Dispariția fulgerătoare a celui mai cunoscut fiu al Severinului din ultimii 35 de ani: magistratul, profesorul, avocatul, omul politic Doru Viorel Ursu

În acest an, în data de 1 martie, în debutul primăverii, Doru Viorel Ursu, personalitate marcantă a justiției, politicii românești de la debutul anilor 90 ai secolului XX, prinsese în buchetul vieții al 71-lea trandafir. Se născuse la Turnu Severin (azi Drobeta Turnu Severin), la 1 martie 1953.

Nu mi-a venit să cred când am văzut buletinele de știri din duminica trecută, 14 aprilie 2024! Acestea anunțau cu viteza fulgerului, ca „știre de ultimă oră”, decesul celui care fusese Doru Viorel Ursu.

Din ceea ce am citit, din ceea ce am scris în viața mea, am fost impresionată de o axiomă, aceea că „în vremuri excepționale, este nevoie de oameni excepționali”.

Doru Viorel Ursu a fost un om de excepție. A fost produsul Colegiului Gheorghe Lazăr din București, care i-a șlefuit calitățile oltenești native, de mehedințean cu ascendență în Gorj (un bunic al său, gorjean a fost erou la Mărășești), calități care s-au șlefuit ca fețele unui diamant la Facultatea de Drept din București, pe care a absolvit-o cu notă maximă.

Evident, nu aș vrea să reiau toată experiența profesională de magistrat militar a domnului Doru Viorel Ursu. Au scris-o alții deja, eu aș vrea să confirm că axioma oamenilor excepționali în situații excepționale i se potrivește, din punct de vedere istoric.

Legat de biografia marelui dispărut, trebuie să afirm că atât timp cât s-a aflat la conducerea Ministerului de Interne, omul politic Doru Viorel Ursu și-a legat numele de reforme insituționale, care prin anvergura lor, strict pe domeniul organizării Ministerului de Interne îl pot plasa alături de Ionel Brătianu - de trei ori Ministru de Interne (tatăl său, Ion C. Brătianu fusese de 7 ori Ministru de Război). Brătienii au construit și reformat forțele interne și de apărare ale României.

În perioada iunie 1990-octombrie 1991, a fost o situație excepțională. În această situație, Ministrul de Interne Doru Viorel Ursu a reușit să reorganizeze Poliția Română, să o așeze pe traiectoria pe care ea se află astăzi. A înființat Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Liceul​de Poliție „Neagoe Basarab” din Buzău și Liceul de Poliție „Constantin Brâncoveanu” din Ploiești.

 Ca urmaș al pandurilor mehedințeni și gorjeni, Doru Viorel Ursu a înțeles că Jandarmeria Română trebuia reînființată. A făcut-o prin prin Hotărârea de Guvern nr.0749 din 5 iulie 1990, hotărâre care a stat la baza Legii Nr.40 din 18 decembrie 1990, act normativ care a fost înlocuit abia după 8 ani de Legea Nr.116 din 18 iunie 1998.

Voi prezenta aici un amplu interviu acordat de către Doru Viorel Ursu Revistei „Jandarmeria Română”. Ca să puteți vedea modestia omului excepțional aflat în situații excepționale (mineriada din iunie 1990, mineriada din septembrie 1991), voi prezenta concluzia pe care Doru Viorel Ursu a avut-o despre activitatea de refondare a Jandarmeriei Române: „Cineva trebuia să (re)înfiinţeze Jandarmeria, Arma de elită a României și stâlpul cel mai solid al ordinii de drept.S-a întâmplat să fiu eu.”

Așadar, un om care a restabilit o tradiție istorică a pus pe seama destinului rolul său decisiv de atunci. Referitor la contextul de acum aproape 34 de ani, în același interviu, Doru Viorel Ursu a menționat:

„Numirea mea s-a datorat, pe de o parte, notorietăţii dobândite peste noapte în procesul în care îl judecam pe Nicu Ceauşescu la Sibiu, iar pe de altă parte crizei politice provocate de evenimentele din 13-15 iunie 1990, chemarea minerilor la Bucureşti şi dezastruoasa imagine creată României. Deci nu meritelor mele personale, ci crizei în care se afla guvernarea FSN-istă şi nevoii de a spăla ceva din imagine. Sunt conştient de asta. Nu aveam obiective imediate, cum să le am în acele momente? Încă se bâjbâia iar forţele politice, acelea care erau, se confruntau şi se contestau cu ferocitate. Nici azi nu suntem departe. Aveam de partea mea doar educaţia primită în familie, aproape toţi ai mei învăţători şi profesori, în Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr şi în Facultatea de Drept Bucureşti. Profesori excepţionali. Şi bineînţeles credinţa în Lege, aşa cum am dovedit. Să nu uităm, eu am fost Ministrul de Interne al României, nicidecum al FSN –ului sau al vreunui alt partid.”

De la Doru Viorel Ursu, pe lângă acest interviu excepțional și alte interviuri, au rămas numeroase cărți pe care le-a publicat:  „Colivia cu ciori vopsite”, apărută în 1995, „Ministru de Interne”, în 3 volume, apărute între 2008 și 2010, „Șah mat la România”, publicată în 2009, „Decembrie 1989, drama unui minister”, în trei volume apărute în anii 2010, 2011, 2013, „Poker cu măști”, „Arta sinuciderii”, publicate în cursul anului 2015, „Umbre”,  „Țara ultimului soldat”, apărute în anul 2021.

Pe lângă acestea, rămân prețioasele sale lucrări de specialitate în materia Dreptului Penal, domeniu în care a deținut din 1997, titlul de Doctor, domeniu în care a lucrat ca procuror și judecător militar,  pledoariile ca avocat (a fost peste trei decenii avocat pledant la Baroul București, din 1992), cursurile și prelegerile prezentate în fața multor generații de studenți de la Facultatea de Drept, propunerile legislative din perioada cât a fost Deputat ales în Circumscripția Argeș (1992-1996), activitatea depusă în perioada cât a fost Secretar de Stat la Ministerul Afacerilor Externe, în 1991 și Șef al Departamentului pentru Administrație Publică Locală în 1992.

Trupul neînsuflețit al celui care a fost Doru Viorel Ursu se află depus la Biserica Sfântul Ilie „Rahova” din București până mâine, 17 aprilie 2024, când va fi condus pe ultimul drum pentru a-și dormi somnul de veci la Cimitirul Ghencea Militar 3 din București.

Dumnezeu să-l odihnească!