Facebook atacă grupurile care se poziţionează împotriva purtatului măştii

Facebook atacă grupurile care se poziţionează împotriva purtatului măştii

Un grup cu peste 9000 de membri, din Statele Unite, denumit ”Demascarea Americii” a fost suspendat pentru răspândirea informaţiilor false.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Demascarea Americii” era unul dintre cele mai mari grupuri declarate împotriva purtării măştilor de pe platformă, şi înregistra peste 9600 de membri. Descrierea grupului menţiona că acesta este ”prezent pentru a împărtăşi adevărul cu privire la măşti!”, iar printre postări se aflau foarte multe teorii care sugerau că masca obstrucţionează respiraţia şi că are un impact psihologic negativ.

”Când porţi o mască, eşti complice în declararea tuturor oamenilor ca fiind periculoşi, infectaţi şi posibile ameninţări” se arăta în grup, care nu este deloc un caz izolat. Dimpotrivă, Facebook are o mulţime de astfel de grupuri, mai mari şi mai mici, care pot fi găsite cu destul de multă uşurinţă pe platformă.

Reţeaua socială a acţionat în urma unei solicitări a celor de la The Verge, informând ulterior, prin vocea purtătorului de cuvânt Dami Ofeyeso, că ”avem politici clare împotriva promovării dezinformării despre COVID-19 şi am eliminat grupul, în timp ce analizăm altele asemănătoare”.

Facebook spune că a luat măsuri importante în încercarea de a elimina dezinformarea de pe platforma sa, având însă rezultate mixte. Un studiu din aprilie al grupului Avaaz arăta că 100 de materiale de dezinformare cu privire la noul coronavirus au fost share-uite de 1,7 milioane de ori şi au adunat peste 117 milioane de vizualizări pe platformă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările