ZTE aduce un telefon cu două ecrane în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lansat în august în China, nubia Z20, un telefon cu două ecrane, este de acum disponibil şi în America de Nord şi Europa.

Smartphone-ul celor de la ZTE atrage atenţia prin prezenţa celui de-al doilea ecran, poziţionat pe spatele dispozitivului, însă şi restul specificaţiilor sale sunt excelente: un procesor Snapdragon 855+ SoC, cu o baterie puternică de 4000mAh şi un ecran AMOLED fără notch sau cameră de tip pop-up, de 6,42 inci.

Pe spatele telefonului se poate găsi un ansamblu de trei camere, poziţionat deasupra celui de-al doilea ecran, care are o dimensiune de 5,1 inci. Camera principală are 48MP, şi i se alătură o cameră de tip tele de 8MP, cu zoom optic 3x şi un senzor ultrawide de 16MP.

Display-ul de pe spate este un AMOLED cu rezoluţie Full HD+ şi are mai multe întrebuinţări, deoarece poate fi utilizat ca ecran pentru selfie-uri, always-on display, sau chiar pentru a utiliza o aplicaţie diferită.

Smartphone-ul are şi doi senzori de amprentă, montaţi pe lateralele telefonului, două flash-uri şi interfaţa nubia UI 7, cu Android Pie. Bateria suportă fast charging de 27W, pe USB 2.0. Nubia Z20 este disponibil în două variante de culoare, Twilight Blue şi Diamond Black, pentru suma de 549 de euro, într-o variantă cu 8GB de RAM şo 128GB spaţiu de stocare.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite