Favoritul alegerilor prezidențiale din 2024 între logica geopoliticii și sentimentalismul sondajelor de opinie

Începând de la finele anului 2023, când de regulă, se fac retrospective dar și estimări pentru anul care vine, care nu este deloc ușor. Se vor desfășura toate tipurile de alegeri de la alegerile europarlamentare la cele prezidențiale.

România, Polonia, Mircea Geoană, alegeri prezidențiale, 2004, Donald Tusk, NATO, UE

Nu de puține ori, s-a spus, atât înainte de 1989, dar și după, că stabilirea favoritului la conducerea Țării, indiferent că vorbim de perioada modernă sau contemporană, se făcea cu acordul Marilor Puteri. Indiferent că vorbim de Constantinopol, Paris, Londra, Berlin, Viena, Moscova, Washington sau Bruxelles, a fost mereu o constantă faptul că geopolitica influențează modul în care sunt aleși sau promovați liderii unui stat, fiindcă nu vorbim numai de România.

În urmă cu un deceniu, citind o analiză a unui profesor universitar cu multă experiență, atât în România, cât și în Occident, un istoric cu viziune, care nu mai este printre noi de câțiva ani, am văzut că  acesta estimase că Polonia și România urmau să aibă un drum comun. Articolul-interviu fusese publicat înainte de anul 2000.

Evident, atunci, nici România nici Polonia nu erau membre UE, aspirau la această calitate, afectate de tranziția de la CAER și Pactul de la Varșovia, către structurile europene. Polonia primise invitația să adere la NATO, la Summitul NATO de la Madrid din 1997, România fiind lăsată pentru valul doi care urma să aibă loc la Summitul de la Praga din 2002.

Nu m-a surprins acel articol, fiindcă acesta insista pe trecutul istoric comun al României și Poloniei care în perioada interbelică au avut frontieră comună, astfel că geopolitica de atunci unise Marea Baltică și Marea Neagră.

Astăzi, pe Flancul Estic al NATO, România și Polonia sunt pe aceeași treaptă ca importanță iar la Craiova, funcționează Brigada Multinațională Sud-Est din 2017 ca parte a Structurii de Forțe a NATO, apărute prin transformarea Brigăzii 2 Infanterie Rovine.

În ceea ce privește integrarea europeană a României și Poloniei și aici, Polonia a aderat la Uniunea Europeană mai devreme decât România.

Încă din 1989, programele PHARE au fost gândite să ajute Polonia și Ungaria să își refacă economiile, acesta fiind și acronimul în limba engleză a proiectului. Alături de ISPA și SAPARD, acest instrument de pre-aderare a fost aplicat și în cazul României.

Mi-am mai amintit de faptul că Polonia, Ungaria, Cehosolovacia au reînființat în 1991, celebrul Grup de la Vișegrad, amintind de alianța medievală care s-a dizolvat după ce aceste state au dispărut sub loviturile marilor Imperii medievale: Habsburgic, Rus și Otoman.

Polonia și România sunt cele mai mari state foste comuniste din Uniunea Europeană ca populație. După Brexit, Polonia este al cincilea stat ca populație iar România ocupă a șasea poziție. Asta înseamnă că la nivel de europarlamentari, cele două state au cel mai mare număr de europarlamentari din rândul statelor din fostul Bloc de Răsărit.

Cele două state sunt pe Flancul Estic al NATO. Dacă Polonia a experimentat guvernarea Partidului Dreptate și Justiție, suveranist, un lider polonez, Donald Tusk a fost ales Președinte al Consiliului European în legislatura europeană trecută. Donald Tusk este în prezent, Prim Ministru al Guvernului Poloniei, așadar, un politician pro-european conduce Executivul de la Varșovia.

În România, au fost evitate guvernările suveraniste prin majorități parlamentare uneori diferite ideologic. România a primit dreptul de a avea un Secretar General Adjunct la NATO, în persoana fostului ambasador român la Washington, fostului Ministru al Afacerilor Externe, fostului lider PSD, Mircea Geoană.

Laura Codruța Kovesi, fostul Procuror General al României, fostul Procuror Șef al DNA a devenit șefa primei structuri anti-corupție din Uniunea Europeană, Parchetul European Anti-Corupție.

Așadar, acești doi demnitari români au avut cele mai înalte demnități la nivel de NATO și UE din istoria apartenenței României la aceste două structuri importante.

Cum destinele Poloniei și României au fost în echilibru pe talgerul balanței, cel puțin în ultimele două decenii, modelul Tusk din Polonia va fi aplicat și în cadrul României cu Mircea Geoană.

Nici Donald Tusk nu avea popularitatea inițială în raport cu partidul PiS aflat la guvernare la Varșovia. Adică nici pe el, sondajele nu-l dădeau ca favorit. Așadar, sondajele de opinie insistă pe spectacol. Este mult mai tentant să dai un sondaj că în turul doi al alegerilor prezidențiale din 2024 vor concura Marcel Ciolacu și George Simion. Este o tehnică menită să polarizeze taberele, să se vadă practic cum stăm în dualismul ultimilor 35 de ani: suntem pro-europeni sau anti-europeni?

Anul 2000 a arătat clar o confruntare dintre un fost președinte al României Ion Iliescu și principalul contracandidat, radicalul Corneliu Vadim Tudor. Sondajele practic scot din calcul PNL care este un partid cu potențial și văd o confruntare PSD-AUR asta în condițiile în care, multe publicații din România scriu că există o latură naționalistă a PSD, probabil foști membri PRM, trecuți la PSD care ar putea coopera cu AUR, cel puțin din 2025 într-o eventuală formulă guvernamentală.

Se fac calcule, se fac planuri de comasări ale unora dintre alegerile care se vor derula în acest an. Mircea Geoană a mai coagulat laolaltă PSD și PNL în confruntarea pentru alegerile prezidențiale din 2009, când a fost învins „la mustață” de Traian Băsescu.

Totuși, în cazul în care Mircea Geoană va candida, niciun alt contracandidat al lui nu se ridică la nivelul susținerii pe care a avut-o Traian Băsescu atunci.

Uniunea Europeană și SUA în mod clar se vor uita, din motive lesne de înțeles la anul electoral 2024 din România. Să nu uităm însă, cum sublinia și generalul Ioan Talpeș, în martie 2024, sunt alegeri prezidențiale în Federația Rusă iar acolo Vladimir Putin este deja favoritul acestora.

Cum în UE, politicieni ca Ursula von der Leyen și în SUA, Joe Biden nu mai pozează în favoriți, este clar că un eventual duel mondial între Donald Trump la Washington și Vladimir Putin la Moscova va influența scorul multor alegeri din statele UE, chiar dacă suveraniștii au avut succes în Italia, ori în Suedia. Aceste două state sunt importante, dar nu au contat la nivelul marilor dueluri politice din UE.

Pentru UE, este foarte important, și pentru NATO la fel ca în Polonia și România, în contextul actualului conflict din Ucraina, să fie liniște și pro-europeni, fiindcă deja la Budapesta este un politician conservator-naționalist, premierul Orban Viktor. Ori, dacă la Varșovia a ajuns deja premier Doland Tusk, fost oficial în cadrul UE,  este foarte posibil ca NATO să-și dorească faptul ca Mircea Geoană să candideze și să devină Președintele României.