balan, preşedintele juriului Steven Spielberg, directorii de film Lynne Ramsay, Naomi Kawase şi Cristian Mungiu şi actorul Christoph Waltz FOTO Reuters

A 66-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes s-a încheiat duminică, cu decernarea premiilor celor mai bune producţii cinematografice. Trofeul Palme d'Or a revenit regizorului Abdellatif Kechiche, pentru „La vie d'Adele".


Actorul şi scenaristul tunisian Abdellatif Kechiche a câştigat marele trofeu Palme d'Or, pentru filmul "La vie d'Adele", la gala celei de-a 66-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes ce s-a încheiat duminică seară.

„La vie d'Adele", care a şocat prin scenele grafice de sex între două femei, a câştigat şi premiul criticii de specialitate FIPRESCI, pe Croazetă, sâmbătă. Cea care i-a înmânat marele trofeu regizorului a fost actriţa Uma Thurman. Kechiche a dedicat acest premiu, printre altele, revoluţiei tunisiene.


Abdellatif Kechiche, în momentul primirii trofeului Palme d'Or pentru filmul „La vie d'Adele” FOTO Reuters

Abdellatif Kechiche FOTO Reuters

Lista completă a premiilor celei de-a 66-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes.

Competiţia oficială:

Palme d'Or - „La Vie d'Adele" de Abdellatif Kechiche

Marele Premiu al Juriului (Grand Prix) - „Inside Llewyn Davis" de Ethan şi Joel Coen

Premiul de regie - Amat Escalante pentru „Heli"

Premiul pentru scenariu - Jia Zhangke pentru „A Touch of Sin"

Premiul de interpretare masculină - Bruce Dern- pentru „Nebraska" de Alexander Payne

Premiul de interpretare feminină - Berenice Bejo, pentru „Le Passe" de Asghar Farhadi

Premiul juriului - „Soshite Chichi Ni Naru /Like Father, Like Son / Tel Père, Tel Fils" de Kore-Eda Hirokazu

Caméra d'Or - „Ilo Ilo" de Anthony Chen

Palme d'Or pentru scurtmetraj- „Safe" de Moon Byoung-gon

Menţiune specială pentru scurtmetraj: „Hvalfjordur"/ Whale Valley / Le Fjord des Baleine" de Gudmundur Arnar Gudmundssson

Un Certain Regard:

Marele Premiu - „L'image manquante", de Rithy Panh

Premiul juriului - „Omar", de Abu Assad

Premiul pentru regie – Alain Guiraudie, pentru „L'inconnu du lac"

Un certain talent - grupul de actori din „La Jaula de Oro", de Diego Quemada –Diez

Prix de l'Avenir - „Fruitvale Station", de Ryan Coogler.

Premiile criticii internaţionale FIPRESCI:

„La Vie d’Adele” de Abdellatif Kechiche (competiţia oficială)

„Manuscripts Don't Burn" de Mohammad Rasoulof (Un Certain Regard)

„Blue Ruin", de Jeremy Saulnier (Quinzainne des Realisateurs)

Premiile juriului ecumenic:

Marele Premiu: „Le passé/ The Past" de Asghar Farhardi

Menţiuni: „Miele", de Valeria Golino, şi „Like Father Like Son", de Hirokazu Kore-eda

Semaine de la Critique:

Marele premiu - „Salvo" de Fabio Grassadonia şi Antonio Piazza

Menţiune specială: „Los Duenos", de Agustin Toscano şi Ezequiel Radusky

Premiul Découverte: „Come and play", de Daria Belova

Premiul SACD – „Le démantèlement", de Sébastien Pilote

Premiul Canal+ : „Pleasure", de Ninja Thyberg.

Cinéfondation:

Premiul I - „Needle" de Anahita Ghazvinizadeh

Premiul al II-lea –„ En attendant le degel" de Sarah Hirtt

Premiul al III-lea – „În acvariu” de Tudor Jurgiu şi „Pandy/ Pandas” de Matús Vizár

Quinzaine des Réalisateurs:

Premiul Art Cinema - „Les Garçons et Guillaume, à table !/Me Myself and Mum", de Guillaume Gallienne (Franţa)

Premiul SACD - „Les Garçons et Guillaume, à table !/ Me Myself and Mum" de Guillaume Gallienne (Franţa)

Menţiune specială- „Tip Top" de Serge Bozon (Franţa)

Premiul Europa Cinemas - „The Selfish Giant/ Le Géant Egoïste", de Clio Barnard (Marea Britanie)

Premier Prix Illy pentru scurtmetraj - „Gambozinos Dahus/ A Wild Goose Chas", de João Nicolau

Menţiune pentru scurmetraj: „Pouco mais de um mês/ Un peu plus d'un mois", de André Novais Oliveira.

Carrosse d'Or: Jane Campion

Queer Palm: „L'inconnu du lac/ A stranger by the lake” de Alain Guiraudie (Un Certain Regard)

Palm Dog: Baby Boy, din „Behind the Candelabra” de Steven Soderbergh

Ceremonia de decernare a premiilor de duminică seara a fost prezentată de actriţa Audrey Tautou.

Juriul competiţiei oficiale de anul acesta a fost format din Steven Spielberg (preşedinte), Nicole Kidman, Ang Lee, Cristian Mungiu, Christoph Waltz, Daniel Auteuil, Vidya Balan, Naomi Kawase, Lynne Ramsay.


Strălucitorul Festival de Film de la Cannes a debutat pe 15 mai cu proiecţia filmului „Marele Gatsby“, după romanul omonim al lui F. Scott Fitzgerald.

Festivalul de la Cannes a inclus 70 de lungmetraje proiectate în 12 zile, dintre care 20 în competiţie, 4.000 de titluri propuse la piaţa de film, 24 de trepte de urcat în faţa Palais des Festivals şi 4.800 de jurnalişti acreditaţi. 52 de lungmetraje au rula în selecţia oficială (din care 20 în competiţie), 18 în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs şi 10 în secţiunea Semaine de la Critique.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite