Vara pe Saturn, surprinsă într-o imagine deosebit de clară a telescopului Hubble

Vara pe Saturn, surprinsă într-o imagine deosebit de clară a telescopului Hubble

Foto: NASA

Fotografia a fost realizată pe 4 iulie, când planeta se afla la 1,35 de miliarde de kilometri de Pământ şi ne dezvăluie cum arată Saturn în perioada verii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Putem vedea emisfera nordică a lui Saturn, îndreptată către Pământ şi observăm şi o zonă roşiatică, pe care oamenii de ştiinţă o descriu ca fiind rezultatul încălzirii puternice la lumina Soarelui, care afectează grosimea gheţii de pe planetă. Un alt posibil motiv al apariţiei acestei zone este ca lumina soarelui să fi dus la o modificare a nivelului de ceaţă fotochimică.

”Este extraordinar că putem vedea schimbări de anotimpuri pe Saturn, chiar şi după câţiva ani” spune Amy Simon, cercetător al Centrului Spaţial Goddard al NASA, citat de CNN.

În fotografie se pot vedea şi două dintre lunile lui Saturn: Mimas, în dreapta şi Enceladus, în partea de jos. Imaginea face parte dintr-un proiect denumit OPAL (Outer Planets Atmospheres Legacy), care doreşte să îmbunătăţească cunoştinţele pe care le avem despre dinamica atmosferică şi evoluţia unor giganţi gazoşi, precum Saturn şi Jupiter.

Hubble a învins toate previziunile cu privire la capacitatea sa de a rezista în spaţiu. Deşi i-au fost ”daţi” numai 15 ani de viaţă, în aprilie, telescopul a aniversat 30 de ani în spaţiu, perioadă în care imaginile trimise de el pe Pământ au contribuit la o mulţime de descoperiri extraordinare. 

Hubble a permis astronomilor din întreaga lume să studieze găurile negre, galaxii îndepărtate şi ciocnirile dintre galaxii. De asemenea, a contribuit la observarea planetelor din sistemul nostru solar şi a descoperit luni anterior necunoscute în jurul lui Pluto. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: