Cât costă onoarea, presupus lezată, a unui artist român?

Sopranei Irina Iordăchescu şi dirijorului Tiberiu Soare le-a fost necesar un an întreg pentru a ajunge la concluzia că nu pot rămâne cu onoarea “nereperată” după scandalul care a zgâlţâit din temelii în primăvara anului 2016 Opera Naţională Română din Bucureşti.

Pesemne 12 luni le-au trebuit celor doi artişti spre a rezolva calcule matematice ultracomplicate de pe urma cărora au aflat şi preţul onoarei lor. 100 de mii de euro pe binom, adică 50.000 de euro de voce, de baghetă şi de căciulă.

Ne amintim că megascandalul de la principalul Teatru liric al României a început în aprilie 2016 în urma unei gafe monumentale comise de fostul ministru tehnocrat Vlad Alexandrescu. Care l-a numit absolut neinspirat pe dl. Tiberiu Soare în funcţia de director general interimar al ONB. S-a deschis astfel cutia Pandorei.

Nici nu a ajuns bine dl. Soare să se familiarizeze cu noul său birou că a şi comis nedreptăţi în serie. S-a purtat ca un funcţionar şi nu ca un adevărat artist care ştie cât de sensibili sunt artiştii. L-a retrogradat intempestiv pe balerinul Ian Kobborg şi, din câte se pare, a avut grijă şi de sine autogratulându-se cu un post căci rămăsese fără serviciu după ce părăsise Orchestra Naţională Radio. Poate că, în sfârşit, ar fi cazul ca ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale să facă publice condiţiile prin care directorul general de abia numit s-a pricopsit şi cu un job pentru care normal ar fi fost să susţină un concurs dinainte anunţat public.

Au urmat zile, săptămâni, luni de coşmar. S-au succedat aiuritor înlocuirea intempestivă a d-lui Soare cu dl. Vlad Conta, demiterea jenantă a ministrului Alexandrescu, greve, moţiuni, jigniri, suspendări abuzive de spectacole (apropo, s-au recuperat cumva banii pierduţi atunci din cauza protestetelor sindicaliste necugetate ale celor aflaţi pe baricade ?) acţiuni cu caracter rasist şi xenofob, şedinţe de factură stalinistă (mă rog, arhitectura clădirii e inspiratoare) articole de presă. Printre care şi textele semnate de Alexandru Pătraşcu, socotit astăzi de d-na Iordăchescu şi de dl. Soare a fi bun de plată.

S-au petrecut atunci o seamă de grozăvii ce i-au adus o nedorită, o tristă notorietate internaţională bătrânei instituţii. Care s-a recontaminat cu blestemul mediocrităţii care roade nu doar clădirea construită rapid, pe calapod comunist, în anii 50, ci şi ceea ce se întâmplă între ziduri. Un blestem care părea să fi fost învins înainte ca dl. Alexandrescu să comită “toate greşelile posibile”, aşa după cum bine a observat preşedintele Klaus Iohannis.

Nu ştiu ce anume i-a supărat atât de tare pe d-na Iordăchescu şi pe dl. Soare din cele scrise de dl. Pătraşcu. Dacă socotesc că au fost jigniţi, pe nedrept puşi la zid e dreptul lor de a-şi căuta dreptatea în justiţie. Însă elegant şi nobil ar fi fost să ceară despăgubiri în valoare de 1 leu sau, mă rog, de 1 euro, în cazul în care se socotesc valori de anvergură internaţională. Cei doi au preferat însă varianta burgheză, calculul filistin, cu posibile avantaje contabilizate în buzunarul propriu. Ceea ce spune multe.