Carmen Zamfirescu

Scriitoare

Era trecut bine de amiază. Soarele strălucitor şi bolta senină îmi arătau cumva că orele petrecute la editură se puteau concretiza în curând. Decisesem că era cel mai înţelept să merg spre casă. Puţină relaxare, o cană de ceai erau binevenite.

Bătrânul continent nu este la prima încercare de unificare, de la sfârşitul Evului Mediu încoace. Indiferent de liderii europeni şi de proiectele lor, mai mult sau mai puţin eficiente, mai mult sau mai puţin inspirate, mai mult sau mai puţin actuale, certitudinea că Europa se va uni într-o zi a existat.

Nu de puţine ori numărul 10 este asociat cu nota maximă, cu o prestaţie demnă de această notă, cu un termen legal etc. În istoria românilor, numărul 10 a avut şi el importanţa sa. Aş începe cu intervalul 16-25 decembrie 1989. Nemulţumirea românilor s-a manifestat mai întâi la Timişoara, când protestele faţă de acţiunea autorităţilor de a evacua un pastor reformat au degenerat în proteste contra regimului.

Vezi mai multe