FOTO Papa-Selfie: Suveranul Pontif ajunge într-o astfel de fotografie a doua oară de când ocupă scaunul papal

FOTO Papa-Selfie: Suveranul Pontif ajunge într-o astfel de fotografie a doua oară de când ocupă scaunul papal

Papa Francisc şi-a creat imaginea unui om modern FOTO Reuters

După un prim an pe scaunul papal, Papa Francisc a cucerit planeta prin charisma sa, declaraţiile controversate şi imaginea mult mai umană pe care a transmis-o. De curând, Papa Francisc a făcut al doilea selfie, cu doi tineri abia căsătoriţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Selfie-ul a fost cuvântul anului 2013, iar Papa Francisc a fost printre cei care au promovat, indirect, acest curent. 

Câţiva adolescenţi au vrut atunci să se pozeze cu el şi astfel, Papa Francisc a devenit primul suveran pontif care s-a “tras” într-un selfie.

Nu mai departe de ieri, jurnalistul Edward Pentin a postat pe Twitter o nouă imagine selfie în care apare Papa Francisc, împreună cu un cuplu abia căsătorit.

La Premiile Oscar, Ellen Degeneres a făcut un selfie care promova Samsung în care apar mai mulţi actori celebri, iar acesta a devenit cel mai popular tweet din lume, fiind distribuit de milioane de oameni.

Anul Papei

În primul său an de pontificat, Papa Francisc a revigorat imaginea prăfuită a Bisericii Catolice şi a creat aşteptări uriaşe pentru cei care doresc reformarea Vaticanului.

Papa Francisc s-a mai remarcat prin gustul pentru băile de mulţime, gesturile spontane faţă de bolnavi şi handicapaţi, aduşi uneori pe tărgi ca să îi poată îmbrăţişa. Ştie să alterneze gesturile simple cu cele puternice, cum ar fi spălarea picioarelor a 12 deţinuţi dintr-o închisoare, dintre care doi musulmani, pe 29 martie, sau prezidarea, pe 7 septembrie, a unei zile de post pentru pace în Siria.

Popularitatea sa în rândul maselor nu i-a adus însă şi susţinerea din partea unor ramuri mai conservatoare din rândul clericilor de la Vatican. Unii cardinali influenţi consideră că acest papă a devenit prea accesibil, prea apropiat oamenilor şi pontificatul îşi pierde aura.

Tradiţionaliştii îl critică pe Francisc pentru unele afirmaţii progresiste, care dau impresia că sunt în contradicţie cu învăţăturile Bisericii. Prin încercările sale de a găsi soluţii pentru cei divorţaţi, pentru homosexuali sau alte categorii vulnerabile, dovedind astfel o inclinaţie spre reformă şi progres, Papa Francisc i-a deranjat pe mulţi conservatori.

Totuşi, primul său an de pontificat a readus Biserica Catolică în atenţia publică, transformând-o din nou într-o posibilă soluţie la rezolvarea problemele societăţii secolului XXI.

Citiţi mai multe despre Papa Francisc

Papa Francisc, un reformator al Bisericii Catolice

La mai puţin de un de când a devenit papă, Francisc a reuşit să fie o personalitate de la care cei aproape un miliard de romano-catolici aşteaptă să vadă reformarea instituţiei bisericeşti, informează cotidianul „New York Times”.

Ieşirile sale publice au fost bine primite, iar gesturile sale au impresionat. Acesta a ţinut încă de la debut să transforme discursul tipic al Suveranilor Pontifi, mărturisind faptul că este un păcătos: „Cine sunt eu să judec?”, au fost vorbele sale când a fost întrebat despre persoanele homosexuale.

La buna percepţie în rândul credincioşilor a fost şi gestul său de a  îngenunchea să spele picioarele deţinuţilor, inclusiv de religie musulmană, precum şi afişarea lângă persoane bolnave.Francisc a reuşit să producă, într-o mică măsură, schimbări în rândul birocraţiei de la Vatican, mai mulţi oficiali ai Bisericii fiind puşi în faţa situaţiei de a demisiona în urma diferitelor suspiciuni care îi privea pe aceştia.

14 motive pentru care Papa Francisc a fost omul anului

Papa Francisc a şocat oamenii prin declaraţiile sale şi mulţi se întreabă cât de mult e sinceritate şi cât de mult este campania de PR pe care o duce Vaticanul pentru a intra din nou în sufletul oamenilor. Cu toate acestea, acţiunile Papei au impresionat o planetă.

Site-ul Distractify a selectat câteva acţiuni care l-au făcut pe Papa Francisc Omul Anului pentru revista Time.

1. A susţinut eliminarea frivolităţii şi luxului din Biserică. Un set de haine de cardinal costă aproximativ 20.000 de dolari, iar în octombrie Papa Francisc le-a spus subalternilor săi să se îmbrace mai modest. De asemenea, i-a cerut unui episcop german să explice de ce a dat 3 milioane de dolari pe o curte din marmură.

2. L-a invitat pe Alberto di Tullio, un tânăr de 17 ani cu sindromul Down să meargă în Papamobil, în timp ce mii de oameni se uitau. De asemenea, Papa a renunţat la vehiculul cu acoperiş şi a revenit la Papamobilul deschis.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările